Autonomia celor trei scaune moi Marko belea Constituţia

Iar s-a îmbătat nen’tu Marko cu ţuică de pufoaică şi îşi behăie ceardaşul. Acum a băgat un refren nou; in loc de cica-laca-cichi-cea, cântă „nem Constituţia“. Adike România nem stat naţional estem. Şi spune Bela la noi, in limba sa românească voit stâlcită, că şi ţigani trebui să aibă ţara lor, şi populaţia elen, şi minoritate maghiar. Şi mare dreptate are la el săraca, că ţigani are India, elenii are Grecia şi minoritate maghiar are Ungaria. Dar nu place la el aşa o Românie in care el minoritar estem. Aşa că mai bine să se declare român şi rezolvă problema!
Nu ne miră abrambureala din capul lui Marko. Nici confuzia pe care o face intre etnie şi naţiune, de ţipă subţirel că România nu poate fi considerat stat naţional, pentru că „adăposteşte 1,5 milioane de maghiari şi alte minorităţi“. Şi că, iute, să schimbăm Constituţia, pentru că mulţi politicieni „se impotrivesc faţă de unele deziderate ale UDMR“. Lăsând la o parte incoerenţa şi puţinul gândirii sale, rămâne de afl at cam care ar fi dezideratele UDMR?! Desigur, altele decât cele ale maghiarilor români, lăsaţi cu buzele umfl ate din ’90 şi până azi. Rămâne, totuşi, o variantă de compromis: să îşi ia ’mnealui gaşca etnică ce vrea stat propriu şi să pleacă in Gaza, unde să îşi aşeze steagul secuiesc. Altfel, ciocul ras de pe fi gură şi joc de glezne in ritm de căluşari! Marko Hitler. La cum vede Marko treaba, ar trebui să propună scoaterea cuvântului „naţional“ din toate dicţionarele. Nu găseşti niciunde în lume o naţiune a unei etnii în stare pură. Să indice, dintre statele naţionale declarate în propria constituţie, unul cu populaţie „ariană“ sută la sută. Cât o mai fi dispus să alunece în penibil? În Italia, trăiesc două milioane de români, un milion de albanezi, aproape o jumatate de milion de marocani. Să-şi ceară drepturile şi să conteste unitatea naţională a statului italian! La fel şi arabii din Franţa sau turcii din Germania. O mentalitate bazată pe conceptele de „puritate etnică“ şi „procentaj etnic” are un caracter nazist şi se afl ă într-o opoziţie oribilă cu Codul Penal. Nemaivorbind că arată ceva şubrezenii la mansardă, din moment ce convieţuirea solidară şi omogenă într-o patrie unică trebuie mereu zgândărită cu o asemenea ghioagă plină de ra…t. Ce facem?! Reinventăm magazinele şi tribunalele etnice cu plăcuţe macabre de genul celor hitleriste „Interzis câinilor şi evreilor”?! Să începem purifi carea etnică a oraşelor din România, doar ca să înfăptuim statul „naţional“ aşa cum îl înţelege, cu puţina sa judecată, Marko Bela?! Bela vrea să facă un imperiu româno-ungar, de teamă că, dacă se atinge de Ion, Janos se murdăreşte şi trebuie să rămână necurat până seara. Lasă că, uite, Marko s-a atins şi de Ion, şi de Petre, şi de Cătălin şi ce bine i-a mers! Olàh szunt şi mândru mi-sz!
Dar, dacă tot e să o spun pe aia dreaptă, încep să mă întreb din ce joben scoate Bela atâţia maghiari de naţionalitate română. Probabil de unde a scos şi în perioada 1895-1899. Aia a fost maghiarizarea „istorică”, pentru că a existat (şi încă există) maghiarizarea conjuncturală. Adică se duce Ion să ia o pâine şi, până nu ştie să ceară „kenyér”, nu primeşte. În România, nu la Buda! Pe moşia grofului trebuia să spui în ungureşte „Eu sunt român” şi să te rogi pe ascuns în româneşte. Nici nu m-aş mira dacă asemenea iredentişti şi-ar găsi strămoşii în arhivele Bisericilor Ortodoxe din Transilvania, în fond nu ar fi prima dată când s-ar întâmpla asta. Sunt o sumedenie de exemple de români maghiarizaţi, cu nume ilar-ungureşti: Daskel (Dascăl, adică), Patrubany (e nevoie de traducere?!), Kracsun (Crăciun) etc.. Ion Ardelean devenea Argyelan Janos; Cosma se metamorfoză în Kozma. Chiar şi regizorul român din Ungaria, Cornel Mândruţău, apare peste tot cu numele de Mandruczo Kornel, oricât de dubioasă şi de neverosimilă ar fi această grafi e. Maghiar de o coroană.
Asimilarea etnică a fost o politică implementată cu succes de autorităţile din Ungaria, de-a lungul timpului. Au fost politici efi - ciente prin care se menţinea dominaţia limbii şi culturii maghiare în regiunile conduse de Ungaria. Dacă nu mergea cu încurajarea, atunci se trecea la forţă, pentru ca celelalte grupuri etnice să adopte o identitate maghiară. Maghiarizarea numelor şi impunerea limbii în uzul de zi cu zi au avut efecte, în acest sens. Sub guvernarea lui Dezsõ Bánffy a avut loc maghiarizarea forţată a numelor personale şi denumirilor geografi ce, conform Legii arhivelor. Numele native ale etnicilor ne-unguri erau înlocuite cu altele maghiare, iar uşurinţa cu care se adoptau cele ungureşti, din punct de vedere birocratic, a dat naştere la porecla de „maghiar de-o coroană”, taxa înregistrării noului nume fi ind de o coroană. În 1881, a fost fondată Societatea pentru Maghiarizarea Numelor (Központi Névmagyarositó Társaság). Scopul acesteia era de a furniza consiliere şi a defi ni reguli pentru maghiarizarea unor nume. Statisticile arată că doar între 1881 şi 1905, 42.437 de nume de familie au fost maghiarizate. Fenomenul a continuat în Ungaria, de-a lungul întregului secol XX, atingând apogeul în timpul celui de al doilea război mondial, în Transilvania de Nord ajungându-se, în unele cazuri, la atrocităţi teribile. Şi, în lumina acestor realităţi, mai are cineva curajul să vorbească despre „puritatea etnică”?!

(Articol preluat din „Ghimpele de Suceava”, nr. 43)