Ce e de făcut?!

Motto: „Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare”
(Clemenceau)

În bunătatea sa, naivitatea şi toleranţa sa, combinate cu atitudinea creştin ortodoxă de milă, iertare şi multe altele, Poporul Român (prin El înţelegând, adică, omul de rând, mai ales), a ajuns, şi nu de acum ci dintotdeauna, să compătimească pe unii din marii puşcăriaşi (ori puşcăriabili) ai „neamului”. De fapt, pe marii hoţi ai neamului, pe aceia care într-un fel sau altul s-au înfruptat din ceea ce a fost bogăţia Ţării, adică bogăţia Poporului Român. Şi tot El, Poporul, plânge de mila hoţilor. Victimele îşi plâng călăii... Noii călăi, rezultaţi din altă formă de „haiducie”; haiducia de tip nou, adică luarea de la săraci şi darea la bogaţi!!! Unii dovediţi ca atare, iar alţii nu. Dar îşi aşteaptă rândul... mai bine zis ar trebui să şi-l aştepte.
Dar câţi oare dintre aceştia vor fi dovediţi vreodată? De fapt, nici nu este clar dacă se vrea! Se dau doar „exemple”, ori „măgăreaţa cade” doar pe cei care au făcut-o prea „lată” şi au deranjat pe alţii de teapa lor, dar care erau „la butoane”... Oricum, puţini sunt dovediţi şi traşi la răspundere. Dar şi aceasta incompletă. Cei mai mulţi hoţi, adică cei lăsaţi neprinşi, rămân „negustori cinstiţi” (cum zice proverbul românesc). Şi de aceea „n-are ursul coadă!”. De aceea se perpetuează mizeria morală şi materială în Ţară.
S-a mai întâmplat în decursul istoriei Neamului ca victimele să-şi „contemple” călăii, să-i tolereze, să-i iubească poate; un fel de iubire diabolică, o iubire hibridă [...].
Victimele comunismului şi a torţionarilor comunişti au sfârşit, unele dintre ele, prin a-şi ierta călăii. Alţii chiar dacă nu i-au iertat, i-au tolerat, au trăit „armonios” cu ei (într-o societate bolnavă şi primitivă în multe privinţe) până în zilele noastre!!!
Răni adânci care încă nu s-au vindecat! Şi parcă e un făcut! Nu s-a ajuns la vindecarea rănilor, la închiderea cicatricelor, dar se fac în continuare alte şi alte răni. Parcă tocmai pentru ca Poporul, Marele Anonim aflat în suferinţă, să nu cumva să scape de ele, să nu cumva să uite de ele, să rămână în continuare într-o stare precară perpetuă, astfel încât, din când în când, odată la 4 sau la 5 ani, în funcţie de tipul de „alegeri” politico-administrative, să i se arunce, lui, Poporului, tot felul de promisiuni, care de regulă nu se împlinesc, şi firimituri de la masa copioasă a hoţiei „reprezentanţilor naţiei”, ca să-l ţină în continuă speranţă, dar deşartă, în continuă năuceală, supunere şi degradare materială şi morală. Este evident că se lucrează programat la anihilarea fibrei de demnitate şi rezistenţă a Poporului Român, spre a-l aduce, în final, la spiritul de turmă, de gloată manevrabilă şi exploatabilă. Chiar unii dintre fruntaşii lui sunt printre cei care au „grijă” să se lucreze cu asiduitate la denigrarea Poporului Român.
Sunt cei străini de Neamul Românesc şi de interesele sale legitime, ori cei care s-au înstrăinat; şi unii, şi alţii vânduţi unor interese străine de Neamul şi Ţara care-i hrăneşte, aflaţi în solda reprezentanţilor acelor interese. Curios însă, solda străină este plătită, prin diferite forme şi structuri aparent ale Statului Român, tot de noi (adică de NOI = ION), Poporul Român. Câtă parşivenie?! Câtă perfidie?! Cât fariseism?! Cât sadism?! Să ajungă şi să reuşească până acolo încât să-ţi suporţi singur costurile propriei defăimări; să-ţi sapi singur „groapa”. Iar după ce ţi-ai săpat-o, să fii atât de vlăguit încât să nu mai poţi ieşi din ea. Ba mai mult, să socoteşti „o binefacere” acoperirea Ta cu propriul „pământ” de către „el”. Şi astfel să dispari, ca şi cum nu ai fi fost, să-i laşi locul - „pământul” - tău; şi, paradoxal, să-i fii temelie!!! Ehe-he! Ce minte normală poate accepta aşa ceva?!
Toate acestea şi multe alte belele se întâmplă, ori tind să se întâmple şi în această „epocă” sau „epocuţă”, când, parcă ar fi într-un spectacol, regizat tot de ei, „trăgându-şi-o... la gioale”... unii altora, marii corupţi intră şi ies de la închisoare sub lumina reflectoarelor televiziunilor (aservite toate, unora sau altora), dar, desigur, menţinându-şi privilegiile materiale asigurate de marile averi strânse prin diferite „inginerii financiare”; a se înţelege prin aceasta diverse forme de hoţie, mai rău ca la „drumul mare”. Mai rău chiar, pentru că sunt hoţii sofisticate, de la nivel local la nivelul central, unde hoţii au de regulă calificări superioare.
Aceşti hoţi, de îndată ce ajung la „ciolan”, îşi pun în aplicare planurile dinainte concepute, de spoliere a averii publice, înfruptându-se din plin, preocuparea lor când ajung în aşa-zisele demnităţi publice, fiind nu aceea de a-i servi pe cei în numele cărora au ajuns acolo, ci de a se servi pe ei, interesele lor de gaşcă şi individuale.
Săracă lume... săracă! Tu, cea umilită, îţi compătimeşti umilitorii! Ai făcut-o mereu, şi nu ştiu dacă nu vei continua acest exerciţiu păgubos pentru tine! Nu ştiu dacă şi cum vei ieşi din cercul vicios în care te afli!
Doar dacă, poate, din sânul tău vor mai apare şi oameni cu simţul normalităţii, responsabilităţii, cu spiritul adevărului şi dreptăţii, nu clamat fals, ci trăit adevărat, care să aibă voinţa şi puterea de a stopa nenorocirile care continuă sabotarea, subminarea, degradarea şi distrugerea demnităţii FIINŢEI NAŢIONALE.
Programul sau metoda „cetăţii asediate” se aplică stăruitor, cu tenacitate. Asediul asupra României se face prin diverse şi sofisticate forme, ajungându-se la „măcinarea [ei (subl.n.)], încet, dar sigur, din interior”*.
Pentru a şti ce e de făcut, trebuie să cunoşti! Pentru a cunoaşte, trebuie să te informezi! Pentru a te informa, trebuie să fii treaz! Nu este de ajuns să fii deştept. Da, „Deşteaptă-te, române!”. Dar e nevoie de mai mult: Fii treaz, române! Informează-te, cunoaşte, ca să ştii ce e de făcut! Şi nu uita să foloseşti toate acestea, să faci ori să determini a se face ceea ce este mai bine pentru tine, acţionând cu fermitate în sensul realizării drepturilor şi intereselor tale legitime, de toate felurile şi pe toate planurile.
Trebuie să ne trezim! Să nu mai tolerăm hoţii şi falsificatorii de tot felul! Să nu mai acceptăm etichetele false! Să avem grijă de corespondenţa dintre „marfă şi ambalaj”!
Aşadar, dragi compatrioţi, oameni buni la suflet, creştini adevăraţi, trăitori oneşti pe acest pământ al României, rămâneţi cinstiţi, buni şi demni, miloşi şi toleranţi, în limitele decenţei şi rezonabilului şi echilibrului, dar nu mai plângeţi „la mormânt străin”, nu mai compătimiţi hoţii, ticăloşii, vânduţii etc., cărora numai de voi (de noi) nu le pasă! Îngrijiţi-vă, preocupaţi-vă de voi (de noi), de drepturile şi interesele voastre (noastre) legitime, trimiţând în dregătoriile publice doar pe cei oneşti şi pricepuţi, doritori şi preocupaţi de administraţia publică în interes public şi nu de interesele lor individuale şi de gaşcă!
În acest context, vă îndemn să reflectaţi de ce oare, se pare că e greu să te califici pentru vreo funcţie de demnitate publică în România [sperăm că doar în România celor de ieri şi de azi, dar nu şi în aceea a celor de mâine!], dacă nu ai măcar un dosar penal, ori nu ai fost părtaş la vreo hoţie, mânărie, aranjament nelegal, adică neregulă, dacă nu ai fost într-o formă sau alta părtaş la vreun fapt sau act de corupţie sau o încălcare în orice mod a legii şi regulilor morale? Este cumva condiţia, de fapt, a aproape oricărei accederi şi / sau ascensiuni în oricare din domeniile vieţii publice din această Ţară, bântuită de toate relele, metehnele, mizeriile, nenorocirile, hoţiile şi distrugerile de toate felurile, sabotajele, denigrările etc., care au adus-o (pe ea şi poporul său) în pragul falimentului moral şi material???!!!
Închei cu poezia Unora..., care prin conţinutul ei se înscrie temei abordate şi mesajelor transmise prin cele de mai sus, completându-le în versuri.

*Pentru detalii în acest sens, printre altele, fac trimitere la articolul „Cetatea asediată”, de dr. Vlad Hogea, publicat în bilunarul de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean” (nr. 268 (303), perioada 22 august - 4 septembrie 2014, p. 4), articol în care se fac menţiuni pertinente şi concludente şi la alte lucrări, şi la alţi autori, care au abordat cu înaltă competenţă teme şi tematici cu care spiritul articolului de faţă are unele corespondenţe.

Unora...
Motto:
„Nu las pe nimeni să-mi calce visele-n picioare,
Mă opun tuturor care murdăresc ce ating,
Încerc să-mi vindec rana din suflet, ce mă doare,
S-aprind din nou acele lumini care se sting...”

Unora nu le pasă
Că-şi pierd seminţia,
Că din biata lor... casă
S-alege pustia...

Şi nu-i interesează
Să aibă viitor,
Nu ştiu ce mai urmează
După atunci când mor!

„După noi, potopul!”
Mulţi aşa gândesc,
Nu-i preocupă rostul
La ceea ce-i firesc!

Trăiesc doar pentru acum,
În mare egoism,
După ei rămâne... fum
Şi poate-un paseism!

Gândire schizoidă
Şi neproductivă
O viaţă aridă
Până la... colivă!

Mă întreb: în lume,
Din câţi suntem, câţi vor fi?
De altă minune,
Cine va mai povesti?

Cine va mai face
Un alt viitor,
Dacă lumea... tace
Şi e fără dor?!

Dacă lumea... tace
Şi e fără dor,
Cine va mai face
Un alt viitor?

De altă minune
Cine va mai povesti?
Şi mă întreb, în lume,
Din câţi suntem, câţi vor fi?

O viaţă aridă
Până la... colivă
Gândire schizoidă
Şi neproductivă!

După ei rămâne... fum
Şi poate-un paseism,
Trăiesc doar pentru acum,
În mare egoism!

Nu-i preocupă rostul
La ceea ce-i firesc,
„După noi, potopul!”
Mulţi aşa gândesc.

Nu ştiu ce mai urmează
După atunci când mor,
Şi nu-i interesează
Să aibă viitor!

Că din beata lor... casă
S-alege pustia,
Unora nu le pasă
Că-şi pierd seminţia...