Dor de obârşie

Ţărână străbună, de toţi primitoare
Stropită cu sânge, cu lacrimi, sudoare
Permite-mi să-ţi dau sfi os sărutare!
Atins de mirajul ispitei ce-nşeală
Primeşte-mă, mamă, ca-n vremuri în poală
Ferit de văpăi, de potop şi de boală;
În barba ta albă de dac, dragă tată
Mă las să-ngrop ruşinat faţa toată
Ca fi ul pierdut dar întors astădată;
Tu, nuc ce foşneşti mătăsos, sus în vie
Redă-mi umbra deasă să-ţi glăsui şi ţie
De-un pom implantat în imensa pustie;
Tu, petec de cer ce îmi străjui grădina
Reflectă asupra-mi albastru, lumina
Să-ţi glăsui şi ţie de viaţă străină.
Fântână cu cumpăna înălţătoare
Dă-mi apă să-ţi glăsui ce-nseamnă sub soare
O sete de „Obârşie” mistuitoare.