CELE PATRU LEGI DUPÃ CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA

Voi zice câteva cuvinte despre conştiinţă, că cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată, negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru.
Conştiinţa nu poate fi refl exia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om şi ea pururea îl mustră când greşeşte: „Omule, de ce ai făcut asta?”.
Această lege a fi rii o au şi chinezii, o au şi creştinii, o au şi budiştii şi brahmanii şi mohamedanii.
Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creaţie, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă.
Mi-a spus un avocat care era necredincios:
- Părinte, eu nu mă împac cu judecata de apoi!
- Dar de ce nu te împaci, frate? Cum aşa?
- Cum, părinte, o să mă judece Hristos? Dacă eu aş fi chinez sau de alt neam, şi n-am auzit de El? Ei, chinezii de acolo, n-au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepseşte cu nedreptate? El este drept. Cum o să mă judece şi o să mă pedepsească, dacă eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos?
- Frate, dumneata ştii să învârteşti actele de pe o parte pe alta, să faci procese verbale. Scriptura, însă, nu o cunoşti. Eşti doar un raţionalist, desfaci fi rul în patru şi umbli apoi de capul tău.
Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru legi.
Şi nimeni nu poate scăpa de urgia şi dreptatea lui Dumnezeu, fi e chinez, fi e creştin, fi e mohamedan sau evreu, mai ales că zice apostolul: „Drept este Dumnezeu şi tot omul mincinos”.
Dumnezeu, deoarece este drept, a pus patru legi ca să judece pe fi ecare om după dreptatea sa.
Cea dintâi este legea firii sau legea conştiinţei. Prin această lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, când a omorât pe fratele său Abel. Auzi cum spune cuvântul scripturii: „Atât era mustrat de conştiinţă că a căzut în deznădejde şi a strigat aşa - mai mare este greşeala mea, decât a mi se ierta mie”. A căzut în deznădejde, că a ucis pe fratele său Abel, păstorul; că Dumnezeu i-a primit aceluia jertfa, iar Cain l-a zavistuit şi ieşind la câmp l-a omorât.
Legea conştiinţei îi spunea: „Ce-ai făcut? Ai omorât pe fratele tău”. Aude pe Dumnezeu zicând: „Cain, unde-i fratele tău?”. Dar el în loc să zică „Doamne, am greşit”, a zis: „Dar ce, eu sunt păzitorul fratelui meu”. Şi i-a zis Dumnezeu: „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Pentru că ai făcut aceasta cu toate pedepsele te voi pedepsi pe tine şi cine te va omorî pe tine înşeptit se va pedepsi…”. Şi a trăit Cain ani mulţi - o mie - cum scrie în Hronograful lui Chedrin, şi nimeni nu-l omora că se temea de pedeapsa care era pusă de Dumnezeu pe capul lui Cain. Care au fost cele şapte pedepse ale lui Cain pentru că a ucis pe fratele său, Abel, scrie în Sfânta Scriptură la Facere, capitolul IV.
Mai întâi, a fost deznădejdea, apoi plânsul, apoi tremurarea, zbuciumul, apoi frica şi izgonirea, căci fugea dintr- un loc într-altul de teamă că-l vede Dumnezeu şi în urmă blestemarea pământului să nu-şi dea roadele sale.
Aceasta este legea cea dintâi dată de Dumnezeu omului, numită legea fi rii sau legea conştiinţei.
A doua lege, care stă în faţa noastră veşnic, cum arată şi Sfântul Grigorie de Niyssa, şi care ca o trâmbiţă din înaltul cerului răsună pururi şi ne arată pe Dumnezeu, este legea zidirii. Cine a făcut cerul, pământul şi toate câte sunt? Luna, soarele, fl orile, peştii, mările, râurile, pietrele, copacii, munţii, toate vieţuitoarele de pe uscat, din apă şi din aer? Cine a făcut ceasul universului care funcţionează cu atâta precizie, încât nimeni nu-l poate imita sau opri? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu. Centrul de îndrumare al acestei lumi este ziditorul ei, Dumnezeu, care a pus rânduială în toate.
Această lege a zidirilor este ceea ce spune proorocul David: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”. Cum? Prin aşezarea lor sferică şi prin imensa lor depărtare; prin spaţiul intereselor, care are miliarde de ani călătoria luminii, prin mişcarea aştrilor cereşti, a zodiacului şi a planetelor cu atâta măsură şi precizie, încât uimeşte mintea celor mai mari astronomi din lume. Ce-a zis Isac Newton, marele fi zician englez, care treizeci de ani a fost ateu, până la urmă, când a descoperit „legea gravitaţiei universale” şi a văzut că fi ecare planetă o atrage pe cea mică şi nu o lasă să se depărteze, nici să se sfărâme sau să meargă în neregulă în lumea astrelor cereşti. A pus aparatele pe masă acest Newton, repetând cuvintele psalmistului David: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.
Newton, afl ând ştiinţa din afară, a venit la frica de Dumnezeu, cunoscând minunile cele mari din lumea astrelor.
Din secretele naturii, încă nu s-a descoperit niciunul la un miliard. Înţelepciunea lui Dumnezeu n-are margini şi nici nu va avea în veacul veacului, pentru că nemărginită este înţelepciunea Lui, a Creatorului.
A doua lege care ne stă nouă tuturor în faţă este Legea zidirilor sau a creaţiei. Căci prin contemplaţia naturală în duh, noi ne suim de la raţiunile lucrurilor, la ziditorul lor. Dacă vezi corabia, trebuie să te gândeşti că a fost un meşter care a făcut-o; dacă vezi o haină bună pe un om, trebuie să şti că a fost bun şi croitorul. Orice altceva vezi, un palat, o clădire arhitecturală frumoasă, nu poţi zice că s-au făcut singure. Toate acestea ne arată că este un făcător şi dacă este El, este bun şi trebuie să ne temem de bunătatea Lui şi să ascultăm de El, să fi m şi noi oamenii, cei ce purtăm chipul lui Dumnezeu în noi, buni, blânzi şi cu dreptate, ca să nu ne pedepsească după bunătatea sau răutatea noastră, căci El judecă cu dreptate.
A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci şi tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.
A patra lege, şi ultima, este Legea Darului, Legea desăvârşirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecaţi toţi creştinii botezaţi în numele Preasfi ntei Treimi.
Cea dintâi a fost legea fi rii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârşitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel cu cea dintâi. După cea dintâi şi a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creştini şi de evrei. După legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după legea Darului şi după Evanghelie vom fi judecaţi noi creştinii, fi indcă legea noastră este mai desăvârşită decât toate celelalte legi. Iar dacă o încălcăm, mai mare păcat avem şi mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat, deci să nu ne înşelăm şi să zicem că Dumnezeu nu ştie ce facem fi ecare. Nici nu vei putea spune că nu ai păcat, pentru că n-ai ştiut, că ai fost chinez, turc, evreu sau creştin, ori ateu.
Păgân dacă ai fost, dar ai avut conştiinţă şi după legea conştiinţei (a fi rii) vei fi judecat. Zidirea ai văzut-o şi ai cunoscut bunătatea lui Dumnezeu, prin urmare acestei bunătăţi dăruite, bunătate să dăruieşti, iar nu răutate, căci bun este Domnul: „gustaţi şi vedeţi că bun este” - calea unică spre desăvârşire. Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul şi toate cele văzute, ca după aceea să te gândeşti şi să te temi de Dumnezeu, Care a făcut toate cu bunătate.