EROII RĂMÂN NEMURITORI

Ne scrieţi, vă publicăm:

Citind articolul domnului prof. Vasile Stancu în dialog cu domnul Ioan Străjan (fondatorul şi directorul revistei „DACOROMANIA”) din „Condeiul ardelean”, referitor la „reputatul istoric militar şi un prolific scriitor” Constantin C. Gomboş, care „a trăit cu demnitate şi RESPECT PENTRU NEAMUL ROMÂNESC”, de curând, împlinind „trei sferturi de veac”, ocazie cu care-i urez şi eu din toată inima un „La Mulţi Ani!” cu multă sănătate şi putere de muncă, mi-am amintit de tatăl meu.
Tatăl meu, Nicolae M. Nica, oltean sadea şi DAC LIBER cum îi place să spună, născut în Chilia, comuna Făgeţelu, judeţul Olt, la 7 februarie 1917, încorporat în martie 1939 la Slatina, a participat pe front, în cadrul Regimentului 53 Artilerie în războiul din Răsărit. A avut gradul de caporal. A luat parte la Cedarea Basarabiei, apoi a luptat în Crimeea - la Kerci, Perikop, Feodosia, Sevastopol, Melitopol ş.a.. La fel ca tatăl domnului Constantin Gomboş, a fost luat prizonier în trei lagăre din Uniunea Sovietică: la Novorossisk, Armavir şi Krasnodar. Din 24 noiembrie 1943 până în 25 mai 1948. A sosit acasă în primăvara lui 1949, după ce a lăsat pe meleaguri străine cei 10 ani din tinereţea sa. A fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, cu Spade, clasa a II-a. Despre ororile trăite departe de Ţară, în lagăre, a povestit tuturor generaţiilor de câte ori s-a ivit ocazia. Toată viaţa lui l-a venerat pe Mareşalul Ion Antonescu, care a fost un adevărat Erou.
Mare dreptate are domnul prof. Vasile Stancu când îl caracterizează pe domnul Constantin Gomboş: „Mândrie şi iubire faţă de Ţară şi Neam, faţă de sfântul pământ al Patriei, faţă de faptele de arme ale strămoşilor...”.
Marele Petre Ţuţea spunea: „Eu nu am destin. M-a protejat Dumnezeu. Destinul nu operează la mine. Întâmplările au alergat peste mine, dar n-au reuşit să mă nimicească. Asta m-a dus cu gândul la Dumnezeu, care e situat deasupra întâmplărilor vieţii mele”. Câtă dreptate avea Petre Ţuţea.
Să poată depăşi starea în care se afla, tatăl meu, în 1958, se înscrie şi studiază sculptura la Şcoala Populară de Artă din Piteşti. După absolvire (1963), creează şi lucrează mereu, alocându-şi tot timpul noilor sale creaţii.
Participă la diverse concursuri, expoziţii şi tabere de creaţie, iar lucrările sale sunt apreciate de cei care l-au cunosc. În 1979, de Ziua Copilului, deschide o expoziţie în satul său natal - Chilia şi decide ca să lase lucrările acolo, să lupte pentru a da viaţă unui muzeu. Acest lucru se realizează, iar astăzi Muzeul Chilia adăposteşte peste 3.000 de obiecte colecţionate de Fondatorul acestuia - Nicolae M. Nica, unde găsim înţelepciunea dacilor noştri, dar şi lucrările sale personale ca execuţie şi concepţie în număr de aproximativ 300.
Acesta a fost şi ESTE tatăl meu, TITANUL care va dăinui veşnic pe meleagurile Podişului Cotmeana şi nu numai. A decedat în iulie 2014, cu rugămintea să-l incinerăm ca pe un adevărat DAC, iar cenuşa să fie aruncată în curtea Muzeului din Chilia. La comemorare i-am recitat conform dorinţei „Rugăciunea unui dac” a lui Mihai Eminescu.
Motto-ul său: „Veniţi, veniţi, vă cheamă nemurirea!”.
Nuşa Cantemir
23 mai 2015

Categorie: