Cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe (V) - ediţia 2010 -
dr. Ioan Lăcătuşu
Anamaria Crişan - medic, s-a născut la 20 mai 1943, în Braşov. Tatăl, Vasile Giurgea, a fost preot greco-catolic, iar apoi şef contabil la Direcţia Regională CFR Braşov, iar mama, Maria, era chimistă. A făcut şcoala elementară la Şcoala de Fete „Constantin Brâncoveanu”, din Schei şi, în paralel, din clasa a IV-a până într-a X-a, a urmat Şcoala de Muzică, respectiv Şcoala Populară de Artă, unde a studiat pianul.
În clasa a VIII-a a intrat la Liceul (azi Colegiul Naţional) „Andrei Şaguna”, pe care l-a absolvit în 1960. În anii de liceu, a activat în brigada artistică a şcolii.
În 1961, a intrat la Facultatea de Medicină din Iaşi, absolvind secţia Medicină Generală în anul 1967. În ultimul an de facultate, s-a căsătorit cu un coleg de la Facultatea de Pediatrie, Vasile Crişan.
După absolvire, au plecat amândoi la o Circumscripţie sanitară rurală, în raionul Agnita, regiunea Braşov, unde au funcţionat între anii 1968 şi 1969.
În anul 1970, familia medicilor Crişan, a venit în Sfântu-Gheorghe.
La început, dr. Anamaria Crişan a lucrat ca medic la Staţia de Salvare (care atunci făcea primii ei paşi ca instituţie de sine stătătoare). Pe urmă, a dat concurs de secundariat, ca medic infecţionist la Secţia de Boli Infecţioase din Spitalul Judeţean.
A făcut specializarea la Bucureşti (unde a şi dat examenul de medic specialist în boli infecţioase şi epidemiologie). Examenul de medic primar l-a dat mai târziu, la Cluj-Napoca. Pe parcursul anilor, a mai urmat câteva cursuri (de Boli Tropicale, de Parazitologie, de HIV, de noutăţi în tratamentul cu antibiotice), toate la Bucureşti.
Dr. Anamaria Crişan a lucrat peste 30 de ani ca medic specialist la Secţia de Boli Infecţioase din Spitalul Judeţean Covasna, unde a făcut şi gărzi la Boli Interne şi Cardiologie. A ieşit oficial la pensie în 2003, când a împlinit 60 de ani, dar a fost rechemată ca epidemiolog pentru controlul infecţiilor intraspitaliceşti şi, din nou, în Secţia de Boli Infecţioase, unde mai funcţionează şi în prezent.
În toţi aceşti 40 de ani „de Sfântu-Gheorghe”, şi-a îndeplinit profesia de medic cu dăruire, pentru că întotdeauna a iubit oamenii.
Soţul său, medicul Vasile Crişan, a îndeplinit aproape trei decenii funcţia de şef al Secţiei de Neuro- Psihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului Judeţean Covasna. În anul 2008, a primit titlul de cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din municipiul Sfântu-Gheorghe.
Radu, fiul cel mai mare, este medic primar ginecolog la Târgu- Mureş şi, pentru moment, este preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Mureş, iar Remus, fiul cel mic, a terminat ICEF-ul şi este lector la catedra de Sport de la Institutul de Agronomie din Bucureşti.
Mihail Aldescu - inginer de industrie alimentară, s-a născut la 7 februarie 1943, în comuna Talea, judeţul Prahova. A absolvit Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare Galaţi, în anul 1965. În anul 1974, a absolvit cursuri Postuniversitare de Management- Marketing, la Bucureşti. Între anii 1965-1971, a fost inginer la Vinalcool Sibiu şi, apoi, şeful Secţiei Media a întreprinderii respective. Timp de 30 de ani, în perioada 1971-2001, a fost director general şi manager al Întreprinderii Vinalcool Covasna şi, o perioadă scurtă de timp, simultan, director al Fabricii de Spirt şi Amidon din Ozun. O recunoaştere a calităţilor sale profesionale, umane şi manageriale o constituie şi alte demnităţi publice îndeplinite, de-a lungul anilor, din care enumerăm: director general al Combinatului de Industrii Alimentare Covasna; inspector în cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului; consilier al prefectului Gheorghe Tatu; manager al unor fi rme particulare; reprezentant al Fondului Proprietăţii Private şi cenzor al unor societăţi, profesor de organizare, management şi marketing la liceu şi colegiul superior. În prezent, este persoană fi zică autorizată: degustător expert autorizat, membru al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).
În anul 1966, s-a căsătorit cu Silvia Aldescu, profesoară de limba română şi franceză. Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia cu un fecior - Eugen, inginer.
Pentru întreaga sa carieră profesională şi activitate civică este apreciat şi respectat de întreaga comunitate din Sfântu-Gheorghe şi judeţul Covasna.
Adaugă comentariu nou