Cine este extremistul?

Cotidianul „Haromszek”, (Covasna), nr. 7.143, 14.03.2014

Dacă urmărim reacţiile isterice ale sferei româneşti de după ziua libertăţii secuieşti, reacţii care trec în mare parte pe lângă esenţial şi în cadrul cărora evenimentele sunt prezentate mai degrabă ca turbulenţe ale extremiştilor - trebuie să recunoaştem că am pierdut această luptă.
În data de 10 martie şi în 27 octombrie anul trecut, am reuşit să neutralizăm cu succes arma puterii statului român, tăcerea. Faptul că manifestările au căpătat o dimensiune internaţională şi că în mai multe capitale au avut loc manifestări de simpatie, iar presa străină a relatat despre lupta autonomistă, atitudinea de bagatelizare şi de ignorare au devenit caraghioase. Nu este întâmplător că au schimbat tactica la Bucureşti. De această dată au încercat să aplice varianta creării de haos şi au mizat pe divizarea noastră. Toate acestea ne-au prins nepregătiţi. Solidaritatea şi atitudinea unitară, manifestate anul trecut în două ocazii, s-au risipit. În viaţa publică maghiară domină de atunci haosul. Nici noi nu ştim care va fi următorul pas. Arătăm unii spre alţii, mulţi îi califică pe organizatori drept trădători. Alţii critică UDMR-ul şi aproape toată lumea se delimitează de Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM). (…) Mai greu este să tragem concluziile, să discutăm despre problemele noastre comune şi să împărţim sarcinile. Nu trebuie să fim cu totul de acord cu UDMR, dar trebuie să recunoaştem că activitatea parlamentară şi guvernamentală pot fi instrumente eficiente în privinţa validării drepturilor. Izsak Balazs nu este singurul lider uns al maghiarimii, dar cert este că în perioada în care el a ocupat funcţia de preşedinte al CNS, mişcarea autonomistă a căpătat un nou avânt. Îmbrâncirea cu organele de menţinere a ordinii nu este exclusiv vina celor de la 64 de Comitate. A încercat cineva să discute cu ei, să le explice de ce este dăunător ceea ce strigă, ceea ce fac, cum s-ar putea face mai utili într-un alt mod?
Cum se autoorganizează comunitatea, poate sau nu să se raporteze la propriii săi minoritari şi în unele cazuri la extremiştii ei - aceasta este piatra de încercare a luptei autonomiste. Trebuie manifestată precauţie faţă de acest atribut: în opinia unor politicieni români, şi noi intrăm în această categorie, prin simplul fapt că
dorim autonomie.