Credinţă, tradiţii, grai şi identitate la românii din Valea Timocului - Serbia (IV)

Aspecte şi forme de manifestare tradiţionale: folclorul muzical. Consideraţii preliminare

Contactul avut cu repertoriul folclorului muzical studiat în cadrul cercetării prospective de teren din zona Timocului din Serbia (care s-a desfăşurat în perioada 10 iulie - 2 august 2014 printr-un proiect realizat cu sprijinul Direcţiei Românii din afara graniţelor şi Limba Română a Institutului Cultural Român) a relevat şi a conturat câteva aspecte, pe care le schiţez sumar în acest context, urmând a le dezvolta în studii teoretice ulterioare, atunci când voi realiza prelucrarea integrală a datelor colectate (înregistrări audio-video, interviuri, fişe) şi corelarea lor cu bibliografia existentă. Repertoriul muzical tradiţional al românilor timoceni este axat pe două coordonate principale: repertoriul vocal şi repertoriul instrumental. În cadrul primului tip am remarcat preponderenţa genului reprezentat de cântecul propriu-zis, în detrimentul altor genuri, cum ar fi doina sau cântecul bătrânesc (balada). Este o realitate a timpurilor noastre, supuse globalizării, întâlnită nu doar la românii din Serbia, ci şi în spaţiul cultural românesc, din interiorul graniţelor României. Repertoriul instrumental este circumscris în jurul a două genuri principale: doina (intitulată astfel în accepţiunea românească a termenului, deoarece în graiul românesc timocean, această specie este numită „cântec de dor”) şi repertoriul muzicii dansurilor populare. Sub ambele aspecte repertoriale am identificat asemănări vizibile cu repertoriul muzical tradiţional românesc din regiunile istorice, precum Oltenia, Mehedinţi şi Banatul de munte.
Pe de altă parte, repertoriul muzical tradiţional românesc din Serbia răsăriteană oglindeşte şi alte caracteristici importante, care au fost determinate, în egală măsură, de ipostazele istorice şi de realităţile lingvistice regionale. În primul caz sunt elemente vizibile şi importante corelate cu istoria comună a românilor de pe ambele maluri ale Dunării, în timp ce a doua situaţie relevă starea de fapt lingvistică actuală, care tinde să devină foarte diferită faţă de momentele când erau cântate, de popor, acele cântece care au fost notate şi introduse în culegeri folclorice încă de la începutul secolului al XX-lea. Şi într-un caz şi în celălalt se poate observa o diferenţă mare (atât din punctul de vedere al graiului, dar şi al tipului repertorial şi al manierelor de interpretare muzicală) între textele anterior consemnate şi situaţia actuală de pe teren. În acest context, cântecele vechi („de bătrâneaţă” sau baladele) şi cântecele de dor (doinele) devin tot mai necunoscute pentru tinerele generaţii, iar textele (reflectând o limbă română de o acurateţe exemplară) rămân astăzi, în mare parte, neinteligibile pentru copiii şi tinerii români timoceni.
O trăsătură aparte o reprezintă repertoriul funebru (materializat prin „Petrecătura” şi prin „Cântatul mortului”) care se păstrează, încă, la nivelul mentalului colectiv al bătrânelor din sate, dar care tinde să dispară, odată cu modernizarea serviciilor funerare.
Instrumentele muzicale tradiţionale sunt fluierul şi cimpoiul, atestând vechimea unei civilizaţii ancestrale, de tip pastoral. Uneori, mai ales în repertoriul muzical al jocurilor populare, formaţiile sunt completate printr-o tobă, a cărei prezenţă este tributară influenţelor folclorului balcanic. Începând cu ultimele decenii ale secolului trecut, în muzica tradiţională a românilor timoceni este prezent şi acordeonul, vădind aceeaşi influenţă venită din partea folclorului sârbesc. Ca un fapt foarte important, trebuie menţionat că a existat în regiunea Bor o importantă tradiţie a lăutarilor interpreţi la vioară şi voce, asemenea lăutarilor olteni, depozitari ai unui repertoriu fabulos de cântece bătrâneşti (balade), lăutari care erau foarte căutaţi şi extrem de apreciaţi la nunţile şi ospeţele din trecut. Dintre aceştia, l-am întâlnit pe moş Miroslav Ciulin, pe care l-am înregistrat într-o sesiune complexă, lucrând împreună cu el timp de trei zile, câte opt şi chiar zece ore în fiecare zi.
Realitatea actuală reflectă scăderea accentuată sau chiar extincţia multor genuri, specii şi categorii folclorice din cadrele folclorului muzical al românilor din estul Serbiei. Situaţia din teren a dovedit în mod cert volatilitatea celor mai multe caracteristici ale repertoriului înregistrat în culegerile anterioare, pornind de la o bună conservare actuală, dar cu slabe perspective de perpetuare în viitor, trecând printr-o conservare parţială, cu piese aflate în portofoliul aceluiaşi rapsod, aflat acum la o vârstă înaintată, ajungând la o conservare parţială, dar alterată şi degradată, cu perspectiva dispariţiei totale a genurilor, speciilor şi/sau categoriilor folclorice din memoria colectivă locală.
Perspectivele viitoare de transmitere a repertoriului sunt incerte. Cauzele îşi au originea în situaţia multietnică şi multiculturală complexă, în absenţa unor programe coerente la nivel regional şi statal, dar şi în slaba educaţie şi în lipsa de preocupare a tinerelor generaţii pentru a prelua şi a-şi însuşi repertoriul muzical tradiţional. Păstrarea şi continuarea transmiterii patrimoniului imaterial (repertoriu muzical tradiţional) poate să fie făcută, până la un punct, prin intermediul festivalurilor de folclor, foarte numeroase în Serbia atât la nivelul comunităţilor locale, cât şi la nivel regional sau de stat. Dincolo de aceasta, însă, intervin multiple probleme legate de capacităţile instituţionalizate de preluare şi sistematizare a repertoriului şi, mai mult decât atât, la capacitarea tinerilor de a-şi însuşi acest repertoriu.
În ediţiile viitoare din „Condeiul ardelean” voi continua să dezvolt şi alte aspecte ale spiritualităţii şi identităţii românilor timoceni din Serbia, prezentând unele elemente reprezentative, bazate pe culegerea primară a unei cât mai bogate eşantionări a repertoriului existent la nivelul folclorului muzical.

Categorie: