Despre genealogia Domnului şi despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu

Sfânta şi pururea lăudata Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, a fost predestinată prin sfatul preştiutor şi mai înainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preînchipuită şi mai înainte propovăduită prin Duhul Sfânt, prin diferite simboluri şi prin cuvintele profeţilor. În timpul mai dinainte hotărât, a odrăslit din rădăcina lui David, potrivit făgăduinţelor făcute către el - căci spune: „S-a jurat Domnul adevărului lui David şi nu-l va lepăda: din rodul pântecului tău voi pune pe tronul tău (Psalmul 131, 11-II Regi 7, 12). Şi iarăşi zice: „Odată M-am jurat întru cel Sfânt al Meu, că nu voi minţi pe David. Sămânţa lui rămâne în veac şi tronul lui ca soarele înaintea mea şi ca luna făcută pentru veşnicie şi care este martor credincios în cer” (Psalmul 88, 35-36). Şi Isaia zice: „Va răsări toiag din Iesei şi floare se va înălţa din rădăcina lui” (Isaia 11, 1).
Aşadar, că Iosif se trage din seminţia lui David au arătat precis Sfi nţii Evanghelişti Matei şi Luca.
Matei coboară pe Iosif din David prin Solomon (Matei 1, 6-16), iar Luca, prin Natan (Luca 3, 23-31). Amândoi, însă, au trecut sub tăcere genealogia Sfi ntei Fecioare.
Trebuie, însă, să se ştie că nu era obiceiul la evrei şi nici în Dumnezeiasca Scriptură să se facă genealogia pe linie feminină, dar era lege prin care se interziceau căsătoriile între seminţii conform (Numeri 36, 6-19). Iosif, deci se cobora din seminţia lui David - şi pentru că era drept - căci aşa mărturiseşte despre el. Sfânta Evanghelie (Matei 1, 19) - nu s-ar fi logodit contra legii cu Fecioara Maria, numai în cazul în care ea nu se cobora din aceeaşi seminţie. Aşadar, Evangheliştii s-au mulţumit să arate numai linia descendentă a lui Iosif. Este necesar să amintim că era lege ca atunci când murea un bărbat fără moştenitor, să se căsătorească fratele cu femeia celui răposat şi să se ridice sămânţa fratelui (Facere 38, 8; Deuteronom 25, 5-6). Cel care se năştea era după fi re fi ul celui de-al doilea, adică al celui care l-a născut, iar după lege fi ul celui răposat.
Din linia genealogică a lui Natan, fi ul lui David, Levi a născut pe Melhi şi pe Pantira, Pantira a născut pe Barpantira, căci aşa se numea. Acest Barpantira a născut pe Ioachim. Ioachim a născut pe Sfânta Fecioară Maria. Natan a avut femeie din linia genealogică a lui Solomon, fi ul lui David, din care s-a născut Iacov. Dar când a murit Natan, Melhi, cel din seminţia lui Natan, fi u al lui Levi, dar frate al lui Pantira, s-a căsătorit cu femeia lui Natan, mama lui Iacov şi din ea s-a născut Ili. Iacov şi Ili au devenit fraţi din aceeaşi mamă: Iacov din seminţia lui Solomon, iar Ili din seminţia lui Natan. Ili, cel din seminţia lui Natan, a murit fără copii şi Iacov fratele lui, cel din seminţia lui Solomon, a luat pe femeia lui şi a ridicat seminţia fratelui lui şi a născut pe Iosif. Aşadar, Iosif prin fi re este fi ul lui Iacov, care se coboară din Solomon, dar după legea Ili, care se coboară din Natan.
Ioachim s-a căsătorit cu cinstita şi vrednica de laudă Ana, care prin rugăciune şi făgăduinţă (I Regi 1, 10-11 şi 20-21) primeşte pe Sfânta Fecioară Maria, ca să nu rămână cu nimic în urma femeilor slăvite.
Aşadar, harul - căci aşa se tălmăceşte numele Ana în limba ebraică - naşte pe Doamna - căci aceasta înseamnă numele Maria - şi în adevăr a ajuns Doamna tuturor făpturilor, fi ind Maica Creatorului. Se naşte în casa lui Ioachim, care se găsea lângă poarta oilor şi apoi, la trei ani, este adusă la Templu. În casa lui Dumnezeu fi ind sădită şi îndrăgită de Duh, a ajuns ca un măslin încărcat de rod, lăcaşul oricărei virtuţi, depărtând mintea de orice dorinţă lumească şi trupească, păstrându-şi astfel feciorelnic şi sufl etul împreună cu trupul. Pentru că duşmanul mântuirii noastre - diavolul - pândea fecioarele din cauza profeţiei lui Isaia, care spune: „Iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte fi u şi vor numi numele lui Emanuel, care se tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14). Cel care prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor (Iov. 5. 13; I Corinteni 3, 19), ca să amăgească pe cei care se îngâmfă totdeauna cu înţelepciunea, face ca să fi e logodită tânăra fecioară Maria cu Iosif. Acestuia este dată de preoţi „cartea cea mai nouă celui care ştie carte” (Isaia 29, 11). Logodna a fost păzitoare pentru Sfânta Fecioară Maria, dar înşelătoare celui potrivnic - diavolului - care pândea fecioarele.
Când a venit plinirea vremii (Galatei 4, 4), a fost trimis îngerul Domnului la ea şi i-a binevestit zămislirea Domnului (Luca 1, 26-38). Astfel, a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, putere enipostatică a Tatălui, nu din voia trupului, nici din voinţa bărbatului, adică din împreunare şi sămânţă, ci din bunăvoinţa Tatălui şi din conlucrarea Sfântului Duh. A îngăduit Creatorul să Se creeze, Făcătorului să se plăsmuiască, Fiului lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să se facă om din cărnurile şi sângiurile ei curate şi neîntinate, plătind datoria strămoaşei. Căci, după cum aceea a fost plăsmuită fără de împreunare din Adam, tot aşa şi aceasta a născut pe noul Adam, care s-a născut potrivit legii, dar mai presus de natura naşterii. Se naşte fără de tată, din femeie şi fără de mamă din Tată. Potrivit legii naşterii, pentru că S-a născut prin femeie, mai presus de natura naşterii, pentru că S-a născut fără tată; potrivit legii naşterii, pentru că s-a născut la timpul sărăcit naşterii, căci se naşte când a împlinit nouă luni şi trece în a zecea - mai presus de legea naşterii, căci s-a născut fără să pricinuiască durere. E adevăr aceleia căreia nu i-a precedat plăcerea, nu i-a urmat nici durerea, potrivit cuvintelor profetului: „Înainte de a simţi dureri, a născut” (Isaia 66, 7). Şi iarăşi: „Înainte de a veni vremea durerilor, ea a fugit şi a născut băiat” (Isaia 66, 7).
S-a născut dar din ea Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Nu s-a născut om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat. N-a fost uns ca un profet, prin energie, ci prin prezenţa deplină a Celui care unge, încât Cel care unge S-a făcut om, iar Cel care a fost uns S-a făcut Dumnezeu. Această lucrare s-a petrecut nu prin schimbarea fi rilor, ci prin unirea după ipostază. Acelaşi era, atât Cel care unge, cât şi cel care a fost uns. Că Dumnezeu s-a uns pe sine, ca om. Şi atunci cum să nu fi e Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut din ea pe Dumnezeu întrupat? E adevăr, este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu, Doamnă care stăpâneşte toate făpturile, roabă şi Maică a Creatorului. După cum atunci cum a fost zămislit, Cuvântul a păstrat fecioară pe aceea care a zămislit, tot astfel şi atunci când a fost născut, a păzit nevătămată fericirea ei, trecând numai prin ea şi păstrând-o încuiată. Zămislirea s-a făcut prin auz, iar naşterea, prin scoaterea obişnuită la iveală a celor care se nasc, cu toate că unii spun poveşti, că s-a născut prin coasta Maicii Domnului. A fost cu putinţă să treacă prin uşă fără să strice peceţile ei.
Rămâne, aşadar, şi după naştere Fecioara cea pururi Fecioară, necunoscând deloc bărbat până la moarte.
Chiar dacă s-a scris: „Şi nu a cunoscut- o până nu a născut pe Fiul ei cel primul născut” (Matei 1, 25), trebuie să ştie că prim născut este cel care a fost născut întâi, chiar dacă ar fi unicul născut. Cuvântul „prim născut” arată că s-a născut primul, dar nu indică negreşit şi naşterea altora. Cuvântul „până” indică, pe de o parte, sorocul cel hotărât al vremii naşterii, iar, pe de altă parte, nu neagă timpul ce urmează după această naştere. O şi spune Domnul Iisus, când zice: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20), aceasta nu înseamnă că se va despărţi de noi după sfârşitul veacului, deoarece zice Apostolul: „şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (I Tesaloniceni 4, 17), adică şi după învierea obştească. Ea fericită Născătoare de Dumnezeu, care a fost scutită de dureri când a născut, le-a suferit pe aceste în timpul patimilor Domnului, suportând sfâşierea inimii din pricina dragostei de mamă, pentru motivul că vede omorât ca pe un făcător de rele pe Acela pe care îl ştia Dumnezeu prin naştere; atunci a fost sfâşiată de gânduri ca de sabie, după cuvântul apostolului: „Şi sabia va trece prin însuşi sufl etul tău” (Luca 2, 35). Bucuria învierii, însă, care propovăduieşte că este Dumnezeu Cel care a murit în trup, schimbă durerea Maicii Creatorului.