Duminica Sfintei Cruci

Crucea lui Hristos de pe locul înalt al Căpăţânii uneşte pământul cu cerul. Această unire este mai cu seamă simbolică. Spun lucrul acesta, deoarece împlinirea poruncii iubirii până la durere şi chiar moarte, ne face pe noi oamenii să respirăm văzduhul împărăţiei cerurilor şi transfi gurează în noi tot ce este pământesc.
Crucea lui Hristos îmbrăţişează întreaga umanitate prin bunătatea ei. Aşadar, luându-ne crucea în spate suntem datori să iubim fără interes, adică dragostea noastră nu are voie să se împotmolească sau să întârzie din pricina lui: De ce şi pentru ce îl (sau o) iubesc? Ce urmăresc cu iubirea mea? Dacă nu-mi răspunde atunci…
Iubirea credinciosului hristofor (purtător de Hristos) nu trebuie să ezite, chiar dacă se confruntă cu dilemele: Dar este de altă credinţă! Dar este chinez, iranian etc.! Dar este mai bogat decât mine şi cine ştie cum o fi făcut averea! Dar este un om incult şi sărac, ce treabă am eu cu el?! Dar a fost condamnat, nici să nu-l văd! Dar am auzit eu că m-a vorbit de rău odată, aşa că… ş.a.m.d..
Hristos Domnul a transformat Crucea din element de tortură în altar de împăcare. Ce am putea înţelege de aici? Dintr-un unghi de vedere poruncile evanghelice ar părea o sumedenie de pedepse, dar nu este deloc aşa. Firea noastră este aplecată spre desfătare şi plăcere de când suntem mici, iar acest lucru este foarte primejdios pentru că din cauza patimilor putem pierde fericirea veşnică făgăduită de Dumnezeu. Poruncile nu sunt decât o întrupare a Crucii în viaţa noastră de toate zilele, şi avem nevoie de o disciplină sufl etească şi trupească pentru a ne depăşi propriile tentaţii amăgitoare şi viclene.
Este adevărat că la început ni se pare ceva chinuitor să respectăm cuvântul Scripturii, dar dacă avem puţină răbdare vom descoperi că miezul fructului (al poruncii sfi nte) este dulce şi bun. Afi rm aceasta, pentru că numai şi numai ceea ce ne-au predat Domnul şi Sfi nţii Părinţi ne poate face liberi de siluirea plăcerii păcătoase, ancorându-ne în portul liniştii duhovniceşti.
Dacă sufl etul voieşte împotriva trupului este şi normal să-i aducem acestuia din urmă corecturi prin post şi înfrânare pentru a face înlăuntrul nostru ordine şi armonie intrând în simfonie cu acordurile cereşti ale Duhului Sfânt. Aşadar, Crucea nu este o pedeapsă, ci o împăcare a noastră cu noi înşine şi cu Creatorul nostru.
Mântuitorul Iisus prin Cruce ne mai edifi că asupra unui aspect destul de important din viaţa noastră. El a venit de bunăvoie la Cruce, descalifi când, astfel, metoda convingerii omului de a-şi purta crucea prin judecarea, osândirea şi ameninţarea sa.
Niciodată nu trebuie să ne folosim de prescripţiile canoanelor, de autoritate sau de excesul de zel pentru a aduce pe calea cea bună pe cineva. Crucea nu doreşte să fi e purtată cu silă, ci ea vrea să fi e prietena şi toiagul de sprijin pentru cel ce-o duce. Dar, dacă mă gândesc câtă putere are cinstita Cruce, vă spun fără greşeală că mai cu seamă pe aripile ei zburând, scăpăm de ispite şi nevoi. Iată că ne duce ea pe noi şi nu invers.
Doar câteva gânduri am dorit să vă împărtăşesc despre Sfânta Cruce, dorindu-vă să vă ţineţi strânşi de ea cu toţii cu pace şi bucurie.