ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC (- LXXVIII -)

Deformări maghiare

„Pentru a stăvili cursul normal al ideii de continuitate daco-romanăromână, istoricii unguri şi mai ales pseudoistoricii au pornit o acţiune de deformare a istoriei române şi de negare a celor mai elementare adevăruri. De unde până în secolul al XVIII-lea, ideea continuităţii daco-romane pe teritoriul Transilvaniei era unanim recunoscută şi românii consideraţi ca fi ind cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni, în secolul al XIX-lea şi al XX-lea, istoriografi a maghiară şi săsească au făcut un volte-face, negând evidenţa.
Într-un rezumat al istoriei românilor, publicat recent de revista maghiară de limbă engleză „The Hungarian Quarterly”, scriitorul ungur Zsombor de Szasz încearcă să prezinte teoria continuităţii ca pe o „invenţie românească datorată scriitorilor transilvăneni Gheorghe Şincai, Petru Maior (Istoria pentru începutul românilor în Dacia) şi Samuel Klein (Elementa linguae daco-romanae sive valachicae)”, teorie care le-ar fi fost sugerată în şcolile de la Roma de apropierea dintre limbile română şi latină.
Mai mult încă, domnul Szasz, care scrie pentru uzul cititorilor din străinătate, atribuindu-le o ignoranţă totală în chestiunile ce interesează viaţa popoarelor din bazinul carpato-dunărean, afi rmă că daco-romanitatea este o simplă dogmă politică şi nu o teorie cu caracter ştiinţifi c. Această dogmă, în intenţia propovăduitorilor ei, conchide domnul Szasz, avea drept scop să sprijine ideea unităţilor românilor de pretutindeni şi să asigure realizarea aspiraţiilor româneşti de întregire (The endeavour towards racial unity).
De dragul informării precise a cititorilor de limbă engleză, domnul Szasz, scriitor ungur cu veleităţi de istoric român, uită însă toate cronicile vechi maghiare şi celelalte mărturii recente care imprimă susţinerilor româneşti cel mai autentic caracter ştiinţific.
Îl întrebăm însă pe domnul Szasz: oare, pentru a realiza înfăptuirea unităţii românilor, sau ca să împrumutăm expresia domniei sale proprie, „pentru a înfăptui efortul către unitatea rasială românească”, au recunoscut nemeşii unguri şi împăratul Iosif al II-lea în termeni atât de categorici obârşia daco- romană a românilor transilvăneni şi permanenţa lor pe pământul fostei Dacii...?!
Domnul Szasz însă, socotindu-se probabil că este primul care publică o sinteză a istoriei românilor în limba engleză, îşi permite şi alte libertăţi cu noţiunea de adevăr care trebuie să călăuzească orice operă istorică cinstită. Există două feluri de a induce în eroare: a omite cu bună ştiinţă ceea ce ar putea lămuri o situaţiune (deformarea prin omisiune) şi a denatura în chip manifest faptele (metoda de acţiune). Domnul Szasz, ca de altfel întreaga şcoală modernă a pseudoistoricilor unguri, animaţi de o singură pasiune, aceea politică, şi de un singur obiectiv, crearea în mintea cititorilor străini a unei imagini absolut false despre evoluţia istoriei românilor, întrebuinţează ambele metode.
Am văzut că domnul Szasz este un maestru în a ignora tot ceea ce este contrar intereselor politice ungare. El este însă neîntrecut şi în metoda a doua a inexactităţilor. De pildă: domnia sa atribuie istoricilor români afi rmaţia că după invazia maghiarilor (şi bineînţeles şi după „imigrarea românilor în Transilvania”), românii şi ungurii şi-au unit forţele şi împreună au zidit „un stat nou” (They joined forces and together built up a new state).
Complet fals; niciunul din istoricii români nu a făcut undeva o asemenea afi rmaţie, inclusiv domnul C. C. Giurescu, a cărui recentă Istorie a românilor a provocat studiul domnului Szasz.
Dimpotrivă, întreaga istorie a românilor ardeleni este un viu protest împotriva îndepărtării totale a elementului autohton românesc de la conducerea treburilor Transilvaniei.”
(va urma)