Duminica a 32-a după Rusalii

„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 10)
„Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai marele vameşilor şi era bogat.” (Luca 19, 2)
„Şi… Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” (Luca 19, 5)
„Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos.” (Luca 19, 7)

Am aşezat în această ordine versetele Evangheliei ce se citesc în această Duminică a 32-a după Rusalii pentru a evidenţia că întotdeauna Dumnezeu este Acela care ne întâmpină dorind cu dinadins mântuirea noastră.

El ne iubeşte chiar mai înainte ca noi să Îl cunoaştem. Domnul nu ne cheamă doar cu cuvântul ca apoi să ne aştepte, ci coboară la noi fără să se mânie pentru păcatele neştiinţei noastre, ajutându-ne şi chiar luând asupra Sa slăbiciunile noastre ca să ne ridice la înălţimea virtuţii. De aceea, Evanghelistul Luca îl numeşte pe Mântuitorul - Fiul Omului, ca să reliefeze faptul că Dumnezeu a asumat fi rea omenească întru totul în afară de păcat, pentru a o îndumnezei.
Poate că vă surprinde mesajul Sfintei Scripturi, şi anume acela de a califica pe bogatul Zaheu ca fi ind păcătos, în acest veac al goanei după bani.
Pentru a elucida această realitate ne întoarcem cu câteva fi le înapoi la Sfântul Matei, unde afl ăm scris astfel: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 19-24).
Nu trebuie să credem că Dumnezeu doreşte să fi m săraci, ci că El ne vrea binele, mutându-ne mintea de la deşertăciunile lumeşti, la bogăţia veşnică, pe care ne-o va dărui, Însuşi, întru viaţa cea fericită a Raiului.
Sfinţii Părinţi subscriu acestei idei moralizatoare, căci ne învaţă astfel: „Inima celui ce iubeşte lucrurile materiale se învârtoşează şi se înstrăinează de orice simţăminte spirituale, devenind tot atât de rigidă şi de insensibilă ca şi materia. Iubirea de arginţi întreţine în viaţă chinul unei permanente nesiguranţe şi spaima de timpul viitor, care apare în lipsa credinţei. Iubirea de arginţi dă un preţ absolut vieţii pământeşti pe de o parte, iar pe de altă parte o trăiesc pe aceasta într-o spaimă continuă” (Sfântul Ignatie Breanceaninov, „Despre neagonisire”).
Apoi, „Bogatul crede mai mult în bani decât în Dumnezeu, în locul realităţilor supreme, se încrede în obiectele de consum, stricăcioase, fără capacitatea de a dărui mereu viaţa din iubire” (Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia, vol. 9).
„Cu adevărat, iubirea de arginţi, care smulge credinţa din inimă este rădăcina tuturor relelor.” De aceea, „Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestula- ţi-vă cu cele ce aveţi, căci Însuşi Dumnezeu a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Evrei 13,5).
Întâlnirea Domnului Iisus cu vameşul avut şi-a atins scopul: „Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8) „Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.” (Luca 19, 9)
Iată că averea în sine nu este un rău, „Dumnezeu le lasă cu răbdare oamenilor bogăţia numai conform scopului Său propriu statornicindu-i pe ei iconomi ai celor săraci…” (Sfântul Chiril al Alexandriei).
Iisus se adresează tuturor creştinilor, care în vederea mântuirii trebuie să înveţe două lucruri: „Înţelepciunea spirituală, care se prezervă în siguranţa faţă de judecata lui Dumnezeu, şi folosirea corectă a averii pământeşti. Ucenicii Domnului trebuie să-şi administreze astfel averea încât să-i facă bucurie lui Dumnezeu” (Sfântul Irineu)