Alexis Toth - Sfânt al Bisericii Ortodoxe Americane, unchiul memorandistului Vasile Lucaciu

Rezumat:
Prin exemplul său sfânt de umilinţă, caritate, ascultare şi credinţa statornică în faţa opoziţiei vicioase susţinute, Sfântul Alexis a fost un adevărat far de lumină pentru mulţi care au fost în căutarea sferei de siguranţă a credinţei ortodoxe americane, iar lumina lui încă străluceşte pentru enoriaşii americani şi astăzi. Alexis Toth este considerat în Statele Unite ale Americii „Sfântul emigranţilor”, deoarece şi de dincolo de moarte el face minuni pentru cei care se roagă la mormântul lui.
Sfântul Alexis Toth, unchiul apostolului Neamului Românesc Pr. dr. Vasile Lucaciu, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă din Statele Unite în ziua 7 mai a fiecărui an.

Sfântul Alexis Toth s-a născut la 14 martie 1853, în familia preotului George şi Cecilia Toth - familie de intelectuali - în satul Kobylnice, din districtul Svidnik, regiunea Prešov, în Slovacia de azi. Acest sat se află în apropiere de localitatea Eperjes, ce a aparţinut fostului comitat Saros din Ungaria, azi aparţinând judeţului Zepes (Szepes) din Slovacia.
În familia George şi Cecilia Toth, s-au mai născut încă doi copii: Nicolae şi Iuliana. Nicolae Toth, a urmat în viaţă şi el calea preoţiei, ajungând preot profesor la Universitatea Teologică din Ungvar (azi Ujgorod, Ucraina) şi, apoi, Episcop la Eperjes (azi Slovacia). Iuliana Toth a fost soţia lui Mihai Lucaciu şi mama memorandistului Vasile Lucaciu.
Alexis a urmat paşii tatălui său - care a fost decanul Bisericii Unite Greco-Catolice din judeţ - fiind educat în şcolile pregătitoare locale din satul Kobylnice, continuând apoi să studieze un an la Seminarul Romano-Catolic din Eperjes. Ulterior, a mers la Seminarul Greco-Catolic Unit din Ujhorod (în maghiară Ungvar) din Maramureşul istoric (azi în Ucraina), unde a studiat timp de trei ani, finalizându-şi apoi studiile la Universitatea din Praga, unde a absolvit Teologia.
La 18 aprilie 1878, Alexis Toth s-a căsătorit cu Rosalie Mihaluk - fiica preotului Mihaluk - în decursul aceluiaşi an a fost hirotonit preot de către fratele său Nicolae Toth, Episcopul Greco-Catolic Unit din Prešov (Slovacia de azi). Însă în doar câţiva ani, soţia lui, Rosalie, cât şi singurul lor copil, au murit. După hirotonirea sa, părintele Alexis Toth a fost desemnat pentru a servi ca preot asistent în fostul comitat Saros din Ungaria, azi în judeţul Zepes (Szepes) din Slovacia, care se învecina cu fosta Galiţie (azi Ucraina).
În continuare, Alexis Toth a fost repartizat ca preot la Biserica Greco-Catolică Unită din Homrogd, azi localitate în Ungaria de nord-est. Apoi, fratele său, Episcopul Nicolae Toth, îl numeşte cancelar, urmând ca în anul 1881, să îl numească director al Seminarului Unit Greco-Catolic din Prešov şi profesor de Drept Canonic şi Istoria Bisericii. Părintele Alexis şi-a continuat activitatea profesională în aceleaşi funcţii şi sub conducerea succesorului Episcopului Nicolae Toth, Episcopul Ioan Valyi. Prin această acţiune, părintele Alexis a câştigat distincţia de a fi primul preot greco-catolic unit din America de Nord, pentru a conduce poporul în reuniune cu Biserica Ortodoxă.
În anul 1889, la vârsta de 35 de ani, părintele Alexis Toth a fost trimis în Statele Unite ale Americii, pentru a sluji ca preot misionar, la Biserica Greco-Catolica din Wilkes-Barre, statul Pennsylvania. Credincioşii din parohie erau emigranţi care proveneau mai ales din zona Munţilor Carpaţi din Maramureşul istoric, Galiţia, Slovacia şi Ungaria, ortodocşi din naştere, dar forţaţi să accepte Unirea cu Roma, datorită stăpânirii austro-ungare.
Preotul Alexis Toth, în noul său rol de misionar, trebuia să-şi îndeplinească destinul de a conduce poporul, de a reveni acasă la biserica mamă, la Biserica Ortodoxă. În decembrie 1892, a început evanghelizarea imigranţilor din Wilkes-Barre, statul Pennsylvania (SUA), predicându-le şi luminându-i spiritual cu privire la viitorul lor social şi religios în America.
În anul 1902, primeşte Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” de rit ortodox din Mayfield, Pennsylvania. Aici a fost înaintat la demnitatea de protopop. De-a lungul anilor până la moartea sa, părintele Alexis a fost primul în măsură de a primi parohii din Unirea în Ortodoxie. Prin eforturile sale, peste 20.000 de greco-catolici galiţieni, români, slovaci, ucraineni şi unguri au fost re-uniţi cu Biserica Ortodoxă din Statele Unite ale Americii. Astfel că pentru activitatea sa misionară, preotul Alexis Toth a fost numit protoiereu.
A călătorit mult, fiind cunoscător a cinci limbi: latină, rusă, maghiară, germană şi engleză. În încheierea studiilor, a vizitat câteva dintre universităţile europene, având ocazia să îl cunoască personal şi pe ţarul Rusiei. Despre părintele Alexis Toth se spunea, la un moment dat, că ar fi avut o poziţie guvernamentală şi în Rusia, fiind considerat unul dintre cei mai eminenţi şi importanţi bărbaţi din ramura americană a Bisericii Ortodoxe.
Înainte cu câţiva ani de a muri, a primit o coroană de aur ecleziastică de la ţarul Rusiei Nicolae al II-lea, care i-a fost adusă la Mayfield de un emisar special al acestuia. A fost un semn de substanţială stimă în care a fost ţinut şi apreciat de către puterile de conducere din Rusia. Alexis Toth a păstrat coroana într-un seif la reşedinţa sa din Mayfield, alături de mai multe scrisori şi autografe primite de la ţar. La acestea se adaugă valoroasele cadouri primite de la marii clerici din Europa şi de la surorile (călugăriţele) uneia dintre măreţele mănăstiri din Rusia.
Pentru întreaga activitate religioasă, ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei i-a mai conferit şi Ordinul „Sfânta Ana”, iar Sfântul Tihon, arhiepiscopul Americii de Nord, i-a dăruit ordinele „Sfântul Vladimir” şi „Sfântul Alexandru Nevski”, evenimente similare de cinstire având loc şi în vestul Canadei.
La 7 mai 1909, la vârsta de 56 de ani, protopopul Alexis Toth a plecat la cele veşnice şi a fost îngropat la Parohia ,,Sfântul Ioan Botezătorul” de rit ortodox din Mayfield, Pennsylvania. În testamentul său şi-a cerut iertare de la toată lumea, iertându-i în acelaşi timp pe cei care i-au făcut vreodată rău. Chiar şi după moartea sa, preotul Alexis Toth a continuat să îi protejeze pe cei vii şi să se roage pentru ei.
În anul 1916, Alexis Toth a fost deshumat de oficialii ecleziastici ai Bisericii Ortodoxe din Mayfield, Pennsylvania. Rămăşiţele sale au fost găsite neputrezite, fiind apoi mutate la magnificul mausoleu din spatele altarului de la Mănăstirea ,,Sfântul Tihon”, din South Canaan, Pennsylvania, SUA.
În data de 29 mai 1994, după toate minunile săvârşite enoriaşilor, protopopul Alexis Toth a fost canonizat ca Sfântul Alexis de Wilkes-Barre de către Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America, fiind numit mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei în Statele Unite ale Americii.
Sfântul Alexis Toth a fost un preot misionar, trimis din patria sa, Slovacia - vecină cu Maramureşul istoric - ca un preot unit greco-catolic, care cu ordinul de a-şi servi şi proteja turma de enoriaşi din Statele Unite într-un mediu ostil celui latin, a recunoscut necesitatea de a-i conduce spre o întoarcere la moştenirea lor strămoşească, creştin-ortodoxă. Citez dintr-un discurs al său:
„Mi-am pus în minte să fac ceva ce am purtat în inimă pentru o lungă perioadă de timp, după care sufletul meu tânjea: dorinţa de a deveni ortodox. Şi asta era, deci, de făcut. Trebuia să fiu foarte precaut. Din nefericita Uniune, sursa declinului nostru şi a tuturor relelor noastre, au făcut parte oamenii noştri pentru prea mult timp. Am purtat deja acel jug pe umerii noştri timp de 250 ani. M-am rugat din suflet lui Dumnezeu să-mi dea puterea de a le clarifica toate acestea enoriaşilor mei neiluminaţi în istoria religiei”.
Prin exemplul său sfânt de umilinţă, caritate, ascultare şi credinţa statornică în faţa opoziţiei vicioase susţinute, Sfântul Alexis a fost un adevărat far de lumină pentru mulţi care au fost în căutarea sferei de siguranţă a credinţei ortodoxe americane, iar lumina lui încă străluceşte pentru enoriaşii americani şi astăzi.
Alexis Toth este considerat în Statele Unite ale Americii „Sfântul emigranţilor”, deoarece şi de dincolo de moarte el face minuni pentru cei care se roagă la mormântul lui.
Sfântul Alexis Toth, unchiul pe linie maternă al Pr. dr. Vasile Lucaciu, apostolul Neamului Românesc, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă din Statele Unite în ziua de 7 mai a fiecărui an.

Bianca Bogdana Iuga,
Master Anul I, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”,
Vicepreşedintă Societatea Culturală Pro Maramureş „Dragoş Vodă” Cluj-Napoca