ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC (CIV)

Franţa

„Presa franceză, îmbrăţişând cu căldură cauza poporului latin din răsăritul Europei, persecutat în chip despotic de unguri, stigmatiza, cu mai multă vehemenţă încă, metodele pe care le întronaseră ungurii în Transilvania cu scopul vădit de a transforma aspectul pur românesc al acestei provincii într-unul unguresc.
„Procesul care se judecă actualmente de către juraţii din Cluj şi în care sunt implicaţi 25 membri ai Partidului Naţional Român, scrie Henri Rochefort în «L’Intransigeant», întrece cu adevărat toate limitele imaginabile ale inechităţii”, iar în continuare, temutul polemist francez adăuga: „Crima acuzaţilor este următoarea: asupriţi, persecutaţi şi trataţi ca nişte fi are sălbatice (betes fauves) de către maghiari, românii din Transilvania au trimis delegaţi împăratului Austriei, suveranul lor, pentru a exprima doleanţele lor. (…) Or, orgoliul unguresc nu admite ca românii exploataţi şi torturaţi de stăpânii lor neînduplecaţi să meargă să ceară ajutor şefului suprem al imperiului”.
„Procesul acesta, scria la rândul său ziarul „La libre parole” din 8 mai 1894, nu este în realitate decât un episod aproape epic al marii lupte între două naţionalităţi. Europa întreagă a răsunat de geamătul (le gemissement) lui Kossuth şi al prietenilor săi, apărători ai dreptăţii poporului ungar. Or, acest popor ungar împreună cu Kossuth şi cu prietenii săi, n-au încetat o clipă a fi cei mai sălbatici tirani (les opresseurs les plus sauvages) ai naţionalităţilor, asupra cărora au reuşit să-şi întindă mâna.”
În sfârşit, marele Clemenceau, în acea epocă directorul ziarului «La Justice», într-un articol epocal intitulat Lupta raselor, după ce trasează un viguros tablou al luptelor purtate de românii ardeleni împotriva tiraniei ungurilor, bazat pe o adâncă cunoaştere a stărilor de fapt din Transilvania şi cu talentul care-l caracteriza, face un aspru rechizitor sistemului neomenos de guvernare al ungurilor.
„Prin dispoziţii arbitrare, introduse în legea electorală, spune părintele de mai târziu al Victoriei, s-a ajuns a se priva românii de orice drept politic. Censul electoral este de 10 ori mai ridicat pentru românii din Transilvania, decât în restul Ungariei. Românii, care din cei 417 deputaţi câţi număra Parlamentul, ar trebui să aibă proporţional 75 deputaţi, NU AU NICIUNUL SINGUR.”
Cu privire la procesul în sine, Clemenceau declara în mod categoric: „Acest proces este o ruşine pentru libera naţiune ungară. Doctorul Raţiu şi prietenii săi vor putea fi condamnaţi, opinia europeană i-a achitat însă dinainte”.
Iată, deci, cum acest proces politic menit, în intenţia ungurilor, să arunce discreditul asupra românilor transilvăneni, s-a transformat într-o amară lecţie politică pe care o primeau ungurii din partea străinătăţii.
Când severele condamnaţiuni aplicate de către juriul ultra-şovin din Cluj fruntaşilor Partidului Naţional Român din Transilvania au fost cunoscute în străinătate, marele istoric francez Ernest Lavisse a trimis condamnaţilor următorul mesaj de simpatie: „Românilor, care pentru faptul de a fi revendicat drepturile naţionalităţii româneşti au fost acuzaţi în mod nedrept şi nedrept condamnaţi, le trimit omagiul meu de admiraţiune respectuoasă şi simpatia mea profundă, făcând urări calde pentru revanşa justiţiei şi a dreptului, ofensate în mod brutal în persoana lor. Această revanşă sper că va veni în curând şi sunt convins că ea va veni. Trăiască România!”.” (va urma)

„Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de sufl et vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.” (Tudor Gheorghe)