Duminica Fiului risipitor

Sfânta Evanghelie ne relatează faptul că un tânăr şi-a cerut partea de avere de la tatăl său, cheltuind-o cu plăcerile trupeşti, dar, venindu-şi în fi re, se întoarce umilit la părintele său, care îl primeşte cu bucurie.
Învăţătura pericopei evanghelice se adresează deopotrivă copiilor, dar şi părinţilor.
Pe cei netrecuţi prin vâltoarea vieţii îi cheamă la înţelepciune, adică la o viaţă cumpătată, spunându-le că mulţimea banilor nu menţin fericirea. Lumea în care trăim este relativă cu privire la stabilitatea fi - nanciară. Asistăm la decăderea şi falimentarea a mari concerne şi fi rme internaţionale. Banii produc numai plăceri trecătoare, creează dependenţe care în lipsa puterii fi nanciare nu fac decât să chinuie pe cei ce odinioară n-au ştiut să se bucure păstrându-şi libertatea. Nimeni nu poate garanta că ce are astăzi, va avea şi mâine; de aceea, nu trebuie să facă abuzuri cheltuind chiar şi cea din urmă resursă. Când omul se obişnuieşte cu cheltuieli la standarde prea ridicate, când nu mai are posibilităţi, ce face? Cade în depresie şi deznădejde? Păcatul este sursa bolii, produce întunecarea conştiinţei şi uitarea de Dumnezeu.
Părinţii, văzându-şi copiii aruncaţi în mrejele lumeşti (discotecă, droguri, abuz de personalitate, neascultare, dependenţă de lumea virtuală etc.), nu trebuie să-i fi nanţeze orbi şi fără a discuta cu ei, din calitatea de prieteni, despre ceea ce e bine şi mai puţin folositor pentru dezvoltarea lor intelectuală, psihică, fi zică şi spirituală. Nu este nevoie de şantaj, ci de răbdare, chiar de rugăciune când practic se pierd, uneori, căile de comunicare. Părinţii niciodată n-au voie să cedeze, ci să caute în orice chip să direcţioneze gândurile copiilor lor spre adevăratele interese ce le construiesc un viitor sănătos. Pentru nimic nu trebuie pedepsiţi, părinţii nu au voie să se răzbune vreodată pe copii. Părinţii se cuvine să vegheze necontenit şi să încurajeze pe cei care, deşi nu prea realizează, au mare nevoie de ajutor, şi anume pe ai lor şi toţi ceilalţi copii. Faţa veselă, braţele deschise, povaţa blândă, sunt calităţile necesare de care trebuie să dea dovadă părinţii.
Sfinţii Părinţi afi rmă că „în acelaşi creştin sunt doi oameni, cel vechi şi cel nou”, doi după întocmirea, aplecarea şi lucrarea lăuntrică. Aceşti doi oameni se luptă neîncetat unul cu altul, precum învaţă Apostolul: trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; acestea două sunt potrivnice unul altuia. Dar tot Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte: „Cu duhul să umblaţi, şi pofta trupului să nu o săvârşiţi” (Galateni 5, 16-17).
Cum vom putea duce la îndeplinire, iubiţi credincioşi, această de căpetenie poruncă?
Sfântul Tihon din Zadonsk ne luminează, învăţându-ne astfel: „Toată nevoinţa creştinească stă în a tăia de la început gândurile rele şi în a nu le lăsa să crească şi să prindă putere. Această luptă este de datoria tuturor creştinilor, orice rang şi meserie ar avea ei. Trebuie să purtăm acest război fără încetare, în toată vremea şi în tot locul, iar pentru aceasta să cerem necontenit ajutorul lui Dumnezeu” (Despre adevăratul creştinism, vol. 4).