DE LA VICTOR ŞI CRIN LA PONTA ŞI ANTONESCU

Vă mai aduceţi aminte de vremurile alea - nu chiar aşa de îndepărtate, dacă vorbim de o scară rezonabilă de timp ori măcar de cum ar trebui să arate şi în România un ciclu electoral -, de prin februarie 2011, când Victor şi Crin erau cei mai buni prieteni şi se pupau, cât era ziulica de lungă, pe toate posturile tv? În dragostea lor anti-băsistă, desigur. Vă mai amintiţi? Cum ne spuneau ei, împinşi pe valurile Antenelor, dar şi ale altor canale că cel mai mare rău de pe planetă este Băsescu Traian, că ăsta e dictator, că şi-a subordonat serviciile, justiţia, Guvernul cu al său prim-ministru marionetă Boc şi, în general, toată România. Cum se plângeau că nu se mai poate trăi în ţara asta din cauza lui Băsescu şi a şleahtei lui de acoliţi, ajunsă putred de coruptă şi, implicit, de bogată. Cum ne face Băsescu de râs în faţa partenerilor noştri de la Bruxelles şi Washington. Cum vinde preşedintele Ţara, că le dă Ardealul la unguri în nemernica s-a prietenie cu premierul vecin Orban Viktor. A curs, nu-i aşa, la cerneală… de nici apa Dunării când sunt inundaţii nu e atâta.
Şi? Şi ce a urmat? A ieşit lumea în stradă să-i susţină pe bieţii membri ai opoziţiei, de fapt să se susţină pe sine printr-aceştia, a căzut Guvernul Boc al nu mai ştim câtelea, a venit ca o „salvare” (de 78 de zile) Guvernul Ungureanu (care ar fi fost hazliu, dacă nu ar fi fost tragică situaţia) şi, într-un final, când toate gloanţele preşedintelui Băsescu vor fi fost trase şi nu a mai avut încotro, a venit la putere Guvernul USL (format din PSD, PNL+PC şi UNPR). Cum? Am spus UNPR? Da, adică Uniunea Naţională a Profitorilor din România, un fel de PSD reşapat, condus de Gabi Oprea, generalul cu patru stele făcute la cârciumă, nici măcar la apelul bocancilor, care a fost - vă aduceţi aminte? - şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, a devenit apoi şeful mafiei lui Băsescu şi acum, revenind la matcă, aranjorul ploilor lui Victor Ponta, adică a discipolului lui Năstase, discipolul lui Iliescu Ion).
Şi uite aşa a început o plângăceală de ochii lumii: ei, bieţii de la USL, au preluat conducerea, dar nu de-adevăratelea, că regimul Băsescu n-a dispărut, că una e să guvernezi şi alta e să ai puterea şi, pe cale de consecinţă, ei doar guvernează, dar puterea e tot la Băsescu etc. etc. Vă mai aduceţi aminte?
A trecut mai bine de o jumătate de an şi au urmat alegerile. Scrutin în care românii - cum îi place lui Băsescu să confişte, de un deceniu, pe nedrept acest cuvânt - au decis să acorde, în cea mai covârşitoare proporţie de la lovitura de stat din ’89 încoace, votul unei alianţe electorale, unei formaţiuni până la urmă, chiar dacă alcătuită din patru partide. Au mai fost în România alianţe din astea la guvernare, dar toate născute după alegeri, deci împotriva votului adevărat al cetăţenilor. Acum însă, este pentru prima oară când românii au acordat un vot masiv unei alianţe direct prin vot, pentru că erau sătui de Băsescu şi ai lui, nu mai vroiau să audă de la politicieni că tot electoratul este de vină, că dacă aşa a votat, ei, săracii, acum trebuie să se alieze şi, în general, că nu mai vroiau UDMR la guvernarea României, că din ultimii 16 ani, ungurii fuseseră „echilibrul” din Executiv vreo 15.
Perfect până aici, românii au fost pentru 5 minute învingători. Până la anunţul lui Ponta prin care l-a felicitat el pe preşedintele Hunor Kelemen şi l-a invitat la guvernare, tot pentru „stabilitate”, „echilibru”, sau cam aşa ceva. Asta când tocmai câştigase, de la români, vreo 70 la sută! Ce a urmat, aţi văzut cu toţii. Românii au fost transformaţi de Guvernul USL, cu fiecare zi care a trecut, în perdanţi, pentru că nu s-a întâmplat nimic bun pentru ei, poate dimpotrivă. Vrăjelile astea cu creşterea economică şi toate celelalte sunt baliverne politicianiste, cu care ei cred, ca şi băsiştii dinaintea lor, care s-a văzut ce au păţit, că aburesc electoratul. Dar românii nu sunt nici pe departe atât de proşti, ei ştiu că dacă explicaţiile ar fi adevărate, într-un final, obligatoriu, ar deveni şi palpabile, adică ar creşte nivelul de trai. Ori asta nu se întâmplă nici după intrarea noastră în Uniunea Europeană, aşa cum nu se întâmplase nici înainte. Ce mai tot atâta încoace şi-ncolo.
Bun. Şi catastrofa asta de guvernare (spuneam cândva că nu se poate una mai proastă ca a lui Boc, dar ăştia sunt deja la egalitate cu el) culminează, zilele acestea, cu „scandalul din USL” (dintre Ponta şi Antonescu, nu dintre Victor şi Crin, că, de, acum nu mai sunt prieteni). De fapt un circ şi ieftin, şi penibil, dar mai ales batjocoritor la adresa românilor, pe care nu îi interesează scaunele lor, că nu pentru asta i-au votat, ci - vă amintiţi? - pentru anti-Băsescu şi „Dreptate până la capăt”. Şi acum a ajuns Băsescu să facă mişto de ei - că asta nu cred că e altceva, mai ales într-un an electoral, decât miştocăreală -, spunându-le să termine odată, să pună mâna să se împace pentru că sunt de plâns: cine a mai pomenit instabilitate guvernamentală la, acum, 80 la sută cât are USL-ul?! Hai că una ca asta numai la noi se putea întâmpla, trebuie să recunoaştem. Şi circul continuă, şi continuă, şi continuă, ca în reclama de la termopane, de trei săptămâni, iar problema televiziunilor este dacă se rupe sau nu se rupe USL?! Păi să se rupă odată, pe cine dracu’ interesează?! Că pe români, sigur nu! Sunt curios, însă, ce au rezolvat cu asta. Cu părere de rău o spun, deoarece cred că ar trebui să ne exercităm cu toţii dreptul la vot şi, implicit, obligatoriu să fim mai interesaţi de soarta Ţării acesteia pe care ne-a dat-o Dumnezeu, dar tare mi-e teamă că va scădea dramatic participarea la viitoarele alegeri. Mai ştii? Poate că exact asta vor! Să decidă soarta României numai vreo 20-30 la sută, adică activul de partid. Sunt şi aceia români, fireşte, numai că, totuşi, o asemenea situaţie nu este una normală. Dar ce mai este normal în România?

Categorie: