1940: Secuii, dezamăgiţi de ocupaţia horthystă

În urma educaţiei şovine antiromâneşti, dusă în toată perioada interbelică în principal prin biserică şi şcoală, majoritatea secuilor ajunsese a fi convinsă că reocuparea Transilvaniei de către Ungaria le-ar rezolva toate aspiraţiile. De aceea, au întâmpinat Diktatul de la Viena din 1940 cu entuziasm şi, în momentul pătrunderii în „Secuime” a trupelor horthyste, le-au primit sărbătoreşte. Aceeaşi educaţie şovină îi învăţase că românii le sunt duşmani. Ca urmare, au participat în masă la atrocităţile antiromâneşti, începând cu profanarea şi distrugerea bisericilor; vina a fost colectivă. Dar, Ungaria urmărea prioritar satisfacerea propriilor interese, chiar dacă acestea dăunau aspiraţiilor secuilor. De aceea, foarte curând, chiar în toamna lui 1940, a venit dezamăgirea. Istoriografia maghiară nu o prezintă; însă, documentele vremii o subliniază. Iată câteva:
Unele dintre măsurile adoptate de Guvernul de la Budapesta, după ocuparea „Secuimii”, au nemulţumit atât, încât reprezentanţii secuilor în Parlamentul Ungariei au protestat, în decembrie 1940. Pal Gabor afirma: „Noi am aşteptat altfel de unguri, mai omenoşi, mai buni şi mai drepţi”. Nemulţumise foarte mult Decretul semnat de Pal Teleky, din 3 noiembrie 1940, de desfiinţare a legilor româneşti şi instaurare a legilor maghiare. Pal Gabor protesta: „Această unificare rapidă prejudiciază cele mai vitale interese ale noastre. Teritoriul Ardealului se împarte în trei regiuni distincte: Partium, Ardealul de Mijloc şi Ţara Secuilor. Fiecare regiune are o misiune deosebită din punct de vedere economic şi naţional”. Unificarea legilor dăuna intereselor secuilor: „Ardealul, veacuri de-a rândul, a trăit sub regimul unor legi speciale… iar Secuimea a format un corp separat, care şi-a făcut singură legile conform cărora a înţeles să trăiască. Numai aşa s-a putut menţine la graniţele orientale ale Ungariei”. Conform stenogramei şedinţei Parlamentului de la Budapesta, Pal Gabor a cerut Guvernului Ungariei să formeze imediat un „organ special care să guverneze Ardealul, nu cu vot consultativ, redactând memorii pe care nu le citeşte nimeni, ci cu drept de a dispune în toate chestiunile ce privesc această provincie”. Reprezentantul secuilor se făcea purtătorul de cuvânt al nemulţumirilor privind şi reglementările noi în privinţa reformei agrare; privind abolirea titlurilor medievale; privind reglementarea regimului evreilor. Protestul lui Pal Gabor a provocat o vie discuţie în Parlamentul de la Budapesta şi promisiuni din partea Guvernului maghiar.
Şi în 1940, şi astăzi, secuii sunt folosiţi de Ungaria drept pioni ai luptei sale împotriva României. Propaganda şovină a fost şi este atât de puternică, încât majoritatea secuilor a ajuns să fie convinsă de justeţea acestei lupte; nici faptul că strămoşii celor mai mulţi dintre secui au fost români, nu-i împiedică pe aceştia să se plaseze în tabăra ungară. Trezirea la realitate este cea mai bună urare care li se poate face.