Balada lui Boc
Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,
plânge şi suspină o batrână mică,
care are fi ul cât un puştiulică.
Căci la guvernare fi ul ei iubit
a plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi:
- Oare cine-i, frate? -
Eu sunt, bună maică, fi ul tău dorit,
n-a mai mers Taromu’ şi n-am mai venit.
Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Capitan e dânsu’, e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâmată.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în c...r.
- Ce spui tu, străine? Emil e departe,
cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă, dar era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Lasă-mă cu Zeus, fi ncă omul chel se joacă
cum doreşte el. Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe moş:
după tine vine Leana lu’ Cocoş.
Du-te la Băsescu, fă-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!
Adaugă comentariu nou