Blestem

Pe mine mă frământă un blestem
Cu mintea rătăcită-n altă vreme
Te-aştept să vii şi tremur… şi te chem,
Iubito, smulsă de străvechi blesteme…

Călătoresc vrăjit de-a ta fi inţă,
Pe drumuri lungi prăpăstii se deschid…
Înfrigurat aş vrea să mă ucid,
Dar sorb cu sete viaţa-nsufleţită…

Eu ştiu că-n veci te-oi căuta, nebun,
Un Mag spre steaua care-a răsărit,
Dar niciodată n-am s-ajung să-ţi spun,
Că sufl etul îmi geme răstignit…

Şi totuşi este dulce frământarea,
Sfi nţită e otrava care-o sorb
Cu buzele aprinse, ca un orb,
Ce-ar vrea să fulgere cu ochii zarea...!