Dialog esenţial

- „Cine eşti?”, a întrebat primul-ministru deschizând uşa.
- „Sunt Dumnezeu”, a răspuns străinul.
- „Nu te cred”, i-a râs în nas primul-ministru. „Arată-mi o minune”.
Şi Dumnezeu i-a arătat primului-ministru minunea naşterii.
- „Zero”, a exclamat primul-ministru. „Oamenii mei de ştiinţă crează viaţa în eprubetă şi aproape au dezlegat secretul eredităţii. Însămânţarea artificială este mai sigură decât metoda ta învechită şi sentimentală şi prin reproducerea încrucişată noi producem peşti şi mamifere după propriile proiecte. Arată-mi o minune adevărată! Şi Dumnezeu a făcut să se întunece cerul şi grindina cădea în valuri.
- „Asta nu-i nimic”, a spus primul-ministru, ridicând telefonul şi chemând pe ministrul aerului. - „Trimite un avion de interceptare, te rog, şi pulverizează norii cu cristale de clorură de argint”.
Şi avionul de interceptare s-a dus şi a împrăştiat norii care au întunecat lumea în beznă, grindina nu mai cădea în valuri şi soarele a început iar să strălucească.
- „Arată-mi altceva”, a spus primul-ministru.
Şi Dumnezeu a făcut să vină o invazie de broaşte care cădea asupra pământului. Primul-ministru a pus mâna iar pe telefon.
- „Dă-mi pe ministrul mediului”, i-a spus operatoarei. - „Îţi dau ordin să dezvolţi un program de viruşi care să distrugă broaştele”.
Curând pământul a fost iar liber de broaşte, iar oamenii au ridicat mulţumiri în cinstea sa şi au ridicat laboratoare care îi purtau numele.
- „Arată-mi altceva”, s-a adresat iar în râs primul-ministru!
Şi Dumnezeu a făcut ca marea să se despartă în două.
- „Trucuri ieftine”, a spus primul-ministru, şi a ridicat telefonul direct cu baza de submarine Polaris. - „Ridicaţi câteva rachete în Antarctica şi topiţi calota glaciară, vă rog”.
- „Stăpânesc probleme de viaţă şi de moarte”, a spus Dumnezeu.
- „Chiar aşa?”, a zis primul-ministru. - „Fii atent. Şi a apăsat pe un buton de pe birou. Rachetele au zburat către ţintele programate dinainte şi bombele cu hidrogen au despicat pământul în bucăţele, iar radio-activitatea a distrus orice urmă de viaţă”.
- „Pot să distrug puterea morţii”, a mai spus Dumnezeu.
- „Te rog”, a spus primul-ministru din sicriul său. - „Fă să trăiesc din nou”.
- „De ce, cine eşti tu?”, a spus Dumnezeu, şi a închis capacul sicriului.