Duminica Tuturor Sfinţilor

Prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este închinată tuturor sfi nţilor pentru că aceştia, indiferent de chemarea sau misiunea pe care au avut-o în lume, s-au făcut sălaşe vii ale Mângâietorului, care a şi fost trimis ca să-l sfi nţească pe om.
Pentru că acelaşi Duh i-a transfi gurat pe toţi, în această duminică ei sunt prăznuiţi împreună.
Sfinţii sunt o taină sau o carte deschisă?
Mai întâi, trebuie să lămurim un fapt, şi anume că „a ne crede incapabili de-a păzi Evanghelia ca aceia din vechime, reprezintă o erezie”, mărturiseşte Sfântul Simeon Noul Teolog (Cateheze).
„Deci, dacă ne este cu neputinţă a face cu lucrul şi a păzi neîncetat cele ce le spune Dumnezeu şi pe care toţi sfi nţii le-au făptuit mai întâi ei înşişi toate, iar apoi, scriindu-le, ni le-au lăsat spre povăţuirea noastră, pentru ce s-au mai ostenit aceia să le scrie şi se mai citesc acum în biserici? Cei ce zic acestea închid cerul pe care ni l-a deschis Hristos şi taie calea spre Acela, pe care El însuşi ne-a înnoit-o. Căci, în vreme ce Acela Dumnezeu, fi ind peste toţi credincioşii, strigă şi zice prin Sfânta Evanghelie: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi», potrivnicii lui Dumnezeu zic: «Este cu neputinţă aceasta!»” (Sfântul Simeon Noul Teolog, „Cateheze”).
Acum că v-aţi convins că orice credincios poate ajunge sfânt, atunci să şi poposim asupra a câteva trăsături, ca să ştim cum ar trebui să ne proiectăm şi noi imaginea despre noi înşine (aceea pe care ar fi bine să ne-o dorim) în viitor.
„Nepătimirea nu înseamnă a nu fi războiţi de draci, căci atunci ar trebui să ieşim, după Apostol, din lume, ci, războiţi fi ind de ei, să rămânem nebiruiţi” (Sfântul Diadoh al Foticeei).
„Sfântul Pavel, deşi trăia în foame şi golătate, deşi era necăjit şi amărât în fi ecare zi, totuşi era vesel şi se desfăta duhovniceşte mai mult decât împăratul din vremea sa” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Sfinţii Părinţi se conduceau după câteva precepte foarte sănătoase, pe care le-am afl at la Sfântul Simeon Noul Teolog, iar acestea sunt următoarele:
Înflăcărarea ca mijloc de luptă împotriva patimilor nu are voie să-nceteze vreodată.
Nu cunoşteau deosebire între păcat mic sau păcat mare, ci se căiau îndată pentru orice cădere.
Distingeau bine toate gândurile, opunându-le mărturii din Sfânta Scriptură.
Lupta duhovnicească nu cunoaşte odihnă!
Înainte de toate şi împreună cu toate, lucrul nostru să ne fi e tuturor căinţa şi plânsul.
Ei primesc orice strâmtorare, orice necaz, sărăcie lucie, şi se abţin de la orice plăceri, cinstire şi uşurare.
Se zideau prin osteneli şi se fereau de cuvinte deşarte.
Curăţirea inimii şi refugiul în smerenie erau mâncarea lor cea de fi ecare zi.
Poate vi s-a părut prea înaltă înţelepciunea sfi nţilor, dar nu trebuie să vă descurajaţi, căci „fi ecăruia, care alege binele, îi ajută Dumnezeu” (Romani 8, 28). Iar „cine va păzi Cuvântul Lui, pe acela îl va iubi Tatăl Lui şi Ei vor veni la el, şi locaş la dânsul vor face” (Ioan 14, 23).
Să nu uităm faptul că în această duminică îi sărbătorim pe cei care ne sunt strămoşi, bunici, părinţi, fraţi şi surori, adică oameni care s-au luptat cu slăbiciunile fi rii umane.
Înainte de a da curs zelului creştinesc, se cuvine să ştim că „tot cel ce începe înainte de timp cele peste măsura lui, îşi pricinuieşte îndoită vătămare şi nicidecum sporire; căci şi negustorii neîncercaţi în acţiunile mari îşi pricinuiesc mari pagube; dar în acţiunile mici şi pe măsura priceperii lor înaintează repede; pentru că fi ecare lucru îşi are rândul lui şi fi ecare vieţuire îşi are rânduită vremea ei” (Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Calea spre mântuire”).
Să ne căutăm părintele duhovnicesc pentru a ne primi zelul adaptat şi potrivit fi ecăruia dintre noi, pentru a ne sfi nţi.