Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Formula dogmatică a Sfi nţilor Părinţi adunaţi odinioară la Niceea este aceea că Unul-Născut Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat.
Pentru a o susţine, Sfântul Chiril al Alexandriei se ajută de Evanghelia Sfântului Ioan, care începe astfel: „La început era Cuvântul” (Ioan 1, 1). „Nimic nu este mai vechi ca începutul, dacă ne gândim la defi niţia începutului. Căci nu va exista niciodată vreun început al începutului, sau cugetându-se vreun alt început existent înainte şi aşa, mai departe se va nega existenţa unui început adevărat. Căci altfel, dacă se întâmplă să existe un altul mai înainte de începutul adevărat, cuvântul nostru despre început va merge la nesfârşit, răsărind mereu altul şi declarând ca al doilea pe cel la care s-a oprit căutarea noastră. Deci nu va fi început al începutului pentru cugetarea exactă şi adevărată, ci cuvântul despre el va exprima infi nitatea şi necuprinderea lui. Deci, mersul mereu înapoi, neavând sfârşit şi depăşind măsura veacurilor, Fiul nefi ind născut în timp, se va afl a existând mai degrabă etern cu Tatăl, căci era la început. Iar de era la început, spune-mi, ce minte va zbura peste puterea acelui era? Când se va opri, deci, ca într-un sfârşit acel era, odată ce fuge mereu înaintea cugetării ce-i urmează? Deci, fi indcă Fiul e mai vechi decât veacurile înseşi, e liber de calitatea de-a fi fost născut în timp.
Adevărul că Unul Născut e de-o fi inţă cu Dumnezeu Tatăl, rezultă şi din spusa Sfântului Evanghelist Ioan: „Şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 3). Părintele Dumitru Stăniloaie, referitor la aceasta, scrie următoarele: „Ca să nu lase impresia căci Cuvântul, pentru că „era la Dumnezeu”, nu era şi Dumnezeu, Sfântul Evanghelist declară, în mod precis, căci Cuvântul, deşi e deosebit de Dumnezeu „la Care era”, e şi El Dumnezeu”.
Că Hristos este moştenitorul Tatălui rezultă din Evanghelia a IV-a, unde Sfântul Apostol Ioan îndeamnă „ca toţi să-L cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl, căci cel ce nu-L cinsteşte pe Fiul, nu-L cinsteşte pe Tatăl Carele L-a trimis” (Ioan 5, 23). „Arătându-Se pe Sine egal cu Dumnezeu Tatăl, Hristos se adresează către ucenicii Săi: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Deci nu e mai mic Fiul, în Care se vede chipul desăvârşit al Tatălui.” Chiar şi omeneşte vorbind, nimeni nu poate să spună că imaginea sa, refl ectată de oglindă, este cu ceva altfel decât ceea ce înfăţişează el acesteia şi nereferitor la chipul sau imaginea sa.
Şi tot Domnul Iisus spune că: „Toate câte le are Tatăl sunt ale Mele” (Ioan 16, 15). Deci este egal, şi nu mai mic, Cel ce are prerogativele fi inţei comune cu ale Tatălui. Şi dacă toate câte le are Tatăl sunt ale Fiului, în Tatăl fi ind desăvârşirea, desăvârşit va fi şi Fiul, Cel ce are aceleaşi însuşiri proprii şi excepţionale ale Tatălui. Deci nu e mai mic, cum afi rmă blasfemia ereticilor.
Un alt argument dogmatic îl aduce Sfântul Chiril formulându-l astfel: „Fiul este plinătatea. Căci din plinătatea Lui, noi toţi am luat” (Ioan 1, 16).
Fiul este plinătatea, deoarece are putere a face lucrurile lui Dumnezeu (Ioan 1,3 - „toate printr-Însul s-au făcut din ceea ce s-a făcut”), e domnitor peste toţi oamenii (17, 2 - 4); „Părinte… aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat”; are putere care posedă totul (Ioan 16, 5 - „Toate câte are Tatăl, ale Mele sunt”); a distrus răul (1 Ioan 3, 8 - „Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu - ca să strice lucrurile diavolului”); iartă păcatele (Luca 5, 24 - „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, i-a zis slăbănogului - Ţie-ţi spun ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!”). Hristos mai este plinătatea şi pentru că dăruieşte viaţa spirituală (Ioan 14, 6 - Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”) şi, nu în ultimul rând, pentru că dă viaţa veşnică (Ioan 10, 28 - „Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele-n veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi”). Iar dacă Fiul este toate acestea şi le dăruieşte pe toate, este evident că nu poate fi mai mic decât Tatăl.
„Părinţii, meditând la modul cum poate fi Tatăl în Fiul şi viceversa, au fost ajutaţi prin aceasta să refl ecteze asupra tainei existenţei persoanelor umane ce se iubesc una în alta. Eu sunt în cel pe care îl iubesc, şi el în mine. În înfăţişarea mea se refl ectă chipul lui şi el contribuie la precizarea caracterului sau trăsăturii mele. Suntem unul în altul şi ne defi nim unul pe altul, dar nu ne confundăm. Suntem o unitate prin unitatea fi rii, dar şi prin întregirea ce ne-o dăruim ca persoane deosebite. Însă prin faptul din urmă rămânem şi distincţi în această unitate.” (Scrieri, partea a patra, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, notă a Părintelui Dumitru Stăniloaie)
Luând în considerare afi rmaţia Sfântului Apostol Pavel că „toţi suntem un trup, pentru că ne împărtăşim dintr-o unică pâine” (1 Corinteni 10, 17), Sfântul Chiril mărturiseşte că Fiul este unit cu Dumnezeu Tatăl ca noi şi, totodată, mai presus de noi. Părintele Dumitru Stăniloaie spune că unirea noastră se realizează gradual; începe din viaţa de aici, dar se desăvârşeşte după moarte, căci: „Trupurile ne ţin şi într-o legătură, dar ne ţin şi despărţiţi. Ne simţim mai uniţi prin sufl ete: ne transmitem simţirile, gândurile, ne compătimim, ne bucurăm unul pe altul. În viaţa de după moarte, când vom rămâne numai cu sufletele, s-ar putea să ne simţim mai uniţi. Dar şi unirea prin trupuri va fi mai mare când vom avea trupurile înviate. De aceea şi Hristos, prin trupul înviat, Se poate uni mai mult cu noi şi ca om. Faptul că suntem mai uniţi prin sufl ete, face înţeleasă unirea supremă a Persoanelor Sfi ntei Treimi. Şi, de fapt, trebuie să fi e în vârful scării existenţei, sau într- un fel deasupra ei, o comuniune personală supremă, ca să fi putut crea toate într-o legătură armonioasă şi să atragă şi persoanele umane create şi îngereşti într-o tot mai mare unitate. Persoanele create se deosebesc mai mult, pentru că sunt mărginite şi numai împreună se întregesc. Dar tot de aceea au trebuinţă de Dumnezeu, ca suprema înălţime interpersonală, pentru a înainta în unitate”.
Sfântul Chiril mai atinge un aspect foarte important legat de Dumnezeu Cuvântul. „Termenul «Mijlocitor » exprimă faptul că Fiul lui Dumnezeu fi ind ipostas al fi rii dumnezeieşti, S-a făcut şi ipostas al fi rii omeneşti. Un «mijlocitor» în sensul unei existenţe care nu e nici Dumnezeu, nici om, nu poate uni pe oameni cu Dumnezeu, nu-I poate ajuta să se înalţe la nesfârşit şi nu arată pe Dumnezeu Însuşi coborât la oameni. Ci oamenii sunt menţinuţi în planul creat şi aşa-zisul «dumnezeu» al arienilor rămâne despărţit de oameni şi nu e un Dumnezeu al iubirii în El Însuşi, al iubirii care-L aduce la oameni ca să-i ridice la îndumnezeire.” (Preot Cristian Vlad Irimia, Dizertaţie, «Hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei», Bucureşti).