121 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu

Adevărul istoric a fost ascuns, sau falsifi cat, de regulă, timp de mai multe zeci de ani ori sute de ani şi chiar mai multe milenii. Abia la începutul mileniului III după Hristos, românii încep să afl e că sunt urmaşii Poporului Primordial şi că cea mai veche civilizaţie şi scriere din lume au existat pe teritoriul României Mari. Timp de peste 100 de ani a fost ascuns adevărul în legătură cu boala şi cauzele morţii Poetului şi Geniului Naţional Mihai Eminescu, la numai 39 de ani. Cei din acelaşi neam cu asasinii lui Mihai Eminescu au falsifi cat adevărul în legătură cu moartea lui, apoi nu au permis să fi e afl at adevărul, valorifi când la maximum funcţiile de conducere pe care le-au deţinut în regimul comunist, pe care tot ei l-au inventat. După anul 1989, aceiaşi alogeni continuă să acţioneze împotriva operei lui Mihai Eminescu şi împotriva Poporului Român, care a primit peste 1 milion dintre ei, prin dobândirea cetăţeniei române, numai în ultimii 20 de ani. Acum, românii ştiu că toţi cei care au vorbit şi au scris urât la adresa lui Mihai Eminescu, cei care, fără temei, l-au acuzat de xenofobie şi de antisemitism, cei care l-au pus la zid în ultimii 121 de ani, au aceiaşi etnie cu asasinii Poetului Naţional. Mihai Eminescu a fost incomod pentru centrele antiromâneşti de putere din România şi din străinătate. Pentru a-l lichida pe Eminescu, la început i-a fost înscenată nebunia şi mass-media a pedalat pe eticheta de nebun, iar apoi l-au internat abuziv în diverse sanatorii de boli psihice, unde l-au supus la proceduri diabolice de distrugere biologică, prin administrarea de substanţe chimice nocive, inclusiv injecţii cu mercur, în doze foarte mari, de 4 grame de mercur pe zi. Diagnosticul pus de medicii alogeni a fost inventat, la comandă. Duşmanii Poporului Român l-au discreditat pe Eminescu în ochii opiniei publice şi apoi au trecut la exterminarea sa lentă. Nu întâmplător, soţia unguroaică a lui Ioan Slavici a lansat zvonul că Eminescu a fost nebun. Alţi răspândaci au susţinut că Eminescu a avut sifi lis. Medicii români au constatat că Eminescu nu a fost sifi litic. Duşmanii lui Eminescu, din ţară şi din străinătate, au pus la cale asasinarea sa, stabilindu-i un diagnostic greşit, urmat de injecţii şi frecţii cu mercur, făcute de doctorul Francisc Isack şi alţi medici alogeni. „Tratamentul” a fost intensifi cat, în perioada februarie- iunie 1889, în timpul spitalizării forţate la Institutul medical „Caritatea” din Bucureşti. Nu întâmplător, documentele primare din timpul bolii şi de după moartea lui Eminescu au dispărut din Biblioteca Academiei Române. În mărturiile sale, Dr. V. Vineş, care l-a îngrijit în perioada martie-iunie 1889, a menţionat despre Eminescu: „Scria perfect, fără tremurături, fără omisiuni de litere sau cuvinte”..., „Când a intrat în Institut nu manifesta niciun delir”. De reţinut că, în miile de pagini ale operei lui Eminescu nu există nicio contradicţie logică. Cine poate crede că Patriarhul Limbii Române şi Luceafărul Gândirii Româneşti, cel cu o minte cultă şi enciclopedică, a fost nebun? Intoxicaţia cu mercur a grăbit sfârşitul lui Mihai Eminescu. Moartea lui Eminescu a fost, de asemenea, provocată de o lovitură la cap, cu o cărămidă, dată de un nebun autentic în curtea spitalului, în timp ce poetul se plimba pe o alee. Târziu, abia în anul 2008, Parlamentul European a interzis tratamentul cu mercur, pentru că este foarte toxic. De reţinut că Eminescu a fost „tratat” cu mercur, în mai multe rânduri.
În fi ecare an, la 15 ianuarie şi 15 iunie, românii din ţară şi cei din străinătate îl omagiază pe Mihai Eminescu (foto) şi la toate monumentele se depun coroane şi jerbe de fl ori. La mormântul Poetului Naţional, în cimitirul Bellu din Bucureşti, în fi ecare an, preşedintele PRM şi fruntaşi ai partidului depun o coroană cu panglică tricoloră. Dar, în majoritatea comunelor şi în multe oraşe şi chiar municipii din România nu există monumente închinate lui Eminescu. Pentru înălţarea acestora, în anul 2006, parlamentarii PRM au înregistrat la Senat o propunere legislativă privind amplasarea unor monumente ale Poetului Naţional Mihai Eminescu. Din costul monumentului urmând ca 50 la sută să se suporte de Guvern şi 50 la sută de către Consiliul Local. Urmaşii celor care l-au asasinat pe Eminescu şi cozile lor de topor româneşti, au respins propunerea legislativă a PRM, neacceptând să fi e înălţate monumente pentru un Geniu al Umanităţii. Cu excepţia parlamentarilor PRM şi a senatorului Adrian Păunescu, toţi senatorii şi deputaţii de la PD, PNL, PSD şi UDMR au votat împotriva înălţării unor busturi şi statui ale Poetului Naţional. În schimb, cu sprijinul guvernelor de la Bucureşti şi Budapesta s-au ridicat monumente pentru cei care au ucis români şi evrei în perioada 1849- 1849 şi 1940-1944.
Mihai Eminescu a fost asasinat şi din cauza scrierilor lui fi losofi ce şi a convingerilor sale politice publicate în presa vremii, articole ce se potrivesc şi vremurilor de azi, deoarece neprietenii Poporului Român au rămas aceiaşi. Prezentăm doar câteva exemple:
- „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui; ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor.” (în „Curierul de Iaşi”, din 17 noiembrie 1886);
- „Legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale, e ca ea să fi e un rezultat, o expresiune fi delă a trebuinţelor acelui popor.” („Federaţiunea”, 22 aprilie 1870);
- „Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identic în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale, incapabilă de adevăr şi de patriotism.” („Timpul”, 29 iulie 1881);
- „Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi.” („Timpul”, 1 aprilie 1881);
- „Pentru aceşti onorabili nu este nimic mai important decât căpătuirea înregimentaţilor partidului.” („Timpul”, 21 iunie 1881);
- „Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.” („Timpul”, 31 august 1878);
- „Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat.” („Timpul”, 10 iulie 1881);
- „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” („Timpul”, 23 mai 1882);
- „Avem de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini.” („Timpul”, 20 februarie 1879);
- „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” („Timpul”, 18 aprilie 1879);
- „Oamenii care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” („Timpul”, 3 mai 1879);
- Conducătorii „fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codrii guvernamentali şi parlamentari.” („Timpul”, 17 august 1882);
- „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.” („Timpul”, 8 august 1880);
- „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfi torii de cafenele - literatori, ignoranţii şi proştii - administratori ai statului român.” („Timpul”, 15 mai 1879);
- „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale, care păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării.” („Timpul”, 23 februarie 1880);
- „Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri e aceea categorie de fi inţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter.” („Timpul”, 24 februarie 1880);
- „Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie - interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul „patrioticului” guvern.” („Timpul”, 17 ianuarie 1880);
- „Cârciumile sunt localuri de îndobitocire şi prostituţie sufl etească.” („Timpul”, 17 iulie 1879); - „Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.” („Opere”, vol. XIII, pag. 119);
- „De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie sau prin despotism.” („Opere”, vol. XIII, pag. 32); - „Demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos.” („Timpul”, 9 ianuarie 1879);
- „Defi cit lângă defi cit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce fi nanţele României nu vor fi , curând, decât, o gaură mare.” („Opere”, vol. IX, pag. 448);
- „Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi ca să le combatem cu curaj şi stăruinţă.” („Timpul”, 4 ianuarie 1881);
- „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe poporul român.” („Timpul”, 14 noiembrie 1880);
- „Străinii superpuşi fără niciun cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor.” („Opere”, vol. XII, pag. 284);
- „Am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fi e trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie.” („Timpul”, 14 noiembrie 1880);
- „Acest spectacol al exclusivei stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.” („Timpul”, 9 august 1881);
- „Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor care au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.” („Timpul”, 30 iulie 1881);
- „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc.” („Timpul”, 1 aprilie 1881);
- „Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească.” („Timpul”, 31 iulie 1880);
- „Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ.” („Opere”, vol. XIII, pag. 238);
- „A administra înseamnă a privi bunăstarea populaţiunii ca pe un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii tale. Să gândeşti pentru cel ce nu gândeşte, să pui în cumpănă dările, să le deschizi oamenilor ochii.” („Opere”, vol. X, pag. 26);
- „Sărăcia e un izvor de rele fi zice şi morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadenţei economice.” („Opere”, vol. XII, pag. 325);
- „Pentru înaintarea în viaţa politică să se ceară sau o mare inteligenţă sau un mare caracter.” („Opere”, vol. XII, pag. 135);
- „Pentru a conduce un popor şi economia lui trebuie o judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul dorit, şi , oricare ar fi scopurile urmărite de clasa cultă a unui popor, ele sunt rele şi de nimic dacă nu echivalează cu sacrifi ciile aduse pentru realizarea lor.” („Opere”, vol. IX, pag. 146);
- „Arta omului de stat constă în atitudinea de a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol sau de un secol.” („Opere”, vol. XI, pag. 377);
- „La comună şi la judeţ n-ar trebui să fi e vorba de alegeri cu caracter politic.” („Timpul”, 26 iulie 1880);
- „Temeiul unui stat e munca. Bogăţia unui popor stă în muncă, nu în bani.” („Opere”, vol. XI, pag. 18);
- „Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate.” („Opere”, vol. X, pag. 168); - „Statul român, moştenit de la zeci de generaţii care au luptat şi suferit pentru existenţa lui, formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea, în exclusivitate a generaţiei actuale.” („Opere”, vol. X, pag. 168);
- „Suntem poate singurul popor condamnat a nu face politică momentană, ci pe secole înainte.” („Timpul”, 16 decembrie 1879);
- „O ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe o zi pe alta, ci trebuie să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului.” („Timpul”, 1 iulie 1881);
- „Politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii.” („Timpul”, 5 decembrie 1882);
- „Istoria îşi are logica ei proprie: niciun neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos.” („Timpul”, 5 februarie 1882);
- „Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” („Timpul”, 13 februarie 1882).
Asemenea judecăţi de valoare, numeroase culegeri de poezii, multe piese de teatru şi basme, mii de articole în presa vremii le-a scris un Geniu al Umanităţii, Poetul Naţional Mihai Eminescu. Opera lui Mihai Eminescu îi contrazice pe urmaşii asasinilor săi, cei care i-au atribuit eticheta de nebun şi l-au lichidat lent, prin injecţii cu mercur. Pentru a fi cunoscuţi cei care au participat la asasinarea Poetului Naţional Mihai Eminescu şi cei care l-au marginalizat, l-au etichetat şi l-au scos din manualele şcolare, este necesar ca eminescologii români să dea publicităţii numele, prenumele (inclusiv cele adevărate) şi etnia lor.
Eminescu a fost, este şi va fi Geniul Nostru Românesc, iar Mihai Eminescu scria că „istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu”. Eminescu visa o Românie Mare care să-i cuprindă pe toţi fi ii ei şi scria că „temeiul unui stat e munca şi nu legile”, iar „fără iubirea trecutului nu există iubire de ţară”. În ziarul „Timpul”, din 2 noiembrie 1877, Mihai Eminescu scria: „Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul”. Ziua aceea se apropie!

dr. Gheorghe Funar
(Cluj-Napoca)