Expoziţie-eveniment „Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

În perioada 21 noiembrie - 29 decembrie 2019, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a găzduit o expoziţie-eveniment intitulată „Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, parte din proiectul „Imagini ascunse. Reconsiderarea trecutului recent”, expoziţie desfăşurată în patru din încăperile Palatului „Banffy”, sediul lăcaşului de cultură. „Expoziţia prezintă acţiunile poliţiei secrete împotriva religiei, dintr-o perspectivă vizuală şi culturală. Aducând laolaltă munca istoricilor, antropologilor, curatorilor şi artiştilor, expoziţia pune vizitatorul faţă în faţă cu un patrimoniu cultural dificil, constituit din imagini realizate sau adunate de poliţia secretă din patru ţări: România, Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina. Uneori violente sau indiscrete, alteori personale sau cu valoare documentară, materialele poliţiei secrete suportă varii interpretări şi întrebuinţări. Ce vedeţi când priviţi aceste fotografii în prezent? Există o viaţă pentru aceste imagini în afara arhivelor? Cine ar trebui să decidă cum sunt folosite aceste materiale? Pe scurt, expoziţia invită la o reconsiderare a relaţiei cu trecutul recent. Expoziţia de faţă nu tratează represiunea în sine, ci modurile în care poliţia secretă a descris, reprezentat vizual şi sistematizat cultele pe care le urmărea. Integralitatea imaginilor şi materialelor prezentate au fost confiscate, asamblate sau create de poliţie sau poliţia secretă şi provin din diferite aşa-numite operaţiuni „anti-religioase”. Materialele au un caracter dublu: au fost folosite de poliţia secretă drept probe incriminatorii împotriva comunităţilor religioase, dar în acelaşi timp reprezintă şi memoria, patrimoniul cultural şi mărturia spiritului creativ al acestor grupuri şi indivizi”, precizează curatorii Gabriela Nicolescu şi James Kapalo. Alături de curatori, în realizarea acestui proiect, a stat o echipă de cercetători formată din Igor Caşu, Iuliana Cindrea, Agnez Hesz, James Kapalo, Dumitru Lisnic, Kinga Povedak, Anca Şincan, Tatiana Vagramenko şi Alexandra Sârbu.
Am avut şansa acestui interviu în exclusivitate cu Alexandra Sârbu, care a vorbit în detaliu despre ineditul proiect desfăşurat la muzeu şi care mi-a dat posibilitatea publicării unui material unic, ce prezintă în mod concret expoziţia. Alexandra Sârbu m-a asigurat că expoziţia este un succes, deşi este riscantă prin tematică.

Sala 1 - Titlu tematic: „Context”

- Întâlnim în această primă sală a expoziţiei o cazuistică interesantă sub aspectul consecinţelor deposedărilor arbitrare puse în practică de regimul comunist. Ce s-a întâmplat cu obiectele de cult ale confesiunilor prigonite?
- Odată cu instalarea regimului comunist, ateismul devenind politică de stat, alinierea la cerinţele unei societăţi secularizate şi profund laicizate a adus grave prejudicii libertăţii de manifestare a credinţei şi activităţii cultelor religioase din România, care erau tratate cu suspiciune şi chiar ostilitate. Multe dintre ele au fost scoase în afara legii, fiind puternic afectate de măsurile represive. Una dintre consecinţele dramatice a fost şi naţionalizarea forţată a proprietăţilor şi bunurilor care le aparţinuseră. În anumite situaţii, urma icoanelor sau a odoarelor bisericeşti confiscate abuziv s-a pierdut cu desăvârşire, pentru ca în alte cazuri, obiectele de cult să intre în colimatorul statului, care era direct interesat să le reducă la tăcere sau mai bine spus să le imprime o „voce” inofensivă, convertind în „artă” tot ceea ce ţinea de sacru, miraculos sau metafizic. Demersul nu este nicidecum unul specific doar României, el putând fi întâlnit şi în cazul altor state moderne care, prin muzeele cu profil artistic, antropologic sau etnografic, au reintrodus în circuitul public diverse obiecte ce aparţinuseră iniţial cultelor religioase, văduvindu-le, însă, de aura sacrală, pentru a le prezenta drept produse exclusive ale creativităţii artistice. Astfel, sintagme de genul „artă naţională” sau „bizantină”, „patrimoniu naţional”, utilizate în desemnarea generică a multor colecţii, reflectă, în fond, nu doar acest clivaj, atent construit, dintre religie şi oameni, ci şi tendinţa de a acorda întâietate şi deplină recunoaştere categoriei frumosului în detrimentul sacrului. Pentru a ilustra, în mod elocvent, această realitate istorică, curatorii expoziţiei au introdus în expunere şi trei icoane care provin din colecţia muzeului de artă clujean.

Sala 2 - Titlu tematic: Religia clandestină

- Ce direcţie de analiză propune următoarea sală?
- Cea de-a doua sală a circuitului expoziţional este dedicată tematic unui fenomen care a ajuns să fie desemnat în literatura de specialitate drept „religie clandestină”. Expresia face referire la acele grupuri religioase care, în dorinţa de a nu deveni o „ţintă” sigură a statului şi a organelor poliţiei secrete, îşi exercitau deliberat cultul departe de orice ochi indiscret, fiind practic nevoite să-şi reclădească biserica în intimitatea propriilor locuinţe, în spaţii ascunse în subteran sau în zone cât mai izolate, în principal montane. Dar în ciuda tuturor măsurilor de precauţie şi a ingeniozităţii la care au recurs, tacticile lor şi-au dovedit în cele din urmă ineficienţa, agenţii Securităţii reuşind să le supravegheze îndeaproape, după cum o demonstrează o parte din fotografiile aflate în expunere ce documentează reuniuni secrete ale acestor disidenţe religioase prigonite. Trebuie însă precizat şi faptul că păstrarea în mare taină a locului de întâlnire nu era unica prudenţă cerută fraţilor întru credinţă, ei având şi obligaţia de a pune la „adăpost” atât informaţiile sensibile (nu în puţine cazuri, prin elaborarea unor sisteme codificate de comunicare), cât şi obiectele aflate pe „lista neagră” a poliţiei politice, pentru a se evita riscul căderii lor în mâini greşite. Fără îndoială, un astfel de deznodământ nu s-ar fi soldat doar cu simpla lor confiscare, ci ar fi compromis iremediabil existenţa respectivelor comunităţi religioase, deconspirând identităţile membrilor care, în acest fel, erau expuşi direct la pericolul arestului.
- Prin urmare, parcurgând acest spaţiu, vizitatorii pot vedea în fotografiile prezentate cum arătau ascunzătorile credincioşilor prigoniţi, locurile lor secrete de desfăşurare a ritualurilor religioase, dar şi o serie de obiecte proscrise: biblii, cărţi de rugăciuni, cărţi cu cântări bisericeşti, imagini, texte şi publicaţii religioase sau maşini de scris nedeclarate care serveau la producerea şi distribuirea samizdatului religios.
- Un aspect interesant al imaginilor reunite în această sală este şi faptul că pun în lumină, dincolo de tulburătorul inventar etalat, atenţia deosebită pe care poliţia politică o acorda imortalizării momentului în care „secretele” erau date în vileag. În unele fotografii, momentul respectiv este fidel surprins, în timp ce în altele, o analiză atentă aplicată imaginii deconspiră caracterul său eminamente reconstitutiv, ea servind, de fapt, „fabricării” de probe. Uzând de o regie minuţioasă, astfel de surse vizuale puteau fi întrebuinţate atât ca dovezi în cadrul proceselor, cât şi ca material ilustrativ în presă sau în propaganda antireligioasă. Suspiciunea care plana asupra unei anumite comunităţi clandestine de credincioşi era, practic, hrănită şi intensificată eficient în scopul incriminării, atunci când dovezile indicau făţiş, eliminând orice dubiu, faptul că respectiva grupare avea chestiuni tăinuite.

Sala 3 - Titlu tematic: Estetica poliţiei secrete

- Cum extind perspectiva asupra temei abordate de curatori materialele de arhivă etalate în cea de-a treia sală?
- În acest spaţiu al expoziţiei, publicul are acces la o plajă variată de reprezentări vizuale ale celor catalogaţi drept „duşmani sau inamici ai statului”, folosite de organele Securităţii în activităţile informative şi de strângere de probe. Întâlnim grafice, hărţi, o mare diversitate de martori fotografici, de la simple fotografii ale personalelor arestate la cele rezultate în urma acţiunilor de filaj sau de documentare a „locului faptei” penale, fotocolaje sau reconstituiri complexe ce se întind pe filele mai multor albume, la care se adaugă portretele robot realizate de artişti angajaţi ai poliţiei secrete, schemele unor reţele religioase clandestine sau filmul de propagandă anticlericală. Toate acestea, privite în ansamblu, se citesc limpede ca produse autentice ale unei logici şi a unui set de practici cu totul aparte, evident cu mize şi întrebuinţări multiple, dar al căror scop fundamental era exercitarea unui control absolut asupra societăţii. Interesantă în acest context este şi prezenţa în expunere a unor mostre elocvente din arsenalul tehnic al mijloacelor de filaj şi interceptare folosite de informatorii şi agenţii poliţiei politice, provenite din depozitele Consiliului Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS).
- E limpede că registrul metodelor la care recurgeau pentru a zugrăvi portretul oponenţilor regimului era unul diversificat. Putem vorbi, însă, de vreo tehnică privilegiată?
- În mod cert, practicile fotografice deţin primatul absolut, fiind cel mai frecvent utilizate în cadrul operaţiunilor de supraveghere operativă şi investigaţii informative a „ţintelor”. Ele respectau, în fond, piloni de bază ai metodologiei elaborate şi transmise de agenţii KGB, iar pregătirea în acest sens a organelor Securităţii se făcea pe baza unor publicaţii şi manuale de bune practici cu circuit închis. Însă luând în considerare modul efectiv în care aceste imagini erau realizate, cu aparate de fotografiat instalate în locuri ascunse, al căror obiectiv a surprins, nu de puţine ori, momente şi acţiuni neclare, blurate, prost încadrate, nefocusate sau mişcate, constatăm că ele deţin, dincolo de conţinutul informativ urmărit cu aviditate, şi un cumul de calităţi artistice, care ne permit să discutăm, oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, chiar despre o „estetică” a poliţiei secrete. Sintagma care redă „ad litteram” genericul tematic al sălii îi aparţine Cristinei Văşulescu şi a fost preluată de curatorii expoziţiei, cu acordul autoarei, din titlul volumului Police Aesthetics: Literature, Film and the Secret Police in Soviet Times, publicat în anul 2017 şi în traducere românească la Editura Polirom.

Sala 4 - Titlu tematic: Un patrimoniu cultural dificil

- Este o expoziţie puternică la nivel de impact. Pare să lucreze asupra ta ca o claviatură care atinge, în trepte de adâncime, corzi foarte sensibile. Cert este că nu te poate lăsa indiferent. Ne apropiem de ultima „staţie” a traseului de vizitare. Ce găsim în această încăpere?
- Ultimă sală a expoziţiei aduce în prim planul atenţiei reflexive acele „victime neînsufleţite” ale operaţiunilor poliţiei secrete, adică o serie de obiecte şi fotografii ce ţin de sfera intimităţii vieţii private, colectate în urma confiscărilor, a acţiunilor intruzive şi profanatoare a locuinţelor personale, a lăcaşelor sau a obiectelor de cult. De pildă, fotografiile expuse în acest cadru au fost realizate chiar de către cei care pot fi văzuţi în ele, surprinşi în diferite momente ale existenţei lor, mai mult sau mai puţin fericite, dar care, ulterior, au fost folosite de agenţi ca instrumente de incriminare. Citind poveştile care însoţesc aceste artefacte, ele se încarcă inevitabil, sub ochii noştri, cu dimensiunea unor cutremurătoare „mărturii ale sinelui” ce compun, în esenţă, fizionomia unui patrimoniu cultural puternic impregnat cu stările şi trăirile afective, credinţele, convingerile şi valorile personale ale celor care au fost deposedaţi abuziv de aceste preţioase „posesiuni” ale sufletului. Este un spaţiu dedicat simbolic vocilor şi reflecţiilor membrilor acelor confesiuni lovite masiv de represiunea comunistă, care primesc acum, în oglindă, reacţiile „la cald” ale vizitatorilor expoziţiei, aceştia din urmă fiind invitaţi să-şi consemneze, într-o zonă special amenajată, propriile impresii şi gânduri. Iar răspunsurile lor, nu în puţine cazuri, sunt realmente copleşitoare, printre ele regăsindu-se şi cele ale unor urmaşi ai celor prigoniţi, dar şi ai prigonitorilor.

Expoziţia a avut deschiderea pe 21 noiembrie, în prezenţa istoricului Constantin Buchet, preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a istoricului Silviu Moldovan, şeful Direcţiei Cercetare-Editare al CNSAS, a curatorilor expoziţiei, cercetătorii Gabriela Nicolescu şi James Kapalo, a istoricului Lucian Nastasă-Kovacs, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi a muzeografei Alexandra Sârbu, istoric de artă. Expoziţia a fost realizată prin proiectul Creative Agency and Religious Minorities: „Hidden Galleries” in the Secret Police Archives in Central and Eastern Europe, în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Proiectul a beneficiat de finanţare din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC) în cadrul programului de cercetare şi inovare al Uniunii Europene Orizont 2020, precum şi de finanţare suplimentară pentru cercetarea în Ucraina din partea Consiliului Irlandez pentru Cercetare (IRC) în cadrul bursei postdoctorale oferite de statul irlandez, ambele găzduite de University College Cork din Irlanda. Evenimentul face parte dintr-o serie de expoziţii ce au loc în patru ţări: România, Ungaria, Republica Moldova şi Irlanda.