Drapelul oraşului nu este drapel ungar,

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr.7.286, 03.09.2014

Prefectul Marius Popica l-a somat în scris pe Bokor Tibor, primarul din Târgu-Secuiesc, să înlăture din sala de festivităţi a primăriei drapelele secuiesc şi ungar.
Somaţia a venit în urma sesizării făcute - în data de 28 iulie - către prefectură de Dan Tănasă, reclamantul de serviciu. Acesta a invocat o fotografie făcută în 18 iulie, pe care - după părerea sa - într-un colţ al încăperii apar drapelele ungar şi secuiesc.
Am făcut verificări în caz. În ziua respectivă, primarul Bokor Tibor i-a primit la primărie pe membrii delegaţiei oficiale din Cserszegtomaj, localitate înfrăţită cu comuna Dalnic. Lângă Bokor stă Bartha Gabor, primarul din localitatea ungară, iar în cadrul întâlnirii s-a discutat despre relaţiile cultivate de cele două aşezări în domeniul sportiv. În fotografia făcută astăzi apar aceleaşi drapele care erau în portdrapel şi în ziua de 18 iulie. În mijloc se află tricolorul român, la dreapta, drapelul secuiesc, iar la stânga, drapelul oraşului breslelor, adoptat şi oficial. Reclamantul l-a confundat pe acesta din urmă cu drapelul ungar în baza unei fotografii realizate de kezdi.ro. Pe fotografia furată şi-a aplicat propriul filigran. Primarul Bokor Tibor nu a dorit să comenteze cazul, iar drapelul secuiesc rămâne (deocamdată) în sala de festivităţi.