Duminica a 28-a după Rusalii - a Sfinţilor strămoşi -

„Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, Căci zic vouă: Niciunul dintre bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.”
(Luca 14, 16-24)

Prin Evanghelia Sa, Hristos ne vorbeşte despre necesitatea de a ne stabili priorităţile şi valorile autentice. Din nefericire, în lumea în care trăim, valorile - şi necesara lor ierarhie - suferă de paradoxul permutării continue. Chiar şi imaginea noastră de sine e supusă unor fluctuaţii neîncetate. Pe vremuri, emisiunile difuzate la Radio „Europa liberă“ erau ecranate de Securitate prin zgomotul staţiilor de bruiaj. Posibilitatea de a auzi cuvântul lui Dumnezeu suportă distorsiuni similare... Trăim din false evenimente supralicitate artifi cial, în vreme ce omenirea reală se însingurează regresiv.
Se spune adesea că „omul este ceea ce gândeşte“, sau „omul este ceea ce mănâncă“ etc.. Afirmaţii valabile, fiecare în felul ei. Am adăuga, însă: „Omul este rezultatul preocupărilor sale!“. Iar potrivit principiului că „în viaţă găseşti ceea ce cauţi“, credem că natura preocupărilor ne caracterizează într-o foarte mare măsură. Cu alte cuvinte, dacă ne îngrijim doar de cele materiale, devenim materialişti; iar dacă ne îngrijim de cele duhovniceşti, devenim oameni duhovniceşti. Natura preocupărilor aduce fericirea sau nefericirea în viaţa noastră.
Înţelepciunea neîmbisericită îşi revendică brutal prioritatea ontologică în faţa ipocrit-şubredelor noastre structuri cognitive ori axiologice. Dacă nu sunt fixate ferm pe orbita unei alte intenţionalităţi, capacitatea de a dori, energia, atenţia, interesul, imaginaţia cad, rând pe rând, în mreaja poftei, care le impune regimul ei propriu. Are loc mai degrabă o degajare şi reinvestire a resurselor, o renovare a sistemului gravitaţional intern al personalităţii.
Timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului. Timpul este văzut ca începând cu creaţia, înregistrată în Geneză, şi apoi ca urmând un curs liniar, de la creaţie, prin Vechiul şi Noul Testament până în prezent. El se va sfârşi în ziua de pe urmă, care încununează a doua venire a lui Hristos. În acel punct, timpul şi istoria vor face loc eternităţii.
Din păcate, timpul religios, cel ritmat de calendarul creştin, cu succesiunea anunţată de sunetele de clopot care indică o anumită perioadă a zilei, căreia îi corespunde o anumită activitate, este înlocuit de timpul laic, un timp al efi cienţei.
Astfel, ajungem la marea problemă a folosirii utile a timpului. Mesajul lui Hristos în privinţa aceasta este unul simplu: răscumpăraţi timpul, folosiţi-vă de el în vederea realizării comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Intrarea la cină, participarea la ospăţ presupunând tocmai această comuniune, ce constituie condiţia sine qua non a dobândirii mântuirii.