Eroii, jertfa de veacuri a unui neam

Dreptul de-a avea o ţară
Şi de-a-i spune România,
Ei, eroii, ni-l lăsară
Înfrăţindu-se cu glia.

Orice popor îşi reazimă fiinţa pe morminte de eroi. La noi în Ţară, în fiecare an, de Ziua Înălţării Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, sărbătoare naţională în care sunt comemoraţi cei căzuţi în cele două războaie mondiale şi în războiul de independenţă.
În calitate de membri ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, am participat la ceremonialul militar şi religios desfăşurat în data de 25 mai a.c. în reşedinţa judeţului Covasna - Sfântu-Gheorghe, dar şi în municipiul Târgu-Secuiesc, oraşele Covasna şi Întorsura-Buzăului, şi comunele Sita-Buzăului, Barcani şi Breţcu.
Am ascultat Imnul Ţării, cu gândul la cei ce şi-au lăsat acasă familiile - soţi, soţii, copii, mame, taţi, bunici, fraţi şi surori -, gospodăriile, speranţele, şi au plecat la luptă. Au plecat pe front, pentru Ţară, Neam şi libertate. Au avut de înfruntat duşmani, dar şi umezeală, frig, foame, boli. Unii nu s-au mai întors niciodată. Alţii au purtat ororile războiului în gând sau pe trup, toată viaţa lor.
Am ascultat slujbele de pomenire, preoţii care se rugau pentru toţi „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea Poporului Român”.
I-am ascultat pe prefectul şi subprefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu şi respectiv, Necolae Radocea, care au dat citire, în diferitele scuaruri în care se omagiau eroii, mesajului prim-ministrului României, Sorin Grindeanu, spunând: „Marcăm astăzi o zi dedicată celor mai buni dintre noi, care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru a-şi apăra credinţa şi pământul. Dacă avem astăzi o Patrie, o casă, o familie dragă pentru care nu ne temem că o vom pierde, aceste lucruri se datorează în primul rând acelor oameni bravi. Îmi exprim sentimentele profunde de respect, recunoştinţă şi admiraţie pentru eroii Poporului Român, taţi şi bunici ai noştri, înaintaşi care şi-au pierdut viaţa de tineri în război, unii necunoscuţi. (…) Dar eroi nu sunt doar cei care şi-au pierdut viaţa în luptă, ci şi cei care au supravieţuit după ce au riscat totul pentru Patrie. Îi consider eroi şi pe veteranii noştri, o mână de oameni care mai sunt în viaţă acum, şi care plătesc încă, în fiecare zi, în conştiinţă şi în vise, pentru ororile cărora le-au fost martori în cel de Al Doilea Război Mondial. Respect, dragi veterani, şi să ne bucurăm multă vreme de acum încolo de dumneavoastră!”.
Am văzut lacrimi în ochii veteranilor de război prezenţi. Am simţit emoţie în glasurile copiilor care au recitat poezii patriotice - cei din Zăbala, elevii învăţătorului Dan Hagiu, sau cei din Breţcu, îmbrăcaţi în frumoasele costume populare dăruite de Acţiunea „Români pentru români”. Am văzut bucuria cu care elevii liceelor şi şcolilor gimnaziale din Covasna, Întorsura-Buzăului, Sita-Buzăului şi Barcani au adus flori la festivitate, pe care la final le-au presărat pe ostaşii Garnizoanei Militare Sfântu-Gheorghe, care defilau prin faţa lor.
Am aplaudat atât militarii, cât şi oficialităţile judeţene şi locale care au depus coroane de flori. Unii, din datorie, pentru că îi obligă legea, cei mai mulţi, din respect pentru Eroii Neamului. Am văzut localnici numeroşi îmbrăcaţi în costume populare, atât în partea estică a judeţului, la Covasna şi Zăbala, cât şi în cea sud-estică, în Buzaiele Ardelene, toţi veniţi la eveniment cu smerenie, pentru că aşa au simţit că trebuie, pentru că aşa au apucat din bătrâni.
Şi am ştiut că ei, Eroii Neamului Românesc, de acolo de sus, ne privesc. Ne privesc din ceruri, din spatele mormintelor albe, de lângă fiecare monument sau troiţă.

„Dar noi…? Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt / Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ…? / Nu plângeţi oare 'n Raiul vostru, că-atâta liotă străină / Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?!” (Vasile Militaru).

Categorie: