De la tradiţie la contemporaneitate

Se povesteşte tot mai puţin şi se cântă tot mai puţin la sate. Cântecele şi dansurile pe care le vedem în spectacole nu sunt produse, ca altădată, numai pentru necesităţile celor care le dansează sau le cântă, ci, mai ales, pentru spectatorii/auditorii din afară. Această modificare se datorează schimbărilor socio-culturale prin care trec comunităţile cu viaţă folclorică tradiţională. Obiceiurile, fiind parte integrantă, permanentă şi neeliminabilă a modului de trai al oamenilor, făcând parte dintr-un sistem care nu a fost până acum schimbat, continuă să-şi păstreze, în mare parte, funcţiile şi formele vechi. Alături de obiceiurile tradiţionale, apar obiceiuri noi, create pe bază tradiţională şi cu lexic tradiţional, pe cale să devină şi ele tradiţionale.
Oricum ar fi denumite, nota dominantă a acestor sărbători noi este caracterul lor naţional. Izvorâte din vechi tradiţii populare, reînviate sau organizate în forme noi, ele nu sunt numai ale locului, ale satului sau ale văii unde au loc, cum au fost cele de altădată, ci ale ţării întregi, ale neamului. Sunt naţionale şi prin ceea ce subliniază, prin momentele deosebite pe care le marchează şi prin modul specific naţional, românesc, în care realizează această marcă. Sunt naţionale prin esenţa lor, dar şi prin rezonanţa pe care au căpătat-o în viaţa culturală de azi a ţării, prin locul pe care îl ocupă în cultura contemporană românească. Un exemplu viu pentru aceste obiceiuri noi, create pe bază tradiţională, este Nedeia mocanilor din Voineştii Covasnei, din Arcul Carpatic, care a căpătat un caracter nou pe temelia datinilor moştenite din moşi-strămoşi. Mari iubitori de natură, fraţi buni cu codrul, bârsanii din Curbura Carpaţilor sunt moştenitori ai străvechilor obiceiuri şi creatori ai unui mod de viaţă propriu, cu multe elemente specifice. Zonă de interferenţă culturală între cele trei provincii istorice româneşti, loc binecuvântat de Dumnezeu, aici s-au creat numeroase producţii folclorice. Pentru că aceşti înainte-mergători ai unirii tuturor românilor, mereu pe drumuri, mocanii au fost răspânditorii cântecelor şi poveştilor de pretutindeni, ajungând astfel la unificarea graiului şi sufletului românesc. Din multele lor obiceiuri pastorale, cel mai frumos şi celebru rămâne Sântilia.
Cu ani în urmă, la Voineşti, sărbătoarea se desfăşura pe parcursul mai multor zile. O dată pe an se făcea o coborâre mare a celor de la munte, în sat, la Sântilie. Ziua întâi se petrecea de obicei în familie. În ziua a doua - „examen de catehizaţie” (slujba la biserică, predică, spovedanie şi cuminecare), apoi adunarea la casa preotului. Restul zilei şi în zilele următoare se mergea la horă, unde băieţii fac cunoştinţă cu fetele de măritat. Treceau din nou pe la preot şi, cu binecuvântarea lui, urcau din nou la munte, de unde nu se mai întorceau până la Sântilia viitoare.
Cu o săptămână înainte se începeau pregătirile necesare pentru nedeie. Casa se văruia frumos, curtea se mătura „frumos ca o oglindă”, se ornau porţile cu ramuri de brad sau stejar. La nedeie alergau şi mic şi mare, tânăr şi bătrân; fie omul cât de strâmtorat, se zbate cu săptămâni înainte, „ca să nu se facă de râs şi să fie şi el în rândul lumii”. Nedeia trebuie să se facă pentru că „aşa am apucat din bătrâni” Aici se întâlneau rudele, se împăcau pizmaşii, se legau prietenii, se făceau planuri pentru viitorul familiei şi al comunităţii. Toţi erau îmbrăcaţi în portul lor cel sărbătoresc.
Mocanii se adunau în mijlocul satului, „sub nuc la Neta”, „în răspinteni”. Feciorii plecaţi la ciobănie în diverşi munţi, coborau în grupuri cântând şi chiuind: „Haideţi fetelor la joc / Şi puneţi-mi busuioc / Busuiocul la chimir / Şi tot mândru să mă ţin / Garoafă la pălărie / Să jucăm la Sântilie”. De obicei, tânărul era foarte bine primit în casa fetei, la vizita făcută pentru a o invita la Sântilie. Era poftit în casă şi cinstit cu bucate alese; băiatul aducea păpuşa de caş, pregătită cu migală şi pricepere - semn că feciorul are gânduri serioase şi că vrea să o cunoască mai bine. Fata îi dă băiatului busuioc şi îi prinde o floare în piept.
După-amiază se organizau horele, unde veneau numai fetele aduse de feciori, iar celelalte stăteau în afara petrecerii şi se uitau de după gard. Fetele duse la joc aşteptau întâi să se prindă feciorul în horă, apoi se prindeau şi ele, întotdeauna după fecior, acesta fiind gestul acceptării. După hora feciorilor, la care toată lumea era atentă să vadă fiecare fată după cine s-a prins, urmau alte hore la care se prindeau şi cei căsătoriţi şi bătrânii, care dădeau culoare dansului prin strigături („Vai săraca Sântilie / Cum joacă fetele-n ie / Şi feciorii-n pălărie”; Fetele mocanilor / Dau gura ciobanilor / Şi mie una mi-o da / Când m-oi întâlni cu ea” etc.). Vârstnicii veneau cu „mescioarele” şi se aşezau pe margine, alternând odihna cu dansul.
În aceste zile avea loc şi peţitul. Imediat după Sântilie începeau nunţile. Din acest punct de vedere, nedeia de la Voineşti se aseamănă cu Târgul de fete de pe muntele Găina, prin faptul că era un punct de plecare în viitoare căsătorii. Însă avea şi un caracter economic, datorită negoţului care se făcea aici cu oi şi produse lactate sau alte mărfuri specifice zonei montane.
Sântilia voineştenilor anului 2013 a avut loc, ca de obicei, în pitoreasca Vale a Zânelor, în organizarea Asociaţiei Cultural- Creştine „Justinian Teculescu” (care şi-a asumat această sarcină prin statut), în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, al Consiliului Local al oraşului Covasna, al Primăriei şi Casei de Cultură din Covasna, în zilele de 20 şi 21 iulie. Pentru prima dată în acest an, Sântilia voineştenilor a ţinut două zile şi ideea a fost primită cu bucurie de public. După ce sâmbătă seara, toţi cei strânşi în Poiana Nedeii din Valea Zânelor au fost martori la „făcutul de flori” şi împodobitul casei, duminică au participat la nunta tradiţională la românii covăsneni, la umbra brazilor seculari - martori muţi ai atâtor nedei, de-a lungul timpului.
Decorul: o casă gătită aidoma unei vechi case ţărăneşti, cu brazi de nuntă la poartă, cu ţoale alese, străchini, blidar, perdele şi ştergare vechi. Actorii: mirele, mireasa, socrii, naşii, lăutari şi nuntaşi. Toţi aceştia sunt tineri, oameni ai locului, care pentru o zi ies din realitatea cotidiană şi din timpul ei şi intră într-o alta, spectaculoasă, plină de semnificaţii. Obiceiurile, dansurile, strigăturile - toate acestea nu le sunt străine, fiind ştiute din moşistrămoşi şi repetate an de an, la fiecare nuntă tradiţională sau la fiecare nedeie. Mirele şi mireasa sunt aleşi dintre tinerii care urmează a se căsători în viitor, astfel că nedeia e un fel de repetiţie a ceea ce îi aşteaptă în curând.
După binecuvântarea primită de la preotul paroh Ioan Ovidiu Măciucă, în faţa Bisericii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineştii Covasnei, potrivit datinii, alaiul mirelui, cu tineri călări, îmbrăcaţi în costume populare, care chiuie să-şi vestească sosirea, ajunge la Casa Nedeii, unde are loc „cerutul miresei” - colăcăria, unul din cele mai frumoase momente ale întregului ceremonial. Poezia oraţiei cuprinde ocări în stil popular, pline de umor, care stârnesc hazul ascultătorilor; prezentarea alaiului se face în formă fabuloasă, de alai de vânătoare sau de oştire; mireasa apare ca o căprioară sau ca o zână şi, în orice caz, ca o floare care trebuie sădită în altă parte, în altă grădină, imagine care simbolizează însăşi căsătoria. De la atmosfera fabuloasă a alaiului, se trece la prezentarea plină de umor a tratativelor. Mesajul împăratului, „cartea latinească”, este, de fapt, plosca cu vin. Au urmat, rând pe rând, hora miresei, bărbieritul mirelui (care semnifică trecerea de la viaţa de fecior la cea de om însurat), conchioluitul miresei (care semnifică trecerea fetei în rândul femeilor măritate şi, deci, renunţarea la codiţe, în timp ce i se cânta „Ia-ţi mireasă ziua bună / de la tată, de la mumă...), desculţatul naşilor (obicei străvechi, în care mirii trebuiau să-i descalţe pe naşi pentru a li se proba puterea şi iuţeala; cel care termina primul, se spunea că va conduce viitoarea familie), breaza (la care participă mirii şi naşii, care dansează pe un foc de paie cu rol de purificare şi fortificare) şi Hora Sântiliei (moment în care feciorii dăruiesc fetelor „păpuşile” de caş, iar fetele, în schimb, le dăruiesc busuiocul). Nu au lipsit nici întrecerile între tineri: cei mai tari la trântă sau la ridicarea bolovanului pictat în culorile tricolorului, au fost premiaţi.
Ca o surpriză a organizatorilor, în colaborare cu Asociaţia Cetatea Dacică din Covasna, în acest an, în Valea Zânelor au venit... dacii! Tinerii de la Terra Dacica Aeterna din Cluj, prima asociaţie de reenactment din România care şi-a propus şi a şi reuşit să reînvie trecutul măreţ al strămoşilor daci şi romani, au făcut un spectacol fascinant, cu scopul de a uni trecutul cu prezentul. Pentru că, după cum declară: „După aproape 2000 de ani, noi ştergem praful aşternut peste evenimente de proporţii epice şi deschidem poarta spre vremuri ce păreau uitate... Asociaţia propune o incursiune în lumea fascinantă a dacilor, vechii stăpâni ai acestor locuri”.
Ca în fiecare an, expoziţia de ovine a mocanilor din zonă, organizată de Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine Covasna, a atras atenţia celor interesaţi. Nici latura economică nu a fost neglijată, nedeia fiind un prilej pentru ca produsele specifice zonei să îşi susţină faima dobândită de-a lungul timpului. În premieră (şi salutăm această iniţiativă a organizatorilor), pe Poiana Nedeii nu au intrat decât comercianţi de produse tradiţionale! Şi tot în premieră, Asociaţia Cultural- Creştină „Justinian Teculescu” a creat un frumos stand-expoziţie, decorat cu obiecte vechi de sute de ani, tradiţionale, care au aparţinut bunicilor şi străbunicilor voineştenilor de astăzi, iar pe toată durata Sântiliei, aici au putut fi admirate fotografii de epocă, imagini etnografice deosebite, nobilă zestre redescoperită în sertarele şi tablourile bunicilor, dovezi ale culturii şi civilizaţiei tradiţionale voineştene.
Programul artistic de cântece şi dansuri populare a fost de înaltă ţinută: formaţiile Voineştenii din Covasna, Brâuleţul din Sita- Buzăului, Datina din Zăbala, Cununa Carpaţilor din Întorsura- Buzăului, Junimea Vâlcelelui din Vâlcele, Grupul Folcloric al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu-Gheorghe, toate din judeţul Covasna, Doina Crişului din Brad, judeţul Hunedoara, cu Ionel Coza şi Ciprian Roman, Ţara Vrancei din Focşani, cu Maria Murgoci, Ciobănaşul din Tupilaţi, judeţul Neamţ; toate aceste ansambluri şi formaţii au contribuit la petrecerea şi voia bună de pe Poiana Nedeii din Valea Zânelor, spectatorii plecând spre casă mulţumiţi şi încântaţi. Sântilia voineştenilor din acest an s-a dovedit a fi o reuşită totală, lucru datorat implicării şi muncii neobosite a organizatorilor, membri ai Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”!

Categorie: