Ardealul pamant romanesc ( LXXXIV )

Românii = 0

„Cităm din Wesselenyi pasajul ce merită să fi gureze pe frontispiciul istoriei intoleranţei universale.
„Pentru ca un număr restrâns de unguri să fi reuşit să domine, prin naţionalitatea lor şi prin limba lor, majoritatea zdrobitoare a celorlalte rase, acest lucru a fost posibil numai graţie faptului că această impozantă majoritate este egală la noi cu zero (Hogy nalunk ama nagy tobbseg = 0) şi că numai nobilimea reprezintă o valoare. Or, cea mai mare parte dintre nobili sunt unguri şi de aceea nu este absurd ca să se admită ca limba lor şi naţionalitatea lor să fi e dominante. Dar această situaţiune se va schimba în ziua în care milioanele de neunguri vor constitui nu numai o majoritate numerică, dar de asemenea majoritatea celor cu drepturi.”

Iată, deci, la ce fusese redusă marea masă a românilor din Transilvania de către nobilimea ungară; în pragul noilor prefaceri europene, nobilimea continua a aduce în castelele Transilvaniei viaţa feudală a castelanilor din Evul Mediu, împărţindu-şi timpul între ospeţe, vânători, aventuri şi petreceri.
Majoritatea numerică fără drepturi, egală în valoare, în complexul vieţii de stat, cu zero, iată rezultatul unei politici milenare de asuprire şi de intoleranţă…!
Românii au sperat de la mişcarea liberală a lui Kossuth - care se anunţase generoasă - realizarea principalelor lor revendicări. Şeful revoluţiei ungare din 1848 s-a pronunţat însă net împotriva oricărei emancipări naţionale româneşti, tranşând prin aceasta, în mod aspru, interminabilele discuţii politico- filosofice suscitate de starea iobagilor români. Punctul de vedere exprimat de Kossuth era categoric: românii trebuie să înceteze a se mai considera ca o naţiune aparte şi atunci li se va crea o stare socială şi economică acceptabilă.
„Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită - spunea Kossuth - este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii Statului ungar”. (Ca şi când revoluţia ungară tindea la alt scop decât destrămarea Statului Habsburgic!).
„De va fi nevoie, continua el, sabia va tranşa chestiunea!”
Metoda preconizată în teorie trebuia înfăptuită în practică. Pentru aceasta, revoluţia lui Kossuth se hotărî la metode radicale. În cadrul autonomiei constituţionale transilvănene, naţionalismul român ar fi devenit, în foarte scurtă vreme, un factor dinamic, în faţa căruia niciunul din zăgazurile artifi ciale create de unguri n-ar fi putut rezista. Unită cu Ungaria, Transilvania era ameninţată să-şi piardă caracterul de sine stătător de care se bucurase în cursul întregii sale istorii, devenind în mâinile guvernanţilor unguri un teren vast pentru exercitarea metodelor de deznaţionalizare forţată.” (va urma)