Demonul - Duh de pradă

Acum, în Postul Mare, diavolul ne stă mereu împotrivă, mai ales acum, când ne hotărâm să postim sufleteşte şi trupeşte, el îşi ascute şi mai mult lupta contra noastră.
- Părinte, am început să postesc şi-aş fi dorit să realizez multe. Şi, fără să vreau, văd că sufl etul meu e neputincios în faţa ispitelor diavoleşti! În atât de puţine lucruri reuşesc! Iar această „puţinătate duhovnicească” mi-e întotdeauna amărăciune şi nemulţumire de mine însumi!
- Dragul meu, nu te deznădăjdui aşa curând! Fii statornic şi hotărât! Oare nu şti că Domnul Hristos, prin Sfântul Botez şi celelalte Sfinte Taine, rânduite credincioşilor, ne-a făcut şi pe noi „părtaşi biruinţei asupra diavolului”?

- Totuşi, de ce, părinte, diavolul pare atât de puternic împotriva omului?
-Ei, să ştii că despre taina răului şi a diavolului se poate şti doar prin vrednica descoperire dată sfinţilor în Biserică. Despre diavol vorbesc şi alţii: sectanţii, vrăjitorii, ghicitorii. Dar în mod denaturat şi confuz. Trebuie să înţelegi că dincolo, sus, ne aşteaptă o lume minunată, de nedescris în cuvinte. Acolo nu e doar un Dumnezeu aflat în singurătate, ca şi cum ar fi despărţit de propria Lui lume cerească. De aceea, e mare greşeala sectanţilor, care ne zic să nu-i cinstim pe îngeri, deşi, pentru noi, este clar că cinstirea lor nu înseamnă negarea, neglijarea sau absenţa cinstirii lui Dumnezeu.
Pace, unire, a fost în creaţia lui Dumnezeu, în lumea nevăzută a îngerilor, care a precedat-o pe cea văzută.
Lucifer era un luceafăr minunat în lumea puterilor de sus. Dar, ceva s-a întâmplat în inima acestei minţi cereşti. Se prea poate să-şi fi spus cândva, în inima sa: „Câtă putere, câtă frumuseţe, câtă stăpânire este în mânia mea! Port în mine toate drepturile de a fi slujit şi nu a sluji. De aceea, îmi voi înălţa stăpânirea şi scaunul meu deasupra lui Dumnezeu. Şi tot gândind, glasul lui Lucifer a tunat: „Îngeri de sub cârmuirea mea şi toate puterile, închinaţi-vă mie! Sunt dumnezeu”.
Gândul acesta şi glasul nu au rămas ascunse înaintea lui Dumnezeu. Numai că gândul menit să-l înalţe l-a coborât pe Lucifer şi pe cei ce s-au supus voinţei lui.
Tu poţi înţelege că, jos sau sus, înălţare sau cădere, sunt noţiuni relative, ba chiar fără o consecinţă concretă şi reală când ne referim la realităţile spirituale. Aşadar, pricepi că Lucifer şi cei ce s-au supus voinţei lui, au trăit o clipă iluzia împlinirii poftei lui nesăbuite. Numai că, ceea ce părea în ochii lor înălţare deasupra lui Dumnezeu, era de fapt căderea.
Tocmai aici stă confuzia categoriilor morale pe care diavolii nu le mai stabilesc în funcţie de Dumnezeu, ci de ei înşişi. Astfel, se pare că în ruptul capului ei nu vor să stabilească, sau poate chiar nu mai pot, criteriul Adevărului în Dumnezeu. Încă şi azi şi în veci, mişcarea lor este o îngustare nebunească în fundul celei mai adânci lipse de sens.
Lucifer a căzut împreună cu cei ce l-au urmat şi căderea lor continuă veşnic, angrenând în ea şi căderea omului, căci în proprii ochi căderea li se înfăţişează drept înălţare. Ei bine, dragul meu, în acea lume cerească tulburată de căderea lui Lucifer, a răsunat un glas al adevărului. Zis-a Mihail arhanghelul: „Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!” - cum spun şi astăzi preoţii la Sfânta Liturghie înainte de sfi nţirea darurilor. De atunci, criteriul adevărului a fost restabilit. Dumnezeu a fost pus, din nou, în lumină ca stăpân. Era firesc ca în lume, în mijlocul căreia acea minte orgolioasă a lui Lucifer a produs căderea, mintea smerită a lui Mihail să-i pună capăt prin dreptate, că Dumnezeu nu are nevoie să se apere pe Sine, ci pe făpturile Sale. Mihael înseamnă: „Cine este cu Dumnezeu”?, deci este trâmbiţa judecăţii celei drepte. De aici încolo nu s-a mai petrecut şi nici nu va mai fi posibilă vreo altă cădere în sânul lumii îngereşti. Ba mai mult, căderea lui Lucifer şi a diavolilor săi a pus defi nitiv în lumină Binele care este Dumnezeu, iar satana cu ai săi demoni sunt răul prin pururea lor nepotrivire cu Dumnezeu.
- Părinte, dar Dumnezeu nu a suferit un fel de eşec la crearea lumii nevăzute prin căderea diavolilor? Pentru ce, totuşi, a binevoit să mai creeze universul material şi neamul omenesc, că, de altfel, s-a şi repetat primul eşec?
- Dragul meu, este aceasta primul gând pe care-l ridică mintea noastră slabă. Eu cred că trebuie să frământăm mai bine această problemă. Desigur, diavolul era deja la crearea lumii văzute. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a creat pe om şi lumea sensibilă. Ba, pe deasupra, a dat omului podoaba pe care nici îngerii n-o au astfel, şi anume Chipul şi Asemănarea Sa! Deci, răul care a apărut prin voinţa lui Lucifer nu a împiedicat crearea omului. Cu alte cuvinte, răul nu poate fi un obstacol real pentru Dumnezeu. Oricât îşi complică răul iluzia în mii de feţe, copleşind parcă, dând chiar impresia unei biruinţe fatale şi totale a întunericului asupra luminii, lucrarea aceasta este iluzorie, pentru că totul este sub control. Răul nu este; este ca nimicul, pentru că de fapt Binele există cu adevărat. Răul este un bine urmărit în chip egoist, pustiind de viaţă persoana. Trebuie să ştii că biruinţa asupra răului şi pedepsirea lui va fi un bine care va dura veşnic. Cum? Aşa cum lumina dimineţii alungă întunericul nopţii; aşa cum stelele în noapte nu sunt cuprinse niciodată de bezna nopţii. Îţi spuneam mai sus că însăşi căderea lui Lucifer avea la bază o gândire care prezicea într-un fel materialismul fi losofi c. Diavolul s-a năpustit asupra lumii noastre, ca să aducă aceeaşi tulburare pe pământul făcut de Dumnezeu. Iar calea a fost prin omul abia înfi ripat din mâinile Creatorului. Da, calea diavolului spre fi re este prin om. Diavolul se împleteşte iluzoriu peste fi re, chinuind fi rea şi substituindu- se stăpânului Ceresc.
- De ce, însă, îngăduie Dumnezeu aceasta, părinte?
- Dumnezeu îngăduie, pentru că lumea pe care o vrea este cea a libertăţii, a voinţei de bine, conştientă şi liberă. Pentru că oricât de mare ar fi un bine, nu preţuieşte nimic dacă nu izvorăşte dintr-o libertate deplină.