Colocviile Naţionale „Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului” - cea de-a XII-a ediţie a manifestărilor dedicate marelui fiu al Bilborului

În urmă cu 143 de ani, la 1 februarie 1876, se năştea la Bilbor, astăzi în judeţul Harghita, Octavian Codru Tăslăuanu. „Este cel care a devenit secretarul Consulatului General al României din Budapesta, cel care a condus revista „Luceafărul”, mai întâi la Budapesta, iar apoi la Sibiu, timp de 14 ani, până la începutul Primului Război Mondial, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Galiţia, ca ofiţer al armatei austro-ungare; cel care a dezertat, a trecut Carpaţii, şi s-a angajat, ca voluntar, în Armata Română, ajungând şeful biroului de informaţii al Corpului 4 Armată din Oneşti, de sub comanda generalului erou Eremia Grigorescu; cel care a contribuit la formarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni şi apoi a devenit secretarul Comitetului emigranţilor din Austro-Ungaria; cel care, în România Mare, a deţinut importante funcţii politice, mai întâi ca membru al Marelui Sfat al Transilvaniei, ca deputat şi senator în Parlamentul României, şi apoi ca ministru, ca vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români; o personalitate multilaterală: gazetar, scriitor, om politic şi mare patriot, făcând parte din generaţia marilor bărbaţi care, prin activitatea lor, au pus umărul la înfăptuirea marelui vis al Poporului Român: unitatea naţională şi statală.”
Aşa au început lucrările celei de-a XII-a ediţii a Colocviilor Naţionale „Octavian C. Tăslăuanu”, desfăşurate în zilele de 1-3 februarie 2019, prin cuvântul de deschidere al edilului Ilie Trif, primar al comunei Bilbor, o localitate de o frumuseţe uluitoare, situată ca într-un căuş, înconjurată de pădure, bogată în izvoare cu apă minerală, fiind apreciată pentru aerul cel mai curat din România, cu locuinţe răsfirate, ce ne creionează o imagine a unui Muzeu al Satului locuit, iar sania cu zurgălăi, auzită din depărtare, certifică afirmaţia lui Tăslăuanu, devenită celebră: „satul frumos ca-n poveşti, aninat pe crestele Carpaţilor”.
„Văzând lumina zilei în acest leagăn mai aproape de cer - ne spune, în continuare, primarul Ilie Trif - Octavian C. Tăslăuanu şi-a dorit mereu să se îndrepte spre înălţimile pure şi albastre ale cerului, prin fapte pe care dorea să le realizeze în viaţă. Poienile înflorite, pădurile nesfârşite ale munţilor din jur i-au fost cei dintâi dascăli care l-au învăţat să iubească frumosul. Bilborul a fost, deci, universul copilăriei lui Octavian C. Tăslăuanu, pe care l-a purtat cu nostalgie în suflet. A fost locul în care a descifrat tainele naturii sau a cunoscut frumoasele tradiţii ale satului patriarhal, făcându-şi aici pregătirea pentru viaţă, prin lecturile serioase din timpul vacanţelor de vară.”
„Din punct de vedere geografic, comuna Bilbor este situată în partea de nord a judeţului Harghita, la limita administrativă cu judeţul Suceava. Fiind o depresiune montană, nivelul de altitudine este cuprins între 900 şi 1200 m, reprezentată ca un platou înalt, brăzdat de câteva cursuri de pâraie, între care cel mai important este Bistricioara, ce îşi varsă apele în lacul de acumulare de la Bicaz”, a mai adăugat edilul.
În prima parte a manifestărilor, moderate de dr. Alin Spânu şi dr. Traian Chindea, au avut loc prezentările de carte şi de reviste: Nicolae Băciuţ - „Pleoapa lui Homer” (versuri) şi „Nicolae Băciuţ în dialog cu Veronica Pavel Lerner - Oameni. Repere. Amintiri”; Ioan Morar - „Colocviile de la Nicula”, nr. 3/2018; Daniel Nicolae - „1918. Reintrarea Armatei Române în război”; Dan Prisăcaru, Florin Iftimie - „Misiuni diplomatice în România (1916-1918)”; Alin Spânu - „Armata Română în Războiul de Întregire 1916-1918” (album, Ion Giurcă); Costel-Crisrian Lazăr - „Topliţa şi Marea Unire”; Ilie Şandru - „Eroica îndârjire”; Vasile Netea - „O zi din istoria Transilvaniei - 1 Dcembrie 1918”; Gheorghe Şincan - „Îmblânzirea cascadelor”; Vasile Stan - „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, nr. 11, şi Tatiana Scurtu Munteanu - „Mănăstirile din gânduri” (versuri) şi „Ca în cer” (versuri), dedicând acestei reuniuni de suflet următoarele rânduri:
„Pământul joacă şah cu iarna
Sub cele mai inimi ale dorului
Şi cele mai păsări călătoare,
Pământul joacă şah fără regină,
Doar caii se aruncă în ninsoare”.
În dimineaţa zilei de 1 februarie, cei prezenţi s-au deplasat în centrul comunei, la bustul lui Octavian Codru Tăslăuanu din curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul „Sfinţii Petru şi Pavel”, pentru a depune o coroană de flori, unde părintele Gheorghe Şincan, protopop de Târgu-Mureş, şi părintele Ioan Morar, protopop de Gherla, au săvârşit o slujbă de pomenire, continuând apoi lucrările ştiinţifice cu Sesiunea de comunicări, desfăşurată în sala de conferinţe a Pensiunii „Teo” din Răchitişul Bilborului, gazdă a evenimentului. Prezentările au debutat cu tema „Din activitatea lui Petrache Tăslăuanu, fratele publicistului Octavian C. Tăslăuanu”, realizată de prof. Vasile D. Stan, din Bilbor, urmat de dr. Traian Chindea, din Miercurea-Ciuc, cu lucrarea „Patriotul care în toamna anului 1918 a organizat sfaturile şi gărzile naţionale pe Valea Superioară a Mureşului”, prof. drd. Ciprian Fărcaş, din Târgu-Mureş, cu „Aspecte privind Armata austro-ungară în viziunea lui Octavian C. Tăslăuanu”, prof. dr. Luminiţa Cornea, din Sfântu-Gheorghe, care a vorbit despre „Octavian C. Tăslăuanu şi scriitorii de la Luceafărul întru înfăptuirea Unirii”, Pr. Ioan Morar, din Gherla, cu lucrarea „Uniri de după Marea Unire”, dr. Luminiţa Giurgiu, din Bucureşti - „Octavian C. Tăslăuanu şi reînfiinţarea Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni”, dr. Teodora Giurgiu şi drd. Silviu Daniel Nicolae, din Bucureşti - „Informaţii despre O.C. Tăslăuanu în Jurnalul de operaţiuni al Diviziei 7 Infanterie”, dr. Ioan Lăcătuşu, din Sfântu-Gheorghe - „Din activitatea lui Octavian C. Tăslăuanu ca secretar al Astrei (1907)”, col. (r) dr. Dan Prisecaru, din Iaşi - „Rolul Armatei Române în restabilirea ordinei interne în Transilvania şi apărarea Marii Uniri (noiembrie 1918 - septembrie 1919)”, Pr. Gheorghe Şincan, din Târgu-Mureş - „Printre sfinţii închisorilor: Filaret Gămălău”, dr. Alin Spânu, din Bucureşti, care ne-a prezentat lucrarea „Octavian C. Tăslăuanu în vâltoarea anului 1918”, al cărui material evocă zbuciumul sufletesc al lui Tăslăuanu, ofiţer în Armata Română şi promotor al luptei pentru eliberarea Transilvaniei, care vede cum evoluţiile externe impun României să solicite armistiţiu inamicului pe care l-a învins în 1917. … Ca ofiţer de informaţii acţionează în Basarabia, dar întocmeşte analize pertinente despre finalul previzibil al războiului şi implozia Imperiului austro-ungar. „Întrebarea este dacă la Centenarul Marii Uniri, noi, cei trăitori în România de azi, suntem în stare să înţelegem ce trebuie făcut pentru a ne fi mai bine. Tăslăuanu a înţeles, dar a fost o voce singulară (dar vizionară), aşa că tocmai de aceea trebuie apreciat, omagiat, iar visul lui despre binele României trebuie să continuie. Prin noi, prietenii noştri de idei şi urmaşii noştri.”
Profesorul Ilie Şandru, din Topliţa, căruia îi mulţumim pentru deosebita organizare a întregului eveniment, alături de primarul Ilie Trif, Primăria şi Consiliul Local Bilbor, Centrul Cultural Topliţa, Cercul „Luceafărul” ASTRA Bilbor şi Şcoala Gimnazială „O.C. Tăslăuanu” Bilbor, a închis lucrările ştiinţifice cu tema „Octavian C. Tăslăuanu, prietenia şi colaborarea cu Octavian Goga”, moment în care a şi realizat cu subsemnata un dialog liric din versurile poetului „pătimirii noastre”. Din această ultimă prezentare reţinem, ca o concluzie a tot ce s-a spus mai sus, că „apariţia revistei ,,Luceafărul”şi trecerea ei efectivă sub conducerea lui Tăslăuanu, începând din 1903, care a dat acesteia o orientare îndreptată spre înaltele idealuri ale Poporului Român, au fost hotărâtoare pentru destinul poetic al lui Goga. Îndemnurile permanente şi sfaturile înţelepte ale lui Tăslăuanu au însemnat un important suport moral pentru sufletul răvăşit al poetului, constituind un adevărat balon de oxigen în ce priveşte câştigarea încrederii în forţele sale şi în talentul său”.
Plimbarea cu sania trasă de cai a venit în final ca o urcare spre Înalt, ca o aducere-aminte a vremurilor de început de secol XX, atunci când lucruri măreţe se săvârşeau pe aceste meleaguri de către oameni cu sufletul cât o Biserică:

„Vântul sună din zăbrele
Peste coama de gutui,
Colorând mireasma iernii
Cu un dulce-amărui.

Raiu-şi scutură podoaba
Pe bătrânul şevalet,
Ca o nimfă adormită,
Zace pânza de omăt.

Bate soarele-n ferestre
Şi în turlă clopote,
Se-aud zurgălăi la sănii,
Caii zboară-n ropote…”
(În ajun de stea răsare)

Categorie: