Doamne, dă-ne ce cunoști Tu că ne este de folos!

Suntem un neam persecutat. De ce? Ce rău am făcut?
Nici azi nu ştim! La anul 101 e.n., ne-am apărat şi am câştigat războiul cu cel mai mare imperiu al lumii de atunci, însă în anul 106 am fost cuceriţi, datorită trădării, de acel imperiu perseverent în rapacitatea sa. Pământul nostru a avut resurse de a susţine 123 de zile de destrăbălare, numite sărbători şi jocuri, la Roma, ca ofrande aduse zeilor păgâni pentru că au ajutat la cucerirea teritoriului străbunilor noştri creştini ortodocşi şi la refacerea economică a Imperiului Roman.
De la bun început, neamul românesc a trăit trudind pământul dat de Dumnezeu conform poruncii, consemnată în Vechiul Testament, Facerea, cap. 3, versetele 17-19: «Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”». Românii, cu dragostea lor faţă de Dumnezeu, nu au cârtit. Imensa lor majoritate au ascultat şi respectat cu sfi nţenie ce a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. Crezul neamului românesc a fost sintetizat magistral în versuri emblematice, care afi rmă că „noi nu vrem să-nchinăm popoare, sub mândrul sceptru românesc”, ci să ne apărăm „sărăcia şi nevoile şi neamul”, iar „iubirea de moşie e un zid”, puternic şi peren. Asta ne-a călăuzit şi caracterizat. Dar pe lume Stăpânul a lăsat şi răul, vicleanul, care să te ispitească la păcat. Pentru că nu ne-am lepădat de credinţa noastră ortodoxă, am fost bătuţi, împuşcaţi, torturaţi, umiliţi în faţa altora, dar niciodată învinşi. Am pierdut bătălii, am pierdut şi teritorii, dar spiritual am rămas acelaşi neam, o minune lăsată de Dumnezeu şi ocrotită de Maica Domnului, care după 1918 ani de la naşterea lui Iisus şi-a refăcut Ţara, e drept, între nişte hotare mult mai restrânse decât ale lui Burebista.
Văzând că nu ne poate cuceri, nici cu torturile, nici cu umilirile, nici cu doctrina comunistă, vicleanul, după anul 1990, a schimbat strategia. Ne-a dat democraţia. Răul a luat forme democratice, frumoase, atrăgătoare, tocmai spre a înşela mai uşor. A folosit şi foloseşte intens cuvântul, ca armă redutabilă, pentru a deruta, înşela, dezbina. Creează confuzii folosind alt sens, defi nind, cu totul diferit, înţelesul tradiţional al unui cuvânt. Există o multitudine mult prea mare de exemple ce le putem vedea, supărător, pe multe posturi de televiziune. În sprijinul ultimelor afi rmaţii despre distorsionarea sensului cuvintelor, voi aduce un exemplu din lumea politică a Uniunii Europene. El se numeşte „Adunarea Regiunilor Europei” şi a adoptat „Declaraţia asupra regionalismului în Europa”. Această adunare a defi nit, în conţinutul declaraţiei, următoarele:

Art. 1. Regiune - definiţie şi noţiune

1. Regiunea este entitatea publică teritorială corespunzătoare nivelului imediat inferior celui de stat şi dotată cu un guvern care dispune de puteri politice proprii.
2. Regiunea este recunoscută în Constituţie sau în legea care îi garantează autonomia, identitatea, competenţele şi modul de organizare.
3. Regiunea este dotată cu propria sa Constituţie, cu un statut de autonomie sau cu o lege care fac parte din structura juridică a statului la cel mai înalt nivel şi în care se defi nesc cel puţin organizarea şi competenţele. Modifi carea statutului regiunii nu se poate face fără participarea sa. În interiorul unui stat, regiunile pot avea un statut diferit, în funcţie de particularităţile lor istorice, politice, sociale sau culturale.
4. Regiunea exprimă o identitate politică proprie, susceptibilă de a îmbrăca forme politice foarte diverse, în funcţie de dorinţa democratică a fi ecărei regiuni de a adopta tipul de organizare spre care merge preferinţa sa. Regiunea îşi dotează aparatul administrativ atât cu personal, cât şi cu bunuri proprii şi îşi adoptă emblemele de reprezentare.

Art. 2. Organizarea instituţională a regiunilor

1. Regiunea este dotată cu personalitate juridică deplină.
2. Structura de bază a regiunii este constituită dintr-o adunare reprezentativă şi un organ executiv. Regiunea decide singură organizarea şi funcţionarea sa.
3. Membrii adunării reprezentative sunt aleşi prin vot universal, liber, egal, direct şi secret. Adunarea poate fi dotată cu puteri legislative, în limitele fi xate de legislaţia naţională.
4. Organul executiv răspunde politic în faţa adunării reprezentative în condiţiile şi după modalităţile prevăzute de dreptul intern.
5. Membrii care compun adunarea reprezentativă sau organul executiv nu pot fi , din partea puterii centrale, obiectul măsurilor de control susceptibile de a face neajunsuri liberului exerciţiu al funcţiilor care le sunt încredinţate.

Art. 3. Competenţe

1. Repartizarea competenţelor între stat şi regiuni trebuie stabilită prin Constituţia fi ecărui stat sau prin lege, în acord cu principiile descentralizării politice şi subsidiarităţii. Potrivit acestor principii, funcţiile trebuie exercitate la un nivel pe cât posibil mai apropiat de cetăţeni.
2. Aplicarea legislaţiei naţionale, atât direct cât şi prin delegare, trebuie să fi e, ca regulă generală, responsabilitatea regiunii.
3. Regiunea trebuie să fi e responsabilă pentru toate funcţiile cu o dimensiune predominant regională.
4. Dacă statul a descentralizat administraţia la nivel regional, trebuie să transfere organelor locale personalul şi resursele fi nanciare corespunzătoare, pentru a evita dublarea acestora.
5. Regiunile exercită atribuţiile care le-au fost atribuite pe baze individuale. Regiunile din componenţa unui stat urmează să-şi armonizeze, când e necesar, acţiunile întreprinse în cadrul sferei lor de competenţă. Pentru aceasta, ele trebuie să decidă asupra procedurilor necesare.
6. Deciziile sau măsurile adoptate de stat, care afectează competenţele sau interesele regionale - în particular măsuri care au implicaţii pentru situaţia lor fi nanciară sau cea a autorităţilor locale, precum şi deciziile care afectează aplicarea competenţelor legislative ale regiunii - nu pot fi adoptate fără acordul prealabil al regiunilor vizate.

Anexă la Articolul 3, paragraf 1

Exemple de competenţe existente ale regiunilor:
- politica economică regională
- amenajarea teritoriului, politica în materie de construcţii şi locuinţe
- infrastructuri de telecomunicaţii şi de transport
- energie şi mediu
- agricultura şi piscicultura
- educaţie la toate nivelurile, universitate şi cercetare
- cultură şi media - sănătate publică
- turism, loisirs şi sport
- poliţie şi securitate publică.
Să arăt acum care este înţelesul tradiţional al cuvântului regiune, conform dicţionarelor. „Regiune - 1. întindere mare de pământ mai mult sau mai puţin omogenă, dintr- o ţară sau de pe glob, care prezintă caractere comune. 2. teritoriu de proporţii mari, care are anumite caracteristici specifi ce (de climă, relief, resurse economice).”
Comuniştii ruşi, după ce ne-au ocupat, ne-au şi organizat administrativ- teritorial şi pentru a crea confuzie ori poate din lipsa unui vocabular bogat sau din dorinţa de a ne deznaţionaliza, de a ne uita tradiţiile, ne-au impus cuvântul regiune ca exprimând - „unitate administrativă- teritorială în România (între 1950 şi 1968) alcătuită din raioane având unul sau mai multe oraşe importante”.
Sesizaţi câtă confuzie au introdus comuniştii ruşi, câtă confuzie introduce democraţia existentă în Uniunea Europeană, care defi neşte cu totul altceva prin cuvântul regiune, ambele având acelaşi scop în ce ne priveşte. La noi tradiţionala împărţire administrativ- teritorială era judeţul, care exprima aria de competenţă a unui jude, judecător, indiferent de componenţa sa etnică.
În prezent, armele de foc sunt puse la păstrare şi se luptă cu arma cuvântului răstălmăcit, redefi nit, pentru ca oamenii să nu mai înţeleagă adevăratele sensuri ale acţiunii. Oamenii politici ce sunt adepţii regionalizării României, pretinzând că acest proces ar fi de modernizare, ne înşeală. Ei sunt, de fapt, soldaţii celor ce doresc destructurarea Ţării, deznaţionalizarea noastră, a românilor. Mulţi se lasă păcăliţi de discursurile udemeriştilor şi a, din păcate prea mulţi, politicieni români, care afi rmă că ei doresc doar regionalizarea de tip european, modernizarea statului, descentralizarea lui spre binele cetăţeanului român. Eu cred că majoritatea zdrobitoare a românilor, împreună cu mine, dorim să trăim într-o singură regiune, aşa cum e defi nită de „Declaraţia asupra regionalismului în Europa”, numită România, şi care să aibă graniţele stabilite în aşa fel încât dincolo de ele să nu mai fi e români ori români deznaţionalizaţi, ci cu adevărat alte neamuri. Statul din care să facă parte această regiune să aibă drept Constituţie cele zece porunci ale Domnului Dumnezeului nostru, să ne organizăm viaţa după valorile creştine defi nite foarte clar înainte de anul 1054, să trăim în comuniuni şi nu în comunităţi. Pentru noi, românii, a venit iar vremea muceniciei. Ar fi bine dacă am sesiza-o de la vlădică până la opincă. Nu trebuie să ne autoeducăm pentru acceptarea acestei stări de fapt, să ne resemnăm, să ne pierdem speranţa, să evităm jertfa pentru neam crezând că ne salvăm pe noi, copiii şi femeia noastră, toate neamurile. Nu trebuie să intrăm în jocul vicleanului! Nu vom salva nimic! Trebuie să ne luptăm, precum toţi eroii neamului nostru, pentru a ne păstra tradiţia creştin ortodoxă, portul, cântecele, doinele, istoria multimilenară, demnitatea, limba, pământul dat nouă de Dumnezeu Drăguţul. Trebuie să ne trezim, să vedem prin prisma spiritualităţii noastre cum vom face faţă acestei noi şi teribile agresiuni persuasive, duse de viclean pentru a ne îndepărta de adevăratele valori creştine ancestrale, singurele perene.
„Doamne, dă-ne ce cunoşti Tu că ne este de folos!” Asta este una din rugăciunile care nu trebuie să lipsească în nicio zi.
Să nu credem, însă, că banii obţinuţi din deţinerea unei funcţii ne sunt de folos. Ei sunt darul vicleanului, ce duce sigur la pierderea sufl etului. De mai mult folos e, totdeauna, suferinţa sub diferite forme, dacă ştim s-o descifrăm. Mai multă cateheză nu strică, luminează.