Episcopul Caransebeşului, Miron Cristea - apărător al unităţii Banatului (VI)

Cuvântarea Prea Sfinţiei Sale Episcopul Român Ortodox de Caransebeş, Miron Cristea, în şedinţa Senatului României, din 18 decembrie 1919 (IV)

P.S.S. Episcopul Ortodox Român al Caransebeşului, dr. Miron Cristea: Să-mi daţi voie deci, domnilor senatori, ca, atât în numele meu şi în numele colegilor episcopi care suntem aici membri de drept, cât şi în numele acelor senatori bănăţeni cari sunt membri ai Partidului Naţional Român de dincolo de Carpaţi, precum şi în numele acelor senatori cari sunt independenţi, dar tot din Banat, precum şi în numele reprezentanţilor şvabilor din Banat, să fac, în faţa domniilor voastre, în faţa Ţării şi în faţa lumii întregi, următorul anunţiament: DECLARAŢIUNE
«Banatul - care din punct de vedere etnic este leagănul neamului românesc - se înfăţişează în toate privinţele ca un întreg indivizibil.
Din cele mai vechi timpuri, românii sunt singurii locuitori de baştină ai Banatului.
În fruntea lor au apărat „vadurile Dunărei”, luptând pentru creştinătate şi pentru cultura apuseană: Iancu Vodă Corvinul şi Paul Chinezul, întocmai ca Voievozii Principatelor Române învecinate. Deci, al românilor trebuie să fi e şi dreptul de-a fi stăpânii lui.
Şi - cu toate că în veacurile din urmă duşmanii seculari ai neamului românesc au împestriţat unele ţinuturi bănăţene cu răzleţe colonii străine, sprijinite şi ajutorate pe întreaga linie de puterea Statelor austriac şi ungar - totuşi, elementul românesc, prigonit şi strâmtorat, formează marea majoritate a locuitorilor lui, şi Banatul întreg şi-a păstrat caracterul său românesc.
Astfel - chiar şi numai cu considerare la înaltele principii de libertate, statornicite de factorii Puterilor, cari croiesc din nou harta Europei, şi acceptate de toate ţările, precum şi cu considerare la principiul autodeterminaţiunii - este absolut fi resc că Banatul întreg nu poate aparţine decât României, cu atât mai vârtos, că aceasta o doresc nu numai românii, ci o cere şi totalitatea şvabilor şi a slovacilor din Banat, adică patru cincimi a locuitorilor lui.
Între frontierele sale atât de ideale, cum e Mureşul, Tisa şi Dunărea, pulsează o însemnată viaţă economică, comercială şi industrială unitară şi atât de strâns legată prin produsele solului şi ale subsolului, prin râurile, căile de comunicaţiune, precum şi prin canalurile unui întreg sistem hidrotehnic, încât o divizare a Banatului nu numai va conturba întreagă această stare înfl oritoare, ci va provoca o mare decadenţă, cum s-a întâmplat pe timpul turcilor, care de asemenea sfâşiaseră acest frumos colţ de ţară.
Alipirea întregului Banat la România o cer şi marile jertfe şi însemnatul concurs dat de poporul român şi de viteaza sa oştire întru obţinerea defi nitivei biruinţe a glorioşilor noştri aliaţi.
Adus-am aceste jertfe, deoparte îndemnaţi de simţul fi resc, că în marele confl ict mondial locul poporului român trebuia să fi e alăturea de marile sale surori latine, şi de popoarele cari luptau pentru dezrobirea şi drepturile popoarelor asuprite, şi peste tot pentru idealurile omenirei. De altă parte, poporul român a fost îmbărbătat în vitejia sa şi de cuprinsul tratatului de la 4/17 August 1916, care cu iscălitura celor patru mari Puteri aliate a sancţionat dreptul României şi asupra Banalului întreg.
Aceasta o cere şi interesul general pentru pacea acestor părţi, căci proiectata lui împărţire cu hotarele imposibile de azi va crea un fel de Alsacie şi Lorenă a orientului, care va fi un izvor de continue certe între două ţări şi popoare, care până acuma nu s-au răsboit între sine, şi au şi pe viitor mari interese de bună vecinătate.
În temeiul acestor considerente, noi, subsemnaţii senatori ai Banatului, în numele celor ce ne-au trimis în această primă Adunare Naţională a României Mari, în perfectă înţelegere cu deputaţii bănăţeni din Cameră, pretindem cu toată hotărârea:
1) Ca atât guvernul ţării, cât şi toţi ceilalţi factori ai ei, în înţelesul hotărârii unanime a Marei Adunări Naţionale de la Alba-Iulia şi a Adunărilor Naţionale locale de la Lugoj (10 Iunie 1919) şi Timişoara (10 August 1919), să insiste pentru alipirea integrală a Banatului la patria mamă;
2) Enunţăm că nu vom recunoaşte sub nicio formă ştirbirea acestui drept indiscutabil;
3) Şi protestăm sus şi tare contra oricărei tendinţe de-a smulge de la sânul patriei mame pe cea mai sănătoasă, mai bogată şi mai înaintată parte a pământului românesc, ai cărei fi i, între orice împrejurări, vreau să fi e consideraţi ca aparţinând Patriei române, contopiţi sufl eteşte cu fraţii lor de pretutindeni, şi cari încurajaţi de sfi nţenia şi dreptul cauzei lor şi de pilda patriotică de la 1871 a fraţilor lor francezi din Alsacia şi Lorena, exclamă acum şi vor exclama şi în viitor plini de nădejde în zile mai bune: «Banatul nu-i pierdut»! Bucureşti, 5/18 Decemvrie 1919.”
Această declaraţiune este semnată de: Dr. Ilie Miron Cristea, senator, Episcop ortodox român al Episcopiei Caransebeşului; Dr. Valeriu Traian Frenţiu, senator, Episcop greco-catolic român de Lugoj; Ioan I. Papp, senator, Episcop român ortodox al Aradului; Dr. George Popovici, senator, protopop al Lugojului; Silviu Bichiceanu, senator, paroh ortodox român în Nerău, judeţul Torontal; Fabriciu Manuilla, senator, protopopul Lipovei; Gherasim Sârbu, senator, protopopul Belinului; Filaret Musta, arhimandrit, vicar episcopesc în Caransebeş; Em. Ungureanu, senator, avocat în Timişoara; Dr. Ion Traian Bădescu, senator, consilier în consistoriul din Caransebeş; Sebastian Olariu, senator şi proto-presbiter în Făget; Ion Marcu, senator al circumscripţiei Bocşa-Reşiţa, primar în Bocşa-Montană; Dr. Petru Corneanu, avocat în Oraviţa; Dr. Mihail Brădiceanu, senator de Sasca; Heinrich Bader, senator de Timiş-Torontal; Wilhelm Kopony, senator de Timiş-Torontal. (Aplause prelungite) «Senatul a hotărât, cu unanimitate de voturi, ca această cuvântare să fi e afişată în toate comunele României Mari.»
De menţionat că, în acele împrejurări istorice, o însemnată contribuţie la consolidarea Marii Unirii şi la integrarea vieţii culturale şi spirituale a Banatului în marea familie a României reîntregite, a avut-o şi episcopul greco-catolic Alexandru Nicolescu, care a păstorit la Lugoj, între anii 1922 -1935, ierarh născut la Tulgheş, în judeţul Harghita, în apropierea Topliţei natale a Patriarhului Miron Cristea. Din aceeaşi zonă binecuvântată din inima României, din actuala Eparhiei a Covasnei şi Harghitei, în scaunul vlădicesc de la Caransebeş, a fost întronizat, peste ani, episcopul Veniamin Nistor, născut la Araci, în judeţul Covasna, la 10 februarie 1886, în familia preotului Dionisie Nistor. A păstorit credincioşii din Episcopia Caransebeşului, între anii 1941 şi 1948, până la desfi inţarea Episcopiei de către regimul comunist, în anul 1948. În anul 1996, la împlinirea a 110 ani de la naşterea sa, la Sfântu-Gheorghe şi la Araci, au avut loc o serie de manifestări comemorative (expoziţie documentară, masă rotundă, dezvelirea unei plăci memoriale şi o slujbă de pomenire, cu participarea vrednicului de pomenire dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, atunci Episcop de Caransebeş, azi Mitropolit al Ardealului, şi a PS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei). De o cinstire deosebită se bucură Patriarhul Miron Cristea pe meleagurile sale natale. Din iniţiativa Fundaţiei Culturale „Miron Cristea”, începând din 1998, an de an, în luna iulie, la Topliţa, sunt organizate „Zilele Miron Cristea”, prodigioasă manifestare cultural-ştiinţifi că şi de spiritualitate românească, ce se bucură de un binemeritat prestigiu la nivel local, regional şi naţional.