De ce Traian Băsescu nu are dreptate, iar declaraţiile sale privind „Statutul minorităţilor” manipulează!


Preşedintele Traian Băsescu (foto) a declarat, joi, la TVR 1, că, dacă ar putea, „şi astăzi” ar adopta Statutul minorităţilor, „o colecţie de drepturi pentru toate minorităţile, nu numai pentru minoritatea maghiară”, potrivit Mediafax, preluat de Romanian Global News.
„L-aş adopta azi, dacă aş putea, pentru că ştiu ce este în Statutul minorităţilor. Este o colecţie de drepturi pentru toate minorităţile, nu numai pentru minoritatea maghiară, luată din toate legile. Nu e nimic nou. Ideea UDMR a fost să pună totul într-o lege”, a declarat Traian Băsescu. El a mai spus că există drepturi pentru minorităţi în Legea educaţiei, în cele privind justiţia, în legile din domeniul culturii. „Sunt strânse toate într-un cod. Eu nu ştiu de ce nu îl adoptă”, a conchis Băsescu.
Declaraţia lui Traian Băsescu este manipulatoare şi el ştie foarte bine acest lucru. El ştie foarte bine că prevederile din acest proiect de lege, impus de UDMR, exced cu mult cadrului constituţional şi instituie de facto constituirea unei noi entităţi, cu atribuţii statale în mijlocul României. Ca să nu mai vorbim de presiunea asimilaţionistă asupra celor 400.000 de români din Harghita, Covasna şi Mureş. Şi Traian Băsescu ar mai trebui să ştie un lucru, iar Kosovo a demonstrat-o, şi anume că cererile UDMR şi ale celorlalte partide maghiare vor continua dincolo de limitele a ceea ce vor obţine prin Legea minorităţilor. Ei vor dori stat maghiar în România, pe teritoriul celor trei judeţe. Dar atunci răul va fi fost deja făcut, iar Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte…
Evident, preşedintele ne va spune, ca şi extremiştii din UDMR, că suntem naţionalişti şi altele de acest gen… Ne asumăm, însă, riscurile unei asemenea caracterizări, riscurilor de a nu atrage atenţia asupra delirului extremismului maghiar care, prin şantaj, încearcă să depăşească limitele toleranţei acceptabile între majoritate şi minoritate.

(Articol preluat de pe „Romanian Global News”, din 22 mai 2011)

Categorie: