Autorii morali de terorism, încă în libertate

S-a discutat şi analizat mult, de la 1 Decembrie 2015 încoace - şi de cine este în drept şi ştie ce vorbeşte, şi de toţi neica-nimenii care se dau mari analişti pe la unele posturi de televiziune, inclusiv de aici, din Ardeal, dar care sunt fie habarnişti, fie mai rău, ticăloşi -, despre cazul teroriştilor de la Târgu-Secuiesc, până în prezent doi arestaţi, Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan, lideri ai HVIM - Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate. Cârcotirea în România a fost la ea acasă în ultima lună şi jumătate. Am auzit ba că ar fi fost numai nişte artificii, ba că ăia doar nu erau demenţi să-şi arunce în aer proprii confraţi unguri (că doar între participanţii la Ziua Naţională şi mai ales între militari, erau şi mulţi de-ai lor), ba că SRI şi DIICOT nu au suficiente probe… De-a lungul a aproape un deceniu de existenţă au fost lăudate foarte rar instituţiile statului în „Condeiul ardelean”, prin urmare nu o să le ridicăm nici acum osanale, şi cu atât mai puţin SRI şi DIICOT, care le au şi ele pe-ale lor, dar nici nu credem că numai pentru a li se închide gura unor pălăvrăgitori realmente la fel de plecaţi cu sorcova ca şi teroriştii în cauza, statul, prin aceste unităţi, trebuia să lase ca tragedia chiar să se petreacă. Doar aşa, ca să fie convinşi şi idioţii în cauză că „era pe bune”. Deşi, la cât i-am văzut adesea de nemernici, suntem convinşi că ar fi găsit ceva de obiectat şi dacă exploziile se petreceau, în sensul că… unde sunt SRI şi DIICOT, pentru ce le plătim, de ce n-au ştiut, unde au fost de data asta? Uite, a trebuit să moară oameni nevinovaţi…! Mai mult ca sigur că aşa s-ar fi auzit vuietul analiştilor propagandişti de duzină, şi propagandişti josnici pe deasupra. Deci, e bine că instituţiile au acţionat. Nu comentăm, din raţiunea că nu cunoaştem munca specifică lor, dacă a fost momentul potrivit sau nepotrivit, dacă trebuiau să-i salte pe băieţi mai repede sau nu, că de ştiut e clar că ştiau ce fac. Habar n-avem. Rămâne faptul că tragedia nu s-a întâmplat. Suntem convinşi că probe sunt, şi sunt multe, din simplul motiv că nu credem că instituţiile statului, mai ales acestea de siguranţă şi forţă, puteau să facă asemenea descinderi şi reţineri fără să aibă dovezi negru pe alb, cum se zice. Riscau prea mult să se compromită, şi să vezi apoi ce era la gura cârcotaşilor-nelegiuiţi-trădători-şi-inconştienţi din analitica politicii dâmboviţeni, dar, cum spuneam, şi ardelene, cu precădere clujene.
Bun. Aici fiind ajunşi, redăm un text (aproape la întâmplare, că sunt destule pe internet), preluat din „Expres Magazin”, intitulat „Trageri simulate cu mitraliere automate, harta UNGARIEI MARI şi „Moarte Trianonului” la tabăra „Insula secuiască” din Covasna”, asta doar aşa, că veni vorba de dovezi: „În perioada 29-31 august a.c. a avut loc în Covasna, lângă Baraolt, o nouă ediţie a taberei „Szekely Sziget” (Insula Secuiască), o altă manifestare iredentist-şovină maghiară organizată de filiala din Covasna a „Mişcării tinerilor din cele 64 de comitate” (HVIM, cele 64 de comitate ale Ungariei Mari). Participanţii au fost primiţi cu drapelul Ungariei, steagul secuiesc şi cu sloganul „Moarte Trianonului” şi au putut participa la trageri simulate cu mitraliere automate. Atunci când nu sunt finanţaţi din fonduri publice, prin diferite asociaţii interpuse, membrii HVIM sunt încurajaţi de UDMR să facă propagandă în favoarea anulării Tratatului de la Trianon şi a realipirii Transilvaniei la Ungaria. Ediţia din 2011 a acestei manifestări „culturale” a fost finanţată de Consiliul Judeţean Covasna, condus de UDMR-istul Tamas Sandor, cu 2.000 de lei, aşa cum se arată în Anexa 5 a hotărârii Consiliului Judeţean Covasna nr. 70/2011. La poziţia 80, Asociatia Szent Laszlo Serege din Târgu-Secuiesc a primit de la CJ Covasna o finanţare nerambursabilă de 2.000 RON, pentru „programul cultural” Szekely Sziget ediţia a 3-a din 2011. Szent Laszlo Serege este asociaţia tinerilor autonomişti de la „Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate” HVIM”.
Şi, pentru ca să nu ziceţi că cităm din clasici în viaţă, adică din noi, din ediţiile „Condeiul ardelean” apărute de-a lungul timpului nu vom reda. Vă vom aminti doar unele link-uri unde au apărut alte articole despre tema extremiştilor: (http://www.condeiulardelean.ro/articol/primarii-din-secuime-sustin-finan..., http://www.condeiulardelean.ro/articol/din-banii-jobbik-organizeaza-insu..., http://www.condeiulardelean.ro/articol/exclusiv-tanasadanblogspotro-udmr...), pentru că, aşa cum spuneam mai sus, internetul e plin de dovezi despre ceea ce fac băieţii ăştia - unii închişi, alţii încă liberi prin România. Aşa încât, trebuie doar să ai sufletul curat, să-ţi iei buna intenţie la tine şi să te apuci să cauţi, ca să vezi adevărul. Adevărul care te va face liber! Şi, pentru cunoscătorii ambelor limbi, română şi maghiară, vă mai dăm noi nişte indicii, aşa, ca să nu dureze prea mult partea cu căutatul: http://arhivum.kezdi.ro/hatarozatok/2012/anexa_21.pdf, http://erdely.atlatszo.hu/2015/05/25/jobbikos-penzbol-szervezik-a-szekel..., blogul avertizorului public Dan Tanasă (foarte bine documentat), blogul lui Victor Roncea, www.cotidianul.ro, www.napocanews.ro, www.rgnpress.ro şi multe, multe altele.
Ei bine, după un studiu aprofundat, o idee limpede se desprinde, şi anume faptul că băieţii ăştia, la care noi le zicem generic teroriştii, nu pot fi condamnaţi de UDMR (scria într-o seara fierbinte, pe bară, la emisiunea „filosofului naţional” de la Realitatea TV că „UDMR SE DELIMITEAZĂ, DAR NU CONDAMNĂ” gestul teroriştilor). Păi cum să poată fi condamnaţi de UDMR când netoţii ăştia la cap sunt copiii lor, ai udemeriştilor - în unele cazuri la figurat fie spus, în altele chiar la propriu. Ei i-au crescut. Generaţia aia care a fost la fel de membră PCR ca şi a noastră, care acum are 60-80 de ani şi care după ’90 a devenit mare udemeristă, mare europeană, mare democrată - aia i-a crescut, aia i-a finanţat, aia i-a învăţat să nu înveţe Limba Română pe ăştia care acum au 40 de ani. Păi şi atunci cum să-i condamne, stimabile Rareş Bogdan? Voi, europenii ăştia de la Cluj, dar şi aripa de habarnişti ai Olteniei, Munteniei şi Moldovei, voi pe ce lume trăiţi? Chiar nu ştiţi că peceriştii ăia vechi, metamorfozaţi în udemerişti, pecemişti, pepemetişti, hvimişti - obligatoriu toţi europeni, democraţi şi civilizaţi -, i-au creat pe noii lideri ai iredentismului horthyist de azi din România? Ăştia, cum spuneam, de 40-50 de ani, care azi se dau unii moderaţi, ăilalţi radicali, de te ameţesc cu textele lor. Voi chiar n-aţi auzit de „Háromszék mindenek felett!” (Trei Scaune peste toate, parafrază la „Deutschland über alles”) - citat din membrul marcant al UDMR Tamas Sandor, fost parlamentar, actual preşedinte al UDMR Covasna şi preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna? Nici de „Românii din Covasna şi Harghita vor avea soarta sârbilor din Kosovo” - citat din Antal Arpad, fost parlamentar, actual preşedinte al UDMR Sfântu-Gheorghe şi primar al municipiului? Chiar nu vreţi să înţelegeţi că totul e real, că ăştia, şi alţii ca ei, sunt autorii morali ai faptelor bezmeticilor care înfundă acum puşcăria. Pentru că ei le sucesc minţile, şi aşa duse cu pluta, ei îi întărâtă, ei le adaugă fonduri în cont lângă cele primite direct de la Budapesta! S-au trezit americanii şi europenii, şi au început încet, dar sigur să le spună udemeriştilor că ceea ce vor ei chiar nu se poate, şi nu vă treziţi voi, care spuneţi că sunteţi români?
Aşadar, instituţiilor statului nu le putem transmite decât să continue să-şi facă treaba. Nimic altceva. Nu vrem ilegalităţi nici într-o direcţie, nici în cealaltă. Numai aplicarea legilor, că aşa cum sunt ele, încă mai sunt legi în România. Iar alea care nu sunt bune sau au fost abrogate, să facă bine Parlamentul şi să le îndrepte şi reaprobe, după caz. Asta în cazul în care mai vor şi PNL, şi PSD voturi de la români. Nu se mai poate să fim la nesfârşit sat fără câini. România este - până una, alta - stat membru NATO şi UE. Şi nu se poate să ne amintim de asta numai când vine factura din vest…

Categorie: