Braşovul, noul Urziceni?
Este limpede că de la un timp încoace, după o dominaţie de aproape două decenii, marile formaţii bucureştene au o problemă în a se impune şi a se menţine ca lideri în Liga I în faţa mai micilor echipe din provincie. Aşadar, iată că nici noul sezon nu conteneşte cu surprizele. Dacă după primele două etape în fruntea clasamentului se afl a surprinzător Pandurii Târgu-Jiu, acum, după ce au mai trecut trei runde, FC Braşov este pe primul loc Şi chiar dacă mai e mult până departe, se naşte deja întrebarea justă dacă nu cumva Braşovul va fi Urziceniul din sezonul acesta. Pentru că nu trebuie să uităm nicio clipă că echipa de sub Tâmpa este una extrem de omogenă, componenţii ei de bază jucând împreună, în aceeaşi formaţie, de trei ani de zile. Mai mult, chiar dacă cel care a ridicat această formaţie în ultimii ani - l-am numit aici pe Răzvan Lucescu - a plecat, o garanţie a faptului că echipa se va bate în acest sezon cel puţin la accederea în Europa League este sosirea unui alt antrenor tânăr şi de perspectivă, Viorel Moldovan, fost component al echipei de aur a României. Î
n rest, ciudată este după primele cinci etape atât poziţionarea Stelei, cât şi a Rapidului, care se zbat deocamdată pe la mijlocul clasamentului. Nu în ultimul rând fi e spus, aproape inexplicabilă pare situarea în poziţia de lanternă roşie a Gloriei lu’ Tata Jean. (A.M.B.)
Adaugă comentariu nou