Au discutat despre autonomia Pământului Secuiesc

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.186, 07.05.2014

Kendra Pace, ataşat politic al Ambasadei SUA la Bucureşti, responsabil cu drepturile omului, s-a informat în Trei Scaune despre situaţia Pământului Secuiesc. La Consiliul Judeţean, oaspetele a fost primit de Tamas Sandor, preşedintele consiliului, şi de Antal Arpad, primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, iar în cinstea ataşatului, luni, pe faţada clădirii a fost arborat drapelul american.
Cu această ocazie, edili au vorbit despre încălcările române de drepturi: împrejurările legate de interzicerea drapelului secuiesc, obstrucţionarea constituţională a extinderii drepturilor naţionalităţilor, abuzurile din partea prefecţilor, boicotul economic care afectează de decenii Pământul Secuiesc, tergiversarea restituirii imobilelor confesionale şi abuzurile juridice legate de Colegiul Szekely Miko. Edilii au atras atenţia asupra faptului că această criză ucraineană periclitează securitatea întregii zone a Europei central-răsăritene şi tocmai din această cauză este foarte important ca marile puteri să gestioneze aşa cum trebuie problemele naţionalităţilor care trăiesc în minoritate. Politicienii din Trei Scaune au vorbit despre necesitatea autonomiei Pământului Secuiesc şi despre cerinţa recunoaşterii în regiune a limbii maghiare ca şi cea de-a doua limbă oficială.
În zadar există legi care stipulează la ce anume au dreptul maghiarii din Transilvania, dacă acestea nu pot fi puse în practică - a declarat Tamas Sandor. Antal Arpad a vorbit în detaliu despre acea presiune politică la care sunt expuşi în permanenţă maghiarii din Transilvania, atât din partea sferei politice române, cât şi din partea mass-media centrale, respectiv despre acel etalon pe care puterea română îl foloseşte cu plăcere în legătură cu maghiarii din Transilvania. Sentimentul de ameninţare creşte din ce în ce mai mult în rândul maghiarilor, în condiţiile în care singura investiţie a statului român în Sfântu-Gheorghe a fost o imensă cazarmă de jandarmi. Pentru noi este inacceptabil faptul că, atâta timp cât liderii României au adresat de îndată un apel noii conduceri ucrainene, în sensul să nu fie ştirbite drepturile minorităţilor, ca românilor din Ucraina să nu le fie luate drepturile de utilizare a limbii oficiale regionale, tot acest lucru ne este refuzat nouă - a formulat primarul. Preşedintele de consiliu a declarat că ideea potrivit căreia aspiraţiile noastre sunt calificate în permanenţă drept anticonstituţionale, reprezintă o concepţie împotriva libertăţii şi contravine valorilor europene.
Edilii au declarat că, în ultimele două decenii, maghiarii de pe Pământul Secuiesc au fost adepţii cei mai consecvenţi ai Uniunii Europene, deoarece au crezut că democraţia va aduce pentru minorităţile naţionale soluţii corespunzătoare. În momentul de faţă simt faptul că Uniunea Europeană nu acordă atenţie problemelor minorităţilor, aservindu-le statelor naţionale. Ei au mai adăugat că, în opinia lor, intră în sarcina SUA şi UE să îi facă pe reprezentanţii statului român să înţeleagă că în România, problema minoritară, mai exact cauza Pământului Secuiesc, poate fi considerată ca fiind soluţionată corespunzător, dacă la această soluţie contribuie şi secuii.