Duminica a 4-a din Post

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu (9, 17-32) aflăm că un tată îşi aduce fiul demonizat înaintea Domnului Iisus Hristos pentru a fi vindecat. Acest copil era vrednic de milă întrucât demonul, când îl chinuia, îl arunca în apă, în foc, îl înţepenea, îl făcea să scrâşnească din dinţi şi căuta să-l piardă.
Nici noi, cei de astăzi, nu suntem ocoliţi de ura neîmpăcată a diavolului. Pentru a ne convinge de această realitate, vă invit să priviţi la câteva mişcări aşa-zise «religioase», care, din păcate, au numeroşi adepţi şi în ţara noastră.
Un real pericol în ţara noastră îl reprezintă Satanismul, care şi-a găsit adepţi mulţi din rândul tinerilor. Ei nu pot părăsi rândurile grupării respective chiar dacă se apropie de obştescul sfârşit. Dacă, totuşi, ar îndrăzni să o facă, sunt ameninţaţi cu tot felul de agresiuni fi zice, psihice… În cadrul „liturghiilor negre”, se apelează la sacrifi cii de animale, vătămări corporale (tăieturi pe braţe sau în alte zone, rupturi), la violuri ritualice în grup, ca şi la torturi… Orice satanist trebuie să accepte să fi e torturat şi să tortureze, la rândul său, pe alţii. Iubirea trebuie transformată în ură. Pe lângă tehnicile manipulatorii, de la autosugestie până la activitatea în stare de transă, alcoolul şi drogurile contribuie şi ajută, în opinia lor, pe cel ce le ingurgitează la atingerea anumitor stări… În Constanţa, în anul 1995, au fost prinşi şi condamnaţi trei tineri autori a două crime oribile. Ancheta a arătat că tinerii ucigaşi făceau parte dintr-un grup satanist. De asemenea, în oraşul Tulcea, au fost descoperite cazuri de suicid în numele lui Satan. Despre aceste practici, ne informează următoarele: simboluri, în special pentagrame (două vârfuri indică spre răsărit sau un vârf spre altar sau spre victimă); îmbucăţirea cadavrelor, mutilarea animalelor. Alături de acestea, mai lipsesc deseori: limba, anusul, organele genitale. Apoi, sunt tatuajele, cum ar fi : pantera neagră, capete de ţap, fi guri din mitologia greacă, o cruce întoarsă sau un păianjen, capde- mort, oase de mort dispuse pe cruce, un Baphomet (fi gură bărbătească cu chip de capră), un şarpe sau un cuţit din care picură sânge; haşişul sau ciuperca numită „scaunul ielelor” (psihocyle mushroom), profanarea mormintelor… Culoarea preferată a sataniştilor este argintiul. Ei se conduc după principiul că nicio autoritate politică sau morală, nicio instituţie, nu are dreptul să le impună ceva. Fiecare dintre ei se cred centrul universului.
Un alt flagel ce acţionează în România este New-Age („Nouă Eră”). Această formaţiune este de părere că lumea de astăzi nu mai „funcţionează” aşa cum trebuie şi, în consecinţă, ea doreşte să schimbe cursul istoriei umane actuale. Toate psihotehnicile propuse (hipnoza şi meditaţia de orice fel), nu urmăresc, de fapt, o revenire a individului la vechea normalitate, considerată de new-age-işti morbidă, ci accesul lui la o stare aşa-zis nouă. Conform New-Age, un om „transformat” devine un fel de „supra-om”, o altă specie. „Conspiratorii aquarieni” depun eforturi să infi ltreze educaţia transpersonală oriunde este posibil: în sălile de clasă, în toate formele şi gradele de învăţământ… Şcolile „Waldorf”, apărute după 1989 şi în România, sunt un exemplu în acest sens.
Problemele pe care le creează această formaţiune sunt următoarele: în viziunea New-Age, omul trebuie să redevină conştient de faptul că nu este o fi inţă autonomă, ci că se afl ă într-o relaţie de dependenţă faţă de miturile ancestrale, de diferite forţe sau energii cosmice, care contravin oricărei idei de libertate şi acţiune personală responsabilă. Vehiculând anihilarea conştiinţei eu-lui personal, New-Age afi rmă că Dumnezeu moare, locul său fi ind reluat de către om. Or acest lucru duce la anarhie.
În pericol sunt şi cei care se afiliază la Asociaţia Scientologică, numită şi Magia Secolului XX. Exclusivismul scientologic conduce la o gândire şi mentalitate de tip adversiv prieten-duşman, amic-adversar, care presupune inclusiv separări şi renunţări la familie şi prieteni. Marele lider scientologic L. Ron Hubbard refuză dreptul ca aplicare a legii… Pentru el, dreptul sau legislaţia nu reprezintă un catalog normativ privind drepturile şi îndatoririle cetăţeanului… Moral este doar ceea ce recomandă şi utilizează scientologia. De aceea, inclusiv distrugerea valorilor şi structurilor actuale devine ceva bun şi recomandabil, dacă slujeşte intereselor Scientologiei.
Cred că este de ajuns pentru a ne face o idee despre cum acţionează diavolul în contemporaneitate.
Ce vor face părinţii pentru a-şi ajuta copiii care au luat-o pe cărarea întunericului? Sfatul meu ar fi să se apropie cu «necredinţa» lor de Domnul, să nu deznădăjduiască, ci să ceară ajutorul, după cum prea frumos ne învaţă rugăciunea a 9-a a Sfântului Ioan Gură de Aur: «Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acoperământul sufl etului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuieşti întru mine, îndrăznind mă apropii… Că n-ai îndepărtat pe desfrânata, nici pe tâlharul nu l-ai izgonit… (Rânduiala Sfi ntelor Împărtăşiri).
Poate vă minunaţi de vindecarea copilului demonizat din Sfânta Evanghelie, dar să luaţi aminte la faptul că acea putere ce a izgonit pe diavol o cultivăm şi noi în propriile fiinţe, prin postul şi rugăciunea cu care ne îndeletnicim în aceste zile binecuvântate.
Trebuie să înţelegeţi că dacă postiţi şi vă rugaţi aşa cum se cuvine, vă eliberaţi de orice urmă a malefi cului din voi şi că nu este nevoie să căutaţi «făcătorii de minuni ». Dumnezeu a lăsat la îndemâna omului simplu armele ce-i sunt necesare pentru a birui pe cel viclean. Dar se cuvine, de asemenea, să fi m convinşi că nicio zi de post sau două cuvinte de rugăciune nu le-am putea face fără ajutor de sus. Aşadar, prin post şi rugăciune ne lepădăm voia în seama Celui ce toate le voieşte spre folosul nostru.
Postul şi rugăciunea nu sunt practici de exorcizare, ci trăiri intime, personale, şi expresii ale convorbirii cu Dumnezeu în cămara fi inţei. Postul şi rugăciunea se cuvin să fi e nu rodul ambiţiei noastre, ci să oglindească răspunsul nostru la bucuria ascultării voii lui Dumnezeu.
Faptele noastre, ale creştinilor, trebuie să fi e o oglindă a conlucrării, nu rodul închipuirii despre ceea ce ni se pare că am «înţelege». Sfi nţii Părinţi aveau înţelepciunea de a aştepta răspuns de sus, şi cred că aceasta este proba pe care trebuie s-o treacă cel care îndrăzneşte să rostească cuvântul smerenie şi care are pretenţia că face ceva în numele credinţei.