Cu UDMR la guvernare, puternicii clipei au pus batista pe ţambal!

Spre sfârşitul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din toamna-iarna anului 2009, un cunoscut de-al meu se arăta de-a dreptul surprins şi derutat de o anumită, suspectă, „tăcere de sezon” a UDMR. Se arăta, într-un fel, chiar bucuros că ştruţo-cămila a dat sonorul ceva mai mic, devenind mai puţin vocală. Dar dumnealui nu observa că, din interese privind scopul care scuză mijloacele, mai-marii clipei, mai cu seamă liderii de partide, au pus batista pe ţambal. „Tăcerea-i de aur!” - şi-au spus, în gând, puternicii zilei. Când ai UDMR tovarăş de guvernare, preferabilă este sintagma „Ciocu’ mic!”. Amicul era într-o mare eroare! UDMR aplica arhicunoscuta tactică a vicleniei strategice a „paşilor mici”. Deşi pe faţă se arătau a fi oamenii lui Crin Antonescu (păcălit până la urmă de Marko Bela şi ai lui), ei nu erau, de fapt, nici ai lui Geoană, nici ai lui Băsescu, nici ai lui Crin. Ei erau doar cu ei! Tăceau şi stăteau la pândă, să vadă care va fi sfârşitul bătăliei pentru puterea prezidenţială şi ocuparea jilţului din Dealul Cotrocenilor, cum şi cu cine va forma învingătorul în alegeri viitorul guvern, jinduind, ca de obicei, din 1990 încoace, la ciolanul de ros prin noul Cabinet din Piaţa Victoriei. Aşa a şi fost. Au părăsit, în grabă, PNL, „aliatul tradiţional”, partidul lui Crin Antonescu, şi au sărit, cu voioşie nemeşească, după năravul unor cliente de pe centură, în barca PDL, obţinând ce au dorit întotdeauna: un post de vicepremier - Marko Bela, şi trei miniştri - Borbely Laszlo, Kelemen Hunor şi Cseke Attila. Deosebit de darnici cu UDMR, domnul Traian Băsescu (cel care, la Budapesta, auzind întrebarea unui pitarău despre autonomia teritorială, pe criterii etnice, a ţinutului secuiesc, a luat foc, întorcându-i nemernicului cuvintele pe gât, cu acel NICIODATĂ!), mai-marii clipei, orbiţi, ca de fiecare dată, de prefăcătoriile şi vicleniile UDMR, au înghiţit din nou găluşca, uitând, suspect de repede, totul! Iar dacă sunt atât de uituci, le amintim noi ce ar trebui ei să ştie! Chiar să fi uitat tocmai domnul Traian Băsescu, reales preşedinte al României, scena aceea umilitoare de la Tuşnad, din vara anului trecut, când, invitat fiind la un simpozion al spărgătorilor de Românie, a fost fluierat şi huiduit de nişte neica-nimenea-n drum, când şeful Statului Român, ales prin vot, era insultat pentru că îndrăznea să scoată Constituţia, atunci când a venit vorba despre autonomie teritorială, pe criterii etnice, a ţinutului secuiesc, citindu-le articolul 1 din Legea fundamentală a Ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. De trei ori, după fiecare huiduială, le-a citit, rar să înţeleagă fiecare, articolul amintit! Să fi uitat comportamentul acela de-a dreptul golănesc, jignitor, al celor care, ca nişte turbaţi, au văzut roşu în faţa ochilor auzind sintagmele „stat naţional”, „unitar şi indivizibil”?
Dar să venim ceva mai încoace, spre a doua parte a anului 2009, trecând în revistă „isprăvile” scăunaşilor dornici de autonomii teritoriale pe criterii etnice în inimă de Românie. Nu credem că domnul Traian Băsescu şi guvernanţii - indiferent care dintre ei ar fi la putere! - să nu fi auzit de adunările secuieşti, antiromâneşti, de la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu- Secuiesc, din zilele de 4 şi 5 septembrie 2009! Ce au cerut, acolo, drăgălaşii de separatişti, revizionişti, şovini şi extremişti? Păi, ce să ceară?! Ce poftesc, la ce râvnesc dintotdeauna: autonomie, o altă Regiune Autonomă Maghiară, de tristă amintire, sub chipul ţinutului secuiesc! Profitând de blegeala unui Guvern, de ameţeala şi de somnolenţa autorităţilor statului, de concesiile făcute la infinit, la Odorheiu- Secuiesc, cu acel prilej, a fost înmânată europarlamentarului Tokes Laszlo, episcop de Piatra Craiului, harta cu graniţele aşa-zisului ţinut secuiesc, cu acel prilej, au fost votate imnul, steagul, stema şi simbolul regional al zonei, fiind prezentată şi Proclamaţia pentru autonomia teritorială a zonei. Harta are hotare stabilite care cuprind chiar şi părţi din judeţele Neamţ şi Bacău, unde locuiesc ceangăi. Şi-au făcut până şi imn! Şi nimeni n-a îndrăznit să le arate obraznicilor separatişti că există, totuşi, un Imn Naţional, de Stat: „Deşteaptă- te, române!”. Doar cu o zi înainte, la 4 septembrie 2009, la Miercurea- Ciuc, Marko Bela, fost vicepremier în Guvernul de la Bucureşti, nu în cel de la Budapesta, acum tot viceprimministru, clama, cu emfaza-i cunoscută, că „singura formă de autonomie acceptată (bineînţeles de separatişti, iredentişti şi extremişti! - n.n.), privitoare la ţinutul secuiesc, este autonomia teritorială”. Clar. Cât se poate de clar, fără urmă de dubiu! Totul, în spiritul Proclamaţiei şi al Memorandum- ului! Adunarea Aleşilor Locali (primari, viceprimari, consilieri) din Harghita, Covasna şi (parţial) Mureş, de la Miercurea-Ciuc, organizată de UDMR şi PCM, proclama: „Singura garanţie a viitorului regiunii şi a comunităţii noastre o reprezintă doar autonomia teritorială a ţinutului secuiesc”. Deschizând adunarea, primarul extremist Raduly Robert nu se sfia deloc să afirme: „Nu ne temem! (...) Urmele celor 80 de ani (n.n. - cu referire la Trianon) să dispară!”. Atunci, şi în acel loc, Marko Bela, cel care confundă Ţara noastră cu un SRL, debita, cu o logică de tăpşan, tâmpenia demnă de un Gaga: maghiarii ar fi proprietarii a 7% din România, 25% din Ardeal şi 80% din ţinutul secuiesc. Adică, în niciun caz cum zice Băsescu: „Atâta autonomie la Odorheiu- Secuiesc, câtă la Caracal!”. Vituperând contra lui Traian Băsescu, Kelemen Hunor, actual ministru al Culturii româneşti, în Guvernul de la Bucureşti, în campania electorală făcea spume la gură, răstindu-se: „Conceptul de stat naţional este învechit!”. Şi cerea, urgent, modificarea Constituţiei. Iată cine şi cum au ajuns miniştri în România! Nici reprezentanţii participanţi la Forumul aleşilor maghiari din Transilvania, prezenţi la Odorheiu-Secuiesc, chiar a doua zi, 5 septembrie 2009, nu s-au lăsat mai prejos. Ceva mai făloşi, drăcoşi chiar, declarau ţinutul secuiesc „indivizibil şi nu poate fi înglobat în nicio unitate teritorial-administrativă”. Aţi ghicit cam pe unde le rătăceşte lor mintea şi ce vor să ne transmită nouă, românilor? Era momentul în care lui Tokes Laszlo i se înmâna, ca dar, harta ţinutului secuiesc, de care pomeneam ceva mai sus. Apeluri la unitate, nevoia de referendum-uri locale, exemple de autonomie (cum este cel al Cataluniei), steaguri ale Ungariei (nu şi al României!), chiar cele ale lui Arpad, simbol al organizaţiei extremiste Garda Maghiară, interzisă în ţara vecină, membri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, unii în uniforme asemănătoare celor militare, cu înscrisurile „Ungaria” şi „Ardeal”, sloganul „Trianon, nu!”, drapelul secuiesc, totul a fost la acea adunătură de „scăunaşi”, încheindu- se cu imnul secuiesc şi cu cel unguresc.
Cum se face că toate acestea nu au ajuns şi la urechile prezidenţiale şi guvernamentale? Ce face Parchetul General? Ce fac adormitele instituţii şi autorităţi ale statului? Unde se va ajunge mereu cu aceste jigniri antiromâneşti?
Chiar să nu fi aflat mai-marii zilei, grăbiţi să ia, din nou, în braţe UDMR şi să-i vâre la guvernare pe cei care ne înjură, care dau vârtos cu târnăcopul la temelia Statului Român, că prin primăriile din Harghita şi Covasna sunt steaguri, steme şi sigilii, diverse simboluri ungureşti, că se emit acte, dar nu cu ştampile cu stema României, deşi legea precizează, cât se poate de clar, că documentele se întocmesc în limba oficială a Statului Român? La intrările şi ieşirile în şi din unele localităţi tronează tăbliţe cu texte runice, sunt difuzate hărţi, sunt utilizate simboluri ale unor organizaţii extremiste (Garda Maghiară şi Jobbik), contravenind caracterului unitar şi indivizibil al Statului Român, încălcându-se flagrant legile României, urmărindu-se, evident, o izolare a zonei de restul Ţării şi escaladarea tensiunilor între români şi maghiari. „Revigorarea unor teze privind enclavizarea unor teritorii ale României, cu nuanţă iredentistă”, crearea unor tensiuni interetnice, forme de organizare în afara cadrului instituţional, toate se plasează în afara legii!
Chiar să nu fi afl at mai-marii zilei că, fără jenă, din ordinul preşedintelui Borboly Csaba, Consiliul Judeţean Harghita cheltuieşte bani publici pentru „cercetarea simbolurilor secuieşti”, confecţionează „steagurile istorice” ale teritoriilor ţinutului secuiesc. Banii sunt şi ai românilor. Numai că ei nu sunt consultaţi. Ei nu există!
Să nu fi ajuns, oare, la urechile blege ale puternicilor zilei nici măcar că, la Miercurea- Ciuc, Fundaţia Julianus (un călugăr dominican care, la începutul secolului al XIII-lea, a plecat în Asia, să caute originea maghiarilor) a premiat un film controversat, al Televiziunii Duna TV, despre aşa-zisa expansiune a BOR (Biserica Ortodoxă Română) în ţinutul secuiesc? Premiul a fost obţinut de redactorul Csaky Zoltan, „pentru contribuţia adusă la păstrarea identităţii maghiarilor”, el fiind, de asemenea, realizator al filmului „Ocupare de patrie prin intermediul religiei”, un atac dur la, chipurile, „încercarea de românizare a ţinutului secuiesc, prin construirea de biserici ortodoxe şi înfiinţarea de unităţi militare”. Printre cei care au mai primit acest premiu se află Viktor Orban (ex-premierul Ungariei), David Ibolya (fost ministru ungar al Justiţiei), Nemeth Zsolt (preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul de la Budapesta), episcopul reformat Tokes Laszlo, Eva Maria Barki (avocată austriacă, persona non-grata, un declarat duşman al României), Smaranda Enache (copreşedinte al Ligii Pro Europa). Toţi - „unu’ şi unu’! Ceata lui Piţigoi.
Diversiunile sunt felurite. Cu banii primiţi de la Guvernul României (adică, de la Bucureşti, nu de la Budapesta!), este vorba de 1.200.000 de lei (noi), în satul Jolotca (Ditrău) au fost demarate lucrările pentru reţeaua de apă şi bazinul de captare. La inaugurare, Puskas Elemer (primarul din Ditrău) şi acelaşi Borboly Csaba (preşedintele Consiliului Judeţean Harghita) au tăiat o panglică în culorile steagului Ungariei: roşu-albverde! Care a fost - ne întrebăm - contribuţia Ungariei?
Să te mai miri, oare, că doi bezmetici „excursionişti Jobbik” - europarlamentarul Szegedi Csanad şi Kohazy Ferenc (zis Fanka Deli - nu cumva diliu?) - porniţi în periplul „noii descălecări”, ne dau lecţii de democraţie? Întâmpinaţi cu steaguri roşu-alb-verde, cu cele arpadiene chiar, cu garda secuiască de onoare, într-o sală din Gheorgheni plină cu adepţi ai unor organizaţii paramilitare de pe vremea lui Horthy Miklos, Kohazy Ferenc ţipa, ca apucat, arătând spre ce are scris pe tricou: „Pământul secuiesc nu este România!”. Aşa că „autonomia teritorială a pământului secuiesc” este o „datorie istorică”, iar „scrierea noastră runică este binecuvântarea Dumnezeului maghiarilor”. Deci, „legitimi” pe aici sunt doar maghiarii şi e nevoie de „înlăturarea extremismului şi şovinismului românesc”. Oare nu cumva bezmeticul a împrumutat sloganurile tocmai din „Istoria Transilvaniei” a lui Goncz Arpad, fost preşedinte al Ungariei, care considera Ardealul „sfânt drept al istoriei”, care trebuie apărat, de către maghiari, „chiar cu arma în mână”?
Ar fi încă multe de spus şi de scris. Ne oprim aici, nu înainte de a ne întreba: ce fac autorităţile statului? Cum se face că rămân nesancţionate, de organele acestui stat, acţiunile extrem de obraznice ale CNS, UDMR, PCM? De ce Parchetul General nu-şi face datoria în faţa tuturor acestor manifestări antiromâneşti? De ce-i atâta lipsă de fermitate în aplicarea legii, când aceşti separatişti, extremişti şi şovini, care ar dori aici un fel de Kosovo ardelenesc, ar trebui luaţi de guler? Chiar să nu vadă nimeni că s-a ajuns prea departe, că acţiunile duşmănoase, potrivnice Constituţiei şi legilor Ţării, sunt tot mai numeroase? Ce fac blegii noştri guvernanţi? Nu văd, nu aud nimic! Dorm?! Somn uşor!
P.S.: Abia ajunşi la guvernare, liderii UDMR cer, cu insistenţă şi obrăznicie, postul de prefect al judeţului Mureş. Să-şi mai pună pofta-n cui!