Europa nu trebuie să se sfârşească la Prut

„Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate. (…) Basarabia întragă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ de drept al nostru şi cucerit cu plugul şi apărat cu arma.”
(Mihai Eminescu)

Da, Europa nu trebuie să sfârşească la Prut! Nu trebuie, fiindcă neamul nostru românesc nu se termină acolo. Nu se termină nici la Nistru, darămite la Prut! În 1812, „când muscalu a pus piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”, ruşii şi ucrainenii, la un loc, reprezentau doar 6,5 la sută din populaţia Basarabiei. Nici acum nu sunt cu mult mai mulţi, cu toate că de atunci a început un teribil şi permanent proces de deznaţionalizare a românilor basarabeni. Urmările catastrofale ale acestuia, nu au întârziat să apară, aceştia ,,datorită rusificării silnice să fie transformaţi într-o hoardă de robi, muţi şi ignoranţi, cărora li s-a interzis să înveţe limba natală în şcoli, să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor lor. Sute de mii de deseatine din pământurile lor au fost luate şi împărţite coloniştilor ruşi, bulgari şi germani şi aceasta numai pentru a-i sili să-şi părăsească ţara. Numai într-un singur an 885 de familii ţărăneşti basarabene au trebuit să plece în Siberia spre a o coloniza” (N.N. Dârnovo - Politica panslavistă rusă, Moscova, 1908).
Acela era doar începutul, fiindcă uriaşa dramă a deportării românilor basarabeni avea să se amplifice în perioada imperiului roşu comunist, când a luat proporţii de-a dreptul uluitoare, nemaiauzite, când zeci de mii de români basarabeni au pornit, fără voia lor, spre pustiurile siberiene, de unde, cei mai mulţi, nu s-au mai întors niciodată.
Cu toate acestea, conştiinţa basarabenilor nu a putut fi ucisă. Ei erau convinşi că sunt trup din trupul Ţării, fiindcă „Basarabia noastră este o ţară românească, tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri”. Conştiinţa aceasta că sunt români, că aparţin acestui popor, nu a putut fi niciodată scoasă din mintea şi din inima lor „nici cu cele mai drăceşti căi şi mijloace”, cum spunea Miron Cristea. Tocmai această conştiinţă a determinat istoricele evenimente din primăvara anului 1918. Ea i-a determinat pe românii de peste Prut să rostească, clar şi răspicat, că „noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români. Noi vrem o Românie a tuturor românilor”! Aşa avea să înceapă acel proces de unificare, acea „oră astrală” a Poporului Român care avea să se finalizeze cu Unirea Neamului Românesc între hotarele Patriei Reîntregite - România Mare.
În contextul evenimentelor revoluţionare care au cuprins întreaga Europă de Est, în 1989, românii basarabeni au reacţionat fiindcă nu au uitat cuvintele lui Mihai Eminescu: „Nimeni n-are să ne înveţe ce am fost şi ce ar trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem: români”! Iar acel proces, născut din conştiinţa apartenenţei la Poporul Român, nu mai poate fi oprit de nimic şi de nimeni. În niciun caz, nu de străini. Ar putea fi doar încetinit de trădătorii de Neam şi de Ţară, de cei care îşi vând conştiinţa pentru un pumn de arginţi străini. Mai precis, de politicienii de azi ai României, ca şi de cei de peste Prut. Fiindcă politica e parşivă, pentru că aşa sunt cei care se pretind a fi oameni politici: nişte parşivi şi nişte mincinoşi. La Izvorul-Mureşului, adresându-se tinerilor basarabeni, prezenţi la cursurile Universităţii de Vară, fostul preşedinte Traian Băsescu, a spus, fără nicio reţinere: „Cereţi unirea şi o veţi avea”! Cum poate un şef de stat să se joace cu cuvintele şi să rostească minciuni, fără să roşească?! Câtă lipsă de responsabilitate!
Cei care au condus destinele României în ultimul sfert de veac, nu au făcut absolut nimic pentru a sprijini dorinţa de Unire cu Ţara a românilor de peste Prut. Nu au avut curajul, nu au avut puterea ori nu au avut dorinţa de a face paşi hotărâţi în această direcţie? Ori, pur şi simplu, au ignorat acest ideal naţional al poporului în fruntea căruia s-au aflat. Traian Băsescu ne-a condus zece ani. S-a dus de câteva ori la Chişinău ca să-i aburească pe cei de acolo cu demagogia politicianistă, împodobită cu minciuni. Iar dacă Băsescu s-a dovedit a fi un as al demagogiei, urmaşul său, actualul preşedinte al Ţării, Iohannis, se dovedeşte a fi şi mai odios, fiindcă este laş! Ba chiar aş zice că e un trădător de Neam! Fiindcă, prin tot ceea ce a făcut până acum, de când s-a instalat în fotoliul de la Cotroceni, nu a dovedit altceva decât că nu are nimic comun cu interesele majore ale Poporului Român. De altfel, nici nu poate avea, fiindcă prin venele sale nu circulă sânge românesc! Singura lui dorinţă nu este aceea a se preocupa de soarta României - „România lucrului bine făcut”, o lozincă electorală, lipsită de orice logică! - şi a românilor, ci de a se plimba prin Europa şi prin lume, împreună cu consoarta, spre a-i arăta acesteia ce înseamnă să fii preşedinte de Ţară.
Nu voi face acum o analiză a procesului istoric de convieţuire a coloniştilor şvabi şi saşi cu românii transilvăneni, autohtoni, pe care i-au jefuit de pământurile cele mai bune, pentru a-i umili şi sărăci, astfel încât să-i transforme în slugi supuse, beneficiind de realităţile social-istorice dureroase în care se aflau atunci românii. Dar să fii atât de nătâng, ca să nu poţi pricepe, sau să nu conştientizezi, că prin votul acestora ai ajuns preşedintele României, este prea de tot! Nu cred că este vorba de aşa ceva, ci mai degrabă cred că Iohannis moşteneşte mentalitatea retrogradă a înaintaşilor săi: aceea de a fi stăpân, de a porunci, de a fi servit, convins că aşa i se cuvine.
Acesta a fost şi motivul pentru care a ignorat, pur şi simplu, efortul extraordinar făcut, în numele unui ideal naţional românesc, de tinerii basarabeni, care au venit la Bucureşti tocmai pentru a-i spune preşedintelui României dorinţa lor fierbinte de a trăi într-o singură patrie, într-o Românie a tuturor românilor. Au venit să-i ceară preşedintelui să li se dea ceea ce li s-a promis: UNIREA! Nu au venit să cerşească nimic altceva, ci au venit „să caute un ideal şi o satisfacţie pe care noi trebuie să le-o dăm”! Aşa a spus marele Nicolae Iorga.
În loc să-i aştepte, să-i primească şi să le asculte doleanţele, neamţul Iohannis a şters-o, nu „englezeşte”, cum scria cineva, ci nemţeşte, ca un laş, dovedind prin aceasta, dacă mai era nevoie după toate „întâmplările” de până acum, că nu are nimic comun cu noi. „Cârmuitorii neghiobi şi vânduţi, netrebnici şi făcători de rele” (tot Iorga!) nu au ce căuta în fruntea României şi a românilor!

Categorie: