Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 94, 17.05.2011; Titlu: Avram Iancu a fost erou sau criminal? / Dispută în presa română


Săptămânalul Kamikaze a fost primul care a pus problema adevăratului rol istoric al lui Avram Iancu şi iată că o publicaţie istorică de specialitate - Historia şi portalul historia.ro a abordat acest subiect. Printre colaboratorii publicaţiei se numără renumitul politolog Vladimir Tismăneanu, Adrian Cioroianu, Ovidiu Pecican, Emanuel Mihalache şi Zoe Petre, profesori universitari.
Portalul, împreună cu redacţia „Adevărul”, a organizat o dezbatere la care au participat istoricul Marius Diaconescu şi Ion Cristoiu, moderator fiind Ion M Ioniţă.
S-au spus următoarele:

Există un Avram Iancu, care este cunoscut de mulţi români numai din manualele şcolare şi din rubricile propagandistice ale publicaţiilor. Această imagine reprezintă un clişeu ce împiedică descoperirea acestei personalităţi contradictorii, şi anume Avram Iancu. Acesta este un simbol pentru românii din Transilvania şi generează şi astăzi sentimente puternice, iar istoricii nu s-au temut ca în legătură cu Iancu şi cu evenimentele din ’48-’49 să creeze mituri.
Marius Diaconescu mărturiseşte în legătură cu acest lucru:
În momentul izbucnirii revoluţiei maghiare, în ziua de 15 martie, Iancu se afla la Târgu-Mureş. La sfârşitul lunii martie, el a plecat într-un tur prin Transilvania, ocazie cu care autorităţile Habsburgilor l-au considerat un posibil revoluţionar. În primăvara anului 1848, nu a vorbit încă în cadrul adunărilor românilor.
El era mai reţinut în ceea ce priveşte drepturile iobagilor la libertate, însă devenea mai radical când se punea problema drepturilor politice ale românilor. În 30 aprilie 1848, Avram Iancu a ajuns în prim plan în cadrul adunării de la Blaj. În momentul în care s-a discutat despre drepturile politice ale românilor, el a susţinut violenţa. El i-a spus unui funcţionar maghiar: „Românii nu cerşesc libertate maghiarilor. Naţiunea română este suficient de puternică pentru a putea obţine libertatea prin luptă” - citează istoricul. Partenerii de discuţii au afirmat că, în timpul revoluţiei, românii nu au fost numai victime, ci şi călăi la rândul lor.
Am ucis şi noi, românii. Am incendiat şi am violat femei. Documentele nu prezintă statistici, însă cantitatea poate fi exprimată într-o sintagmă: au fost multe cazuri.
„Nu contează cine a ucis mai mult, cazurile de execuţie se aflau la ordinea zilei, iar acest lucru nu reprezintă o mândrie nici pentru maghiari şi nici pentru români” - a evidenţiat istoricul.