Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 6.023, 03.07.2010; Titlu: Protestează faţă de denumirea Pământului Secuiesc, Semnează: Kadar Gyula

Hotărârea privind stema satului meu natal, Ilieni, a apărut în Monitorul Ofi cial din 11 mai. În descrierea stemei putem citi că borna de hotar, argintie, reprezintă graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei. După publicarea hotărârii, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a constatat cu bucurie că textul hotărârii de guvern este important deoarece până acum, autorităţile române au contestat existenţa regiunii istorice cu populaţie majoritar maghiară, pomenite cu consecvenţă de presa română drept aşa-numitul Pământ Secuiesc. Nu s-a bucurat însă toată lumea.
Organizaţiile civile româneşti de pe Pământul Secuiesc nu sunt de acord cu această opinie, considerând că denumirea de Pământ Secuiesc - din hotărâre - este anticonstituţională. În opinia lor, ilegitimitatea acestei denumiri vechi de aproximativ 800 de ani este dată de faptul că cele trei judeţe sunt locuite de un procent de 40% etnici români. De asemenea, consideră că utilizarea cuvântului graniţă este jignitoare, deoarece conform DEX graniţă înseamnă linia care separă două state. Aşadar, liderii organizaţiilor civile româneşti care funcţionează pe Pământul Secuiesc sunt de părere că hotărârea de guvern sus-amintită este ilegală, deoarece lezează primul articol al constituţiei române, care prevede că România este stat naţional unitar şi indivizibil.
Înainte de a analiza cele de mai sus, trebuie să spunem că pentru a fi adoptat, proiectul unei steme este analizat de mai multe instituţii de specialitate locale şi naţionale. Cunoscând acest lucru, întrebarea este cum au reuşit mai multe instituţii naţionale şi de rang înalt să procedeze în aşa fel încât stema unei comune să conţină ilegalităţi care să aducă atingere constituţiei române?
Poate că nu atât borna de hotar, ideea de hotar au generat revolta, cât faptul că un secui a îndrăznit să pună pe hârtie realitatea istorică şi geografi că potrivit căreia piramida vizibilă pe stemă reprezintă hotarul dintre Pământul Secuiesc şi Ţara Bârsei.
Este posibil ca organizaţiile civile pomenite sau înaintaşii lor să fi sosit de curând în această regiune şi poate că din acest motiv nu cunosc denumirile maghiare-secuieşti indigene. Tocmai din acest motiv este greu de înţeles intoleranţa de care dau dovadă. Le doare faptul că poporul în mijlocul căruia s-au stabilit se bucură, după 90 de ani de privare de drepturi, chiar şi de faptul că denumirea de Pământ Secuiesc a putut apărea pentru prima oară în Monitorul Ofi cial. Să spui că este lezare a constituţiei şi să amărăşti bucuria nu arată deloc că te străduieşti să convieţuieşti, ci semnalează o gândire hegemonică românească, încetăţenită pe vremea comunismului. Iar în felul acesta nu fac decât să îi determine să susţină autonomia până şi pe secuii care până acum nu s-au gândit la acest lucru. Astfel de manifestări îi fac pe secuii rupţi de politică să simtă că este intolerabil şi umilitor să trăieşti ca cetăţean de rangul al doilea, ca pe vremea lui Ceauşescu, atunci când toponimiile maghiare vechi de 600-900 de ani nu se puteau scrie decât în limba maghiară. Elita politică românească trebuie să accepte însă şi ideea că în secolul al XXI-lea, poporul secuiesc nu poate fi împiedicat nici să-şi utilizeze limba, nici să câştige, în baza dreptului la autodeterminare, autoguvernare pe Pământul Secuiesc. Bineînţeles că secuii de aici ştiu până unde se întinde graniţa pământului lor natal. Întrebarea este de ce trebuie identifi cate cele trei judeţe cu Pământul Secuiesc istoric? Deoarece procentul de 24% reprezentat de români, identifi cat pe Pământul Secuiesc de recensământul ofi cial, trebuie ridicat la 40%, pentru că în felul acesta se poate alarma mai efi cient împotriva denumirii de Pământ Secuiesc şi a autonomiei teritoriale secuieşti.
Să nu uite că atunci când la 1 decembrie 1918 s-a pronunţat la Alba-Iulia ruperea Transilvaniei de Ungaria, au cerut drept la autodeterminare pe un teritoriu în care procentul românilor era de doar 43%. Şi să nu uite nici faptul că pe teritoriile dobândite prin dictatul de la Trianon, românii reprezentau o majoritate de doar 53,8%. În oglinda acestor date, trebuie spus faptul că majoritatea secuiască în procent de aproximativ 80% are dreptul atât la autodeterminare, cât şi la utilizarea denumirii de Pământ Secuiesc. Însă nu trebuie ignorat nici faptul că în cazul în care puterea română de stat nu-i va oferi posibilitatea înfăptuirii autoguvernării teritoriale, a autonomiei, poporul secuiesc va fi nevoit să se defi nească drept popor independent de cel maghiar. Se ştie că dreptul la autodeterminare este un drept cuvenit fi ecărui popor. Dreptul întemeierii unui stat independent nu li se cuvine însă grupurilor etnice autodefi nite minorităţi, etnii. Cum se aşteaptă cei care ne neagă până şi denumirea de Pământ Secuiesc, să nu ne cerem drepturile care ni se cuvin şi nouă?
Datele noastre documentare care fac referire la Pământul Secuiesc provin încă de dinainte de înfi inţarea primelor formaţiuni statale româneşti. Muntenia s-a format doar în 1330, iar Moldova în 1359, însă despre comitele Pământului Secuiesc, adică despre existenţa Pământului Secuiesc există documente din anul 1235. În Transilvania au existat, între anii 1437 şi 1848, regiunea autonomă Pământ Secuiesc, comitate maghiare, Pământul Săsesc locuit de saşi. Încă din momentul aderării la maghiarime, poporul secuiesc a trăit într-un cadru organizatoric separat.
Cum stăm cu democraţia în anul 2010? Cum funcţionează autoguvernarea locală dacă până şi denumirea de Pământ Secuiesc lezează constituţia? Poate că cei care consideră ilegală utilizarea denumirii de Pământ Secuiesc - în documentele ofi ciale - nu au auzit nici măcar de faptul că 83% din cele 511 toponimii transilvănene recenzate până în anul 1300 (şi care fi gurează în documente), erau maghiare, restul fiind slave, pecenege şi germane. Procentul celor de origine română era de doar 0,6%. Toate acestea sugerează că primele grupuri de români sosiţi dinspre Balcani la nord de Dunăre (prin migraţie) au apărut în Transilvania abia pe la mijlocul secolului al XIII-lea. Iar pe atunci, Pământul Secuiesc era deja o unitate administrativă.
În baza celor de mai sus se poate afirma ferm că Pământul Secuiesc nu este o denumire scornită. Pământul Secuiesc este o realitate tot atât de existentă geografic, etnic şi istoric, ca şi Maramureşul, Făgăraşul, Ţara Moţilor etc.. De ce apărătorii de drepturi nu pomenesc de lezare a constituţiei şi în cazul acestor ultime denumiri?
Semnatarul acestor rânduri constată cu regret că intoleranţa izvorâtă dintr-o viziune istorică imaginară îi provoacă şi în anul 2010 grave daune sentimentale convieţuirii românomaghiare. În asemenea condiţii, orice secui se poate întreba dacă la 90 de ani de la dictatul de pace de la Trianon, este într-adevăr nevoie de autoguvernare a Pământului Secuiesc.