Adormirea Maicii Domnului


15 august
Autor: 

Pr. Nicolae Bota

Maica Domnului este cea mai înaltă sfântă dintre toţi sfi nţii Bisericii Ortodoxe, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare spre care ne pregătim cu post de două săptămâni.
Când a binevoit Hristos Dumnezeu să o mute din viaţa aceasta trecătoare la bucuria veşnică, a înştiinţat-o cu trei zile înainte prin înger. Maica Domnului a primit cu bucurie această veste şi s-a dus în Muntele Măslinilor pentru a se ruga.
S-a întors acasă, şi-a pregătit toate cele pentru îngropare, încredinţând pe vecine că, mutându- se la ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. A împărţit văduvelor hainele sale, apoi şi-a cerut iertare de la toţi şi s-a culcat pe pat, făcând rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. A binecuvântat pe cei de faţă, iar apoi şi-a dat sufletul ei în mâinile Fiului său, împărţind multe vindecări bolnavilor.
După adormirea ei, s-a făcut un tunet foarte mare şi toţi apostolii au fost aduşi pe nori, de la marginile lumii la casa sa din Ierusalim, pentru a o prohodi pe Maica Domnului. Apostolul Petru a dat tonul cântării de înmormântare, iar ceilalţi apostoli au ridicat patul şi au petrecut până la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Sosind în satul Ghetsimani şi aşezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au mai zăbovit trei zile pentru a-l aştepta şi pe Toma.
S-a întristat foarte tare Apostolul Toma când a văzut că a ajuns prea târziu şi nu a putut-o vedea pentru ultima oară pe Maica Domnului său. A cerut să se desfacă mormântul, dar când l-au desfăcut, trupul Maicii Domnului nu mai era, ci era lăsat numai giulgiul ca mărturie a mutării ei cu trupul la cer.
După credinţa Sfintei Biserici Ortodoxe, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot, la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, că ea singură poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mamă unui fiu al ei.
Întru această zi, Biserica a rânduit să fi e dezlegare la toate mâncărurile, întrucât este praznic împărătesc.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.