Ardealul pământ românesc (LXX )

Românii se revoltă

„Românii erau supuşi regimului feudal. Statul „legal” era format exclusiv din cele trei naţii privilegiate, care - ironie a soartei - unite laolaltă, nu reuşeau să egaleze în număr naţia „minoritară, tolerată”, a autohtonilor români.
În concepţia modernă a Statului, este aproape de neconceput sistemul statal creat de unguri în Evul Mediu, sistem în care regimul feudal occidental este depăşit în mod cu totul original. Naţia nu era constituită pe baza legăturilor de sânge ci, cum se exprimă în zilele noastre un scriitor ungur, „pe baza afi nităţilor”, idealizând în felul acesta o distincţiune care în realitate era extrem de prozaică.
Naţia ungară nu era reunirea tuturor acelor care descindeau din primii cuceritori ai Panoniei şi care în consecinţă erau presupuşi a fi înrudiţi prin identitate de obârşie, de limbă, de tradiţii şi de idealuri, ci era redusă la clasa nobililor.
„Esenţa naţiei ungare, spune Tibor Joo, o formează membrii Sfi ntei Coroane, adică nobilimea. Oamenii de rând, burghezii, şerbii nu sunt membrii naţiei maghiare, ei ducând o viaţă etnică autonomă.”
„Nenorocirea cea mare a timpului nostru, socoate domnul Joo, provine din faptul că sistemul statal unguresc a fost înlocuit cu conceptul modern al statului naţional bazat pe etnicitate”, şi atât el, cât şi ceilalţi scriitori unguri contemporani care aparţin aceleiaşi şcoli, ne înfăţişează sistemul feudal ungar - cu naţia redusă la „privilegiaţi” - ca un ideal demn de imitat.
Este evident că în cadrul unei asemenea organizări a Statului şi a Naţiei, prăpastia ce exista între ungurii din Transilvania şi românii din aceeaşi provincie trebuia să devină din ce în ce mai adâncă.
Românii, în quasiunanimitatea lor, erau, într-adevăr, ţărani. Ei nu puteau aspira niciodată la avantajele pe care în mod fi resc le are naţia în cadrul Statului. A fost desigur o nenorocire pentru românii care au avut de suportat rigorile situaţiunei lor; pentru cauza românească transilvăneană însă, neintegrarea în „naţia ungară” a românilor a avut fericitul rezultat de a menţine trează conştiinţa naţională românească la zecile de generaţii care au avut de suportat jugul „nobilimii” maghiare.
Elementul social fiind intim sudat cu acel naţional în structura statului ungar, este fi resc ca toate răzvrătirile împotriva ordinii nedrepte să fi fost pornite atât din cauze sociale, cât şi din cauze naţionale. Prin însăşi natura lucrurilor, ambele cauze se contopesc într-atât, încât în iureşul revoltelor nu pot fi distinse una de cealaltă. Ţăranii secui au avut şi ei de suferit din cauza acestei stări de fapt. Pentru ei, însă, chestiunea nu depăşea limitele unei apăsări sociale.
Românul avea de suportat asupririle în calitatea sa dublă: de clasă inferioară şi de naţionalitate străină.” (va urma)