Duminica Înfricoșatei Judecăţi

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 31-45) Sfântul Grigorie Palama mărturiseşte că: „Pe aceia care îşi cheltuiesc viaţa lor în necredinţă, în nedreptate, în nepăsare, îi ameninţă lucruri înfricoşătoare, aşa precum Însuşi Domnul grăieşte: «Atunci vor plânge toate neamurile pământului»

(Matei 24, 30).

Iar prin «neamuri ale pământului » se înţeleg aceia care nu vor da ascultare Celui ce vine din cer, aceia care nu-L cunosc şi nu-L cheamă pe Tatăl cel ceresc, nici nu se înalţă la El prin faptele săvârşite de ei. Şi iarăşi ca o cursă va veni ziua aceea peste toţi care stau în josnicie, adică cei ce stăruiesc în grijile legate de deşertăciuni, fi ind ţinuţi ca în cuie şi dedaţi pe de-antregul plăcerii simţurilor, bogăţiei şi semeţiei, fără să se pocăiască în cele din urmă. Şi «Vor arde în foc nelegiuiţii şi păcătoşii laolaltă şi nimeni nu va putea să-i stingă (Isaia 1, 31)»” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii”, vol. 1).
Pentru a nu pierde virtutea „fricii de Dumnezeu şi de judecată”, care ne păzeşte de tot răul, trebuie să-L privim pe Mântuitorul Iisus deopotrivă ca fi ind Dumnezeu şi Om.
Aşadar, când îl vedem născut în peşteră, culcat în iesle, înconjurat de simpli păstori, apoi nevoit să se refugieze în Egipt şi batjocorit de iudeii care-L vor şi răstigni, să nu credem că Iisus ca Dumnezeu a pătimit şi a fost înfrânt de oameni.
Întotdeauna Domnului Iisus se cuvine să-I cinstim smerirea de bunăvoie, dar să nu-L despărţim de calitatea Sa de Creator, Proniator şi Judecător suprem, ce are în mâini cheile bucuriei şi a suferinţei veşnice.
Sufletul creştinului se frânge permanent de simţămintele de pocăinţă şi smerenie, dar se cuvine să-l aibă, totodată, şi plin de biruinţă.
Spun lucrul acesta pentru că Cel căruia îi împlinim poruncile este Acela pe care norii cerului Îl poartă, pe scaunul de judecată va şedea, trâmbiţele îngereşti Îl vor vesti, toţi împăraţii pământului înaintea Lui se vor pleca şi de sufl area gurii Lui tot iadul se va prăvăli în abisul întunericului.
Atunci, la judecată, „judecătorii cei nedrepţi, de cumpăna Judecătorului se vor cutremura; zgârciţii, pentru scumpetea lor se vor căi; beţivii şi desfrânaţii, cu pumnii se vor bate; mamele cele ucigătoare de prunci, trupurile îşi vor sfâşia; ereticii, văzând semnul Crucii pe cer arătat, în zadar vor plânge; necredincioşii, văzând pe Hristos, fără folos pe dumnezeii cei falşi şi născociţi îi vor blestema” (Arhimandrit Ioanichie Bălan, „Predici”).
Poate vă gândiţi că trebuie să faceţi ceva pentru a vă împrieteni puţin cu Cel ce vă va judeca. Este un gând bun şi iată că Dumnezeu, căruia nu-I place să judece pe nimeni, ci să ierte pe toţi pentru că ne iubeşte, iată ce mână ne întinde:
„Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”
(Matei 25, 34-40).
Pe cât e de înfricoşătoare judecata, pe atât de uşor putem scăpa cu bine de ea.
E minunată bunătatea cu care Domnul ne vesteşte chiar şi cele mai grele realităţi ce se află dincolo de moarte.
Să rămânem cu gândul că, ieşind din casă, ne putem întâlni cu Domnul.