Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5681, 20.05.2009; Titlu: Culoarea şi paradoxul naţionalismului, Semnează: Sylvester Lajos

Aud cu stupoare că oareşce scriitoraşi sinecurişti (care câştigă bine în schimbul unei munci minime) sunt deranjaţi de florile din Sfântu- Gheorghe. Le selectează din florile multicolore pe cele roş-alb-verzi şi încep să cotrobăie după rădăcinile naţionalismului maghiar. Şi le-au găsit! Aşa cum le găsiseră şi torţionarii tovarăşului Ceauşescu.
Această teamă primitivă şi prostească, moştenită din epoca cea mai obscură a regimului ceauşist, s-a înrădăcinat în circumvoluţiile unora care nu pot sesiza că puţinul albastru al florii de nu-mă-uita şi mărgelele albe ale lăcrămioarelor, strânse în mănunchiul de frunze verzi sau roşul aprins al lalelelor pot sta alăturate fără nicio problemă. Ei nu cunosc decât trei culori. Roşu, galben şi albastru.
Şi printre noi există unii care au o preferinţă aparte pentru trei culori alăturate. Roşu, alb, verde.
Aşa este firesc. Şi din acest motiv nu începem să ne smulgem reciproc părul şi florile. Naţionalismul trebuie călcat în picioare, nu florile. Reprezentanţii locali ai presei de limbă română l-au întrebat pe primar dacă alegerea culorilor florilor a fost ceva intenţionat sau nu.
Ziariştii români au invocat o declaraţie anterioară a edilului, în care acesta arăta că în regiunile autonome ale Europei, comunităţile locale îşi utilizează cu mândrie simbolurile care fac referire la identitatea lor naţională. În răspunsul său, primarul a arătat: se ştie că şi el este un adept al autonomiei Pământului Secuiesc, însă acest lucru nu are nimic de-a face cu faptul că spaţiile verzi din Sfântu-Gheorghe îşi etalează splendoarea în culorile roşu, alb, verde. A mai adăugat: de altfel, albastrul şi auriul fac parte din culorile simbolice ale secuimii, drapelul secuiesc fiind în aceste două culori.