La finele lunii aprilie, cu prilejul Zilelor municipiului Sfântu- Gheorghe, în cadrul activităţilor desfăşurate de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, s-a numărat şi o prezentare a Asociaţiei „TDA”, de echipament şi tehnică de luptă daco-romană. Profitând de ocazie, am obţinut pentru „Condeiul ardelean” un scurt interviu cu cei doi reprezentanţi ai Asociaţiei prezenţi la manifestări, Radu Zegrean (alias Bicilis) şi Cristian Aurel Roman (alias Heptator).

- Ce este Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” şi care este scopul ei?
- Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” („TDA“) este prima asociaţie română de reenactment istoric care are ca şi preocupare dacii şi romanii. A fost înfiinţată în iunie 2007, la Cluj-Napoca, de câţiva entuziaşti: cercetători în istorie, arheologi, designeri, artişti plastici şi studenţi.
În principal, obiectivul asociaţiei este de a recrea şi prezenta aspecte din viaţa dacilor şi a romanilor, militari sau civili, într-o perioadă crucială pentru istoria noastră: sfârşitul secolului I d. Hr. şi începutul secolului II d. Hr., când se confruntau pe aceste locuri Regatul dac şi Imperiul roman.
Echipamentul dacic este cel cunoscut din reprezentările sculpturale (Columna lui Traian, Arcul lui Septimius Severus şi Monumentul de la Adamclisi). Echipamentul militar roman va purta însemnele Legiunii XIII Gemina, legiunea cea mai longevivă pe teritoriul Daciei romane, care a staţionat în decursul secolelor II şi III d. Hr. la Apulum (Alba-Iulia de azi).
- De unde v-a venit ideea înfiinţării acestei asociaţii?
- Ideea înfiinţării unui grup care să reunească persoane cu interes pentru aplicarea practică a cunoştinţelor legate de daci şi romani este mai veche şi a fost deseori atinsă de studenţii şi cercetătorii care făceau practica arheologică în siturile transilvănene.
Concretizarea s-a produs după ce conf. dr. Paul Cheptea, pasionat de civilizaţia romană, a reuşit să construiască un echipament complet de legionar roman şi a hotărât, împreună cu arheologul dr. Cristian Aurel Roman, să creeze un contubernium (formaţiune de 8 militari) de legionari romani. Ideea a crescut repede şi, în mai bine de o jumătate de an, a luat formă Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”, completată cu un grup de „daci”, printre care drd. Marius Ardeleanu, drd. Sorana Mişca, drd. Radu Zăgrean, Andrei Mihai şi alţii.
- Cine sunt membrii ei, cine poate deveni membru?
- La momentul acestui interviu, în „TDA“ sunt, cred, peste 30 de membri, din care vreau să îi amintesc doar pe câţiva: Paul Cheptea, Marius Ardeleanu, Radu Zegrean, Sorana Ardeleanu, Lucian Cuibus, Teodora Macavei, Andrei Mihai, Andrei Sonea, Viorel Vălean, Adrian Bartoş, Paul Boar, Teodor Câmpean, Cristina Tiut, Lavinia Grumeza, Mihai Gâlcă, Raluca Lăcătuş, Mihai Săsărman, Victor Apostu, Marius Avram, Andrei Bondric, Ana-Maria Gruia, Cristian Aurel Roman.
Aproape oricine poate intra în asociaţie dacă respectă câteva dintre principiile după care se conduc membrii „TDA“ şi manifestă aceleaşi interese cu noi:
- „TDA“, ca şi grup, este formată din membri / indivizi, dar are întâietate asupra membrilor / indivizilor în ceea ce priveşte necesităţile legate de funcţionare şi existenţă
- Imaginea „TDA“ nu va fi alterată de acţiunile membrilor în niciun fel. Dacă nu poţi sprijini „TDA“ în mod pozitiv, sub nicio formă să nu o faci negativ
- Să fi membru „TDA“ este o onoare, drept pentru care comportamentul fiecăruia dintre noi trebuie să fie adecvat. În caz că nu sunteţi de acord, vă mulţumim pentru prezenţă şi vă aşteptăm la reprezentaţiile noastre ca... spectatori
- Acţiunile „TDA“ implică disciplină, respect reciproc, spirit de toleranţă, camaraderie, punctualitate, încredere şi responsabilitate. Cei care nu regăsesc acestea în ei, nu au de ce să se obosească să devină sau să rămână membri „TDA“
- „TDA“ NU este compusă din două grupuri separate - DACI şi ROMANI! Suntem un singur grup de reenactment antic, în care este permisă concurenţa colegială, cu respect faţă de ceilalţi membri. Crearea sau alimentarea unor tendinţe centrifuge au o singură sancţiune: eliminarea din „TDA“
- „TDA“ este o asociaţie nonprofit, apolitică
- fiecare trebuie să cunoască, măcar în linii mari, scopul „TDA“, drepturile şi obligaţiile pe care le are în „TDA“
- „TDA“ îi ajută pe cei care se ajută singuri
- bunurile „TDA“ sunt ale tuturor, în măsura în care manifestăm responsabilitate şi grijă faţă de ele.
- Care sunt activităţile şi preocupările principale actuale?
- Când este vorba despre activităţile „TDA“, sunt două planuri. Unul, să îl numim intern, în care încercăm să ne facem cunoscuţi şi să găsim sprijin pentru acţiunile noastre, iar un al doilea - extern, în care încercăm să aducem în atenţia publicului valorile celor două civilizaţii care au marcat puternic istoria noastră ca români, civilizaţia dacică şi cea romană. Pentru a atinge acest deziderat, realizăm reprezentaţii cu aspecte de viaţă militară dacică şi romană, ateliere cu participarea publicului sau colaborăm cu şcolile şi facem lecţii de „istorie vie” atât de apreciate de cei mici.
Cum suntem încă la început, primează aspectul militar, dar avem în desfăşurare şi colaborări care se vor finaliza prin crearea unor ateliere de lucru în care tinerii să trăiască şi să se implice în realizarea de piese tipice epocilor dacice şi romane: ceramică, produse de lemn, piele sau chiar metal.
Încercăm să găsim ecou şi în rândul autorităţilor, pentru a pune bazele unor obiective cu caracter istoric ce ar putea deveni nuclee ale unor dezvoltări turistice regionale. Ceea ce ne mâhneşte pe noi este că, până acum, implicarea lor este aproape inexistentă, dar continuăm să sperăm că vom găsi undeva voinţa politică necesară de a renaşte valorile pozitive ale acestor două civilizaţii.
- Care sunt modalităţile de popularizare ale activităţii acestei asociaţii?
- Popularizarea existenţei şi a scopurilor „TDA“ consumă mare parte din timp şi din resursele membrilor asociaţiei, dar am înţeles că este unul dintre factorii care trebuie să crească şi să se dezvolte în paralel cu asociaţia însăşi. Apariţiile în public sau contactul direct cu elevii sau tinerii are un impact deosebit, dar „TDA“ încearcă să se facă cunoscută şi prin intermediul unei pagini de web (www.terradacica.ro) şi a contactelor şi partenerilor pe care îi avem. Enumăr: participarea la al IVlea Congres româno-elveţian de politici edilitare în Imperiul Roman, de la Deva, 2008; în cadrul manifestărilor din „Noaptea Muzeelor” din toată ţara; prezenţi la Huedin cu ocazia Zilelor Oraşului; la „Festivalul Cetăţilor Dacice”, desfăşurat anual la Cricău, judeţul Alba; Festivalul internaţional „Zilele romane” de la Zalău; „Zilei Porţilor Deschise”, de la Măgura Uroiului, judeţul Hunedoara etc.. Celelalte participări ale noastre se găsesc pe site-ul asociaţiei, pe care vă invităm să-l consultaţi.
- De ce aţi ales perioada războaielor daco-romane, dat fiind faptul că istoria acestor locuri consemnează şi înfiltraţii de populaţii scitice, celtice, iar mai apoi o pleiadă întreagă de neamuri migratoare?
- În primul rând şi datorită, să-i spunem aşa, unei chestiuni de marketing. Pentru publicul larg, momentan, imaginea dacului şi romanului este mult mai puternic impregnată în memoria colectivă decât a altor războinici care au colindat aceste teritorii. Este o imagine mai uşor vandabilă (ţin să subliniez, în special, succesul de care s-au bucurat luptătorii daci) şi mai uşor de recunoscut pentru fiecare. În al doilea rând, faptul că pe teritoriul României actuale s-au desfăşurat două războaie antice de mare anvergură, războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106, constituie un imbold extrem de puternic pentru noi în ideea de a recrea o frântură din acea perioadă ce a marcat istoria civilizaţiei noastre româneşti. Ar fi păcat să nu conştientizăm astăzi importanţa acelor evenimente şi să nu ne mândrim cu ele, dat fiind faptul că ele fac parte din trecutul nostru. În al treilea rând, majoritatea membrilor asociaţiei suntem angrenaţi profesional în studierea perioadei antice a teritoriului României şi ne-a fost astfel mai uşor să pornim la drum.
Trebuie să subliniem faptul că noi suntem deschişi la orice alte iniţiative, am accepta cu mare plăcere să avem şi membri care doresc să ,,reînvie” războinici celţi, sciţi sau sarmaţi etc., dar deocamdată nu am întâlnit sau nu am fost contactaţi de astfel de doritori.
- În ce măsură sursele pe care le-aţi enumerat mai sus vă ajută în reconstituirea cât mai fidelă a civilizaţiilor luate în considerare, în speţă cea dacică şi cea romană, mai ales ştiindu-se faptul că izvoarele păstrate despre lumea dacilor sunt destul de puţine şi lacunare?
- În demersul nostru, am încercat să utilizăm sursele literare în combinaţie cu cele arheologice la un nivel cât mai aproape de realităţile propriu- zise. Am vrut să le îmbinăm armonios, astfel încât atât omul de rând, cât şi specialistul istoric să fie interesat de munca noastră. Da, sursele referitoare la civilizaţia dacică fiind mult mai sărace, am încercat să le compensăm prin intermediul descoperirilor arheologice şi să creăm, iar uneori, unde nici acestea nu ne-au ajutat, să improvizăm bazându- ne pe analogii cu alte populaţii contemporane, fără a risca să cădem în derizoriu.
- Puteţi explica puţin simbolistica numelui ales pentru asociaţie, Terra Dacica Aeterna?
- Atunci când a fost ales numele asociaţiei, am considerat că cel potrivit ar fi un nume care să aibă şi o conotaţie specială, dar să ofere şi o perspectivă şi, nu în ultimul rând, să fie uşor de recunoscut. Am ales Terra Dacica pentru a marca teritoriul de unde provenim, cu tot cu istoria şi tradiţiile locului şi realităţile actuale, iar termenul Aeterna pentru că ne oferă posibilitatea perindării, de-a lungul istoriei, începând cu zorile civilizaţiei până în zilele noastre.
- Cunoştinţele acumulate în urma cercetărilor şi experimentelor pe care le veţi desfăşura, vor ajuta la clarificarea unor aspecte mai puţin cunoscute privind istoria poporului nostru?
- Este, probabil, una din premisele pe care ni le-am asumat atunci când am început această „aventură”. Pe lângă aspectul de show pe care îl are un astfel de demers, el mai are şi un aspect practic: verificarea şi studierea unor supoziţii privind tehnica militară a epocii, a modalităţilor de luptă, a eficienţei şi rezistenţei echipamentului militar. În urma exerciţiilor şi antrenamentelor pe care le-am făcut, putem spune că am fost capabili să experimentăm şi să aprofundăm anumite chestiuni pe care deja o parte din membrii asociaţiei le pregătesc a le face cunoscute publicului larg şi specialiştilor sub forma unor prezentări, pe care le vom susţine acolo unde vom fi invitaţi. Nu cred că vom putea rezolva mari enigme privind istoria noastră, dar măcar vom putea clarifica, infirma sau propune idei desprinse în urma unor experienţe practice.
Noi vă mulţumim şi abia aşteptăm să revenim în zona dumneavoastră cu alte ocazii, pentru a ne întâlni, a ne cunoaşte mai bine şi, de ce nu, a colabora în viitorul apropiat!
- Şi noi vă mulţumim!

Am răspuns cu mare bucurie invitaţiei părintelui Elisei Vatamanu de a participa la hramul Bisericii Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh“ din comuna Corbu, judeţul Harghita. Odată ajunşi pe frumoasele meleaguri ale trecătoarei ce leagă Topliţa Română de Piatra- Neamţ - supranumită, cum vă mai spuneam de curând, „Rucărul Transilvaniei“ -, am avut ocazia din nou să savurăm, într-o deosebit de călduroasă zi de vară, splendidele peisaje ale zonei. Apoi, am participat la Sfânta Liturghie, minunându- ne clipă de clipă de cuminţenia cu care localnicii, dar şi oaspeţii praznicului ascultau învăţăturile transmise lor de soborul de preoţi. Înspre final, părintele Elisei i-a invitat pe toţi cei prezenţi afară, în curtea bisericii situate la sudul muntelui Runc, acolo unde îţi şopteşte parcă din suferinţa acestui popor binecuvântat de Dumnezeu Monumentul Eroilor locului căzuţi pe câmpurile de luptă în al doilea război mondial. Aici - înainte ca la plecare fiecare participant să primească unul din sutele de pacheţele pentru care s-au ostenit femeile satului „chiar şi 20 de ore“, aşa cum spunea părintele paroh - a mai avut loc o scurtă slujbă, de sfinţire a apei. Mulţumiţi şi de faptul că am putut să ne revedem şi să schimbăm câteva impresii cu primarul comunei, Nicolae Drugă, ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre, părintele Elisei şi doamna preoteasă Mihaela, o profesoară ce face parte dintre mai vechile colaboratoare ale „Condeiului ardelean“. Nu înainte, însă, de a le promite că vom reveni şi cu alte ocazii la Corbu, aproape de capătul Eparhiei Covasnei şi Harghitei...

Hramul Catedralei Ortodoxe „Sfânta Treime“ din oraşul Întorsura-Buzăului, o oază a românismului din judeţul Covasna, a început încă de duminică, 7 iunie a.c., atunci când sute de credincioşi, tineri şi vârstnici, îmbrăcaţi în costume naţionale, au participat la procesiunea cu Sfânta icoană a hramului, pornind de la Biserica veche, înconjurând parohia şi ajungând la noul şi impresionantul lăcaş de cult.
A doua zi, o mare de oameni a venit la deosebita sărbătoare a oraşului, credincioşii întorsureni având deosebita plăcere de a se bucura împreună cu oaspeţi din toate zările. La slujba închinată Sfintei Treimi au participat, în fruntea soborului mare de preoţi, alături de părintele paroh Ciprian Popica


şi de părintele Traian Mitrofan (gazdele evenimentului), părintele Pantelimon de la Mănăstirea Turnu (Ghighiu)


, de lângă Ploieşti, şi părintele Florin Tohănean, protopopul Întorsurii-Buzăului.



În cuvântul său de învăţătură, părintele Pantelimon, care este şi ctitor al impunătoarei Catedrale Ortodoxe a Buzaielor, a îndemnat credincioşii să fie mai buni, să se îndepărteze de păcat şi, deci, să nu mai facă toate acele lucruri urâte, deloc plăcute lui Dumnezeu. Apoi, numeroşilor credincioşi - în rândurile cărora l-am zărit încântaţi şi pe primarul urbei, Leca Băncilă, dar şi pe şeful Ocolului Silvic „Buzăul Ardelean“, Cătălin Morar - li s-a adresat şi părintele protopop Florin Tohănean, care a transmis participanţilor la eveniment binecuvântarea şi dragostea Preasfinţitului Părinte Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei. Aceasta întrucât Vlădicul Ioan nu a putut fi prezent, de această dată, în rândurile întorsurenilor, fiind invitat, în ultima clipă, la Slujba Arhierească săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, împreună cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi cu alţi ierarhi. La sfârşit, toţi credincioşii au fost invitaţi la praznic, nu înainte, însă, de a inaugura Centrul Media pentru Copii cu o frumoasă pictură în frescă şi Muzeul Catedralei „Sfânta Treime“ cu exponate vechi (cărţi, icoane, porturi populare româneşti şi un clopot ce datează din anul 1467).

Stimate domnule Feldiorean,

Lucrând la Arhivele Statului din Bucureşti, la o carte despre Ion Antonescu, am găsit cea mai timpurie prezentare, într-un document al unei instituţii româneşti, Direcţia Generală a Poliţiei, a volumului de sălbatecă violenţă antiromânească semnat de Ducso Csaba. Documentul DGP reprezintă rezultatul unei investigaţii din august 1939 (fiind datat 9 septembrie 1940) şi se dorea a fi un avertisment adresat conducerii României, privind soarta pe care ungurii o pregăteau românilor transilvăneni, în cazul când Budapesta va obţine de la Hitler Ardealul. El va rămâne un avertisment şi astăzi, pentru conducerea de acum a României.
„În rândurile intelectualilor ardeleni din Capitală se comentează rezumatele din volumul NINCS KEGYELEM al scriitorului ungur DUCSO CSABA, ce se răspândesc în Ardeal. În aceste rezumate se arată spiritul de ură şi pentru exterminarea elementului român, în care este educat tineretul Maghiar, expunându- se situaţia ce se va crea românilor sub stăpânirea ungară.”

* * *

În ce spirit se cresc levenţii (premilitari maghiari).

Citiţi şi vă îngroziţi, la ce ne-am putea aştepta noi, românii, dacă ar reveni ungurii în Ardeal. Reproduceri din cartea lui Ducso Csaba, apărută în editura Centrum Kiado Valalat B.T. din Budapesta, sub titlul Nincs Kegyelem (Nu este milă), în anul 1939.
CAPITOLUL CONFESIUNEA leventului. După o serie nesfârşită de erori şi de inexactităţi, la pagina 155 şi 156 a acestei cărţi, care formează hrana sufletească a tineretului maghiar LEVENTE, în conversaţia cu iubita lui PIROSCA face următoarea confesiune:
„Nu am inimă… mi-am câştigat o inimă nouă, o inimă tare de oţel, inimă rece de metal care nu cunoaşte îndurare şi nu cunoaşte iertare…?”
PIROSCA întinde mâinile spre tânăr, spunându- i „Dacă îţi trebue ţie o inimă de oţel, dece vrei să faci din tine cu orice preţ un tiran cu mâinile roşii LEVENTULE?...”
„Greşeşti PIROSCA, din mine au făcut un tiran aceia care au aranjat întâia oară baia de sânge. Eu nu fac decât să mă răzbun. Răzbun sângele maghiar vărsat.”
„Răzbunarea e a lui Dumnezeu” întrerupe fata.
„A lui Dumnezeu. Ei bine, să fie a lui, dar eu o voi execută căci trebue să o execute.”
„Eu nu aştept” urlă LEVENTUL scos din fire. Eu nu aştept răzbunarea. Voi suprima pe fiecare valah care îmi va eşi în cale. Nu va fi îndurare. Aşa cum nu a fost nici pentru unguri, pe timpul lui Horia şi Cloşca.
„Eu spun aceasta LEVENTULUI TORDAI… Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trage în sabie întreaga populaţie, voi otrăvi fântânele, voi ucide chiar şi copii sugaci. În general voi suprima acest neam ticălos şi hoţ. Nu va fi nici o milă pentru nimeni, nici pentru copilul sugaci, nici pentru mama însărcinată. O să fac o politică minoritară. Nu se vor spori valahii ca ploşniţele, voi suprima fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţionalitate, naţia mea cea maghiară. Voi face inofensivi pe viitorii Horia şi Cloşca „nu va fi milă”.”
„Nu vorbi aşa leventule, strigă Piroşca. Gândeşte-te la conştiinţa ta.”
„Chiar la ea mă gândesc Piroşca, nu am decât un singur ţel un mare imperiu maghiar cu 50 milioane de unguri, numai aceasta e interesant şi eu voi face loc pentru generaţiile viitoare, loc pentru naţiunea maghiară. Toţi ceilalţi trebue să piară, să emigreze sau să îi suprim pe toţi…
„Gândeşte-te la Dumnezeu, la lumea de dincolo unde trebue să răspundem pentru fiecare faptă. Gândeşte-te, Leventule.”
„M-am gândit şi la aceasta. Liniştit şi cu capul în sus mă voi prezenta înaintea lui Dumnezeu şi dacă îmi va cere socoteală nu voi avea decât un singur răspuns, am făcut-o pentru neamul meu. Mai bine ard în focul iadului numai să fie fericite milioanele de unguri. Acolo sus nu există decât o singură ţară, care nu e Ungaria şi raiul. Eu însă prefer să-mi pierd sufletul pentru Ungaria.”
La pagina 162 LEVENTUL dă următoarea definiţie rasei maghiare dominante mongole, care nu cunoaşte decât victoria. „In noi fierbe sângele lui ATILA ARPAD şi DZINGHIS KHAN.”
Iată spiritul în care cresc tinerii maghiari. Iată o educaţie plină de ură pe care le-o dă statul maghiar, stat care totuşi se pretinde cultural… La ce ne-am putea aştepta din partea unei maghiarimi fanatizate?
Români fiţi atenţi!
Români veghiaţi!
Oare mai poate exista cineva care să ceară să stăm şi să aşteptăm
cu mâinile în sân nimicirea
noastră?”

* * *

Ducso Csaba era pseudonimul lui Daday Lorand (1893- 1954), scriitor maghiar din Dej - trăitor aici între 1940-1954. Volumul Nincs Kegyelem - Atila, Almos, Arpad ivadeka, fel az uj honfoglalasra (Fără îndurare - Urmaşi ai lui Atila, Almos, Arpad sus la o nouă ocupare de ţară!) a fost publicat la Budapesta în 1939 şi folosit ca instrument de propagandă printre soldaţii unguri care urmau să pătrundă în Transilvania. Printre altele, şi acestei cărţi i se datorează masacrele săvârşite de maghiari în Transilvania între 1940-1944. Pentru a nu fi folosite ca acuză împotriva regimului hortyst, care a premeditat atrocităţile din Transilvania, în toamna lui 1944 s-a dat ordin de la Budapesta ca exemplarele cărţii respective să fie strânse şi distruse. De aceea, astăzi - după câte ştiu - se mai găsesc numai cinci exemplare. Drept răsplată pentru cartea sa, Daday Lorand a obţinut, în perioada ocupaţiei maghiare, 1940-1944, funcţia de revizor şcolar la Dej, calitate în care a condus acţiunea represivă împotriva învăţământului în limba română. După 1944 a trăit în România, fără a se adopta măsuri represive împotriva lui. Iar după 1989 - în cadrul campaniei de glorificare a ungurilor care s-au ilustrat în acţiunea antiromânească, a căror faptă criminală este dată drept pildă de urmat pentru generaţia maghiară de astăzi -, Societatea Maghiară pentru Cultură din Transilvania, preşedinte David Gyula, a încercat să amplaseze la Dej o placă prin care să fie comemorat Daday. (De reţinut că încercarea a fost susţinută şi de Mircea Opriţă, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; probabil şi ca recompensă a acestui gest, Mircea Opriţă va ajunge, după 1996, când UDMR a intrat în Guvernul României, preşedintele al Centrului Cultural Român din Budapesta.) (Vezi pe larg Petre Ţurlea, Monumente ale unor criminali maghiari în România, Bucureşti, 2004.)
Prin urmare, autorităţile româneşti ştiau în 1940 ce vor face ungurii dacă vor intra iar în stăpânirea Transilvaniei. Însă, au fost constrânse să cedeze, sub presiunea Marilor Puteri: au, astfel, o scuză. Însă, autorităţile româneşti de astăzi nu au nicio scuză pentru faptul că îngăduie o propagandă antiromânească violentă în Transilvania, pentru că îngăduie alungarea românilor din „Secuime”, pentru că îngăduie pregătirea condiţiilor pentru autonomizarea regiunii, pe care liderii maghiari de azi o doresc a fi prima treaptă spre ruperea de România. Nu cred că, la Bucureşti, conducerea României nu ştie Istorie! Explicaţia este alta: cei aflaţi în fruntea României sunt lipsiţi de patriotism.