„Familia tradiţională” - familie creştină

Dreptul la opinie

În nr. 6.204, de vineri, 12 mai a.c., al ziarului „Informaţia Harghitei”, a apărut articolul ,,România şi familia tradiţională”, semnat de Liviu Câmpeanu. Nu cred că apariţia lui în numărul respectiv al ziarului este o simplă întâmplare. Sunt convins că această apariţie avea o „ţintă” precisă: Duminica a V-a după Paşti, a Samarinencei (14 mai), care, prin hotărârea Bisericii Ortodoxe Române, este dedicată familiei creştine.
În respectivul articol, autorul şi-a exprimat câteva opinii privitoare la mult discutata problemă referitoare la „schimbarea Constituţiei prin referendum” pentru a defini familia ca o unire liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, şi nu „între soţi”, aşa cum este acum.
În ce mă priveşte, declar că nu susţin deloc ideile exprimate de autor. Argumentele aduse în articolul amintit sunt „subţiri”, unele de-a dreptul puerile şi lipsite de o logică elementară. Este şi motivul care m-a uimit, pur şi simplu, după lecturarea articolului, fiindcă pe Liviu Câmpeanu l-am apreciat, chiar de la debutul său în gazetărie, ca pe un ziarist serios, curajos şi principial. De aceea stau şi mă întreb dacă articolul respectiv nu cumva a fost scris la o anumită comandă, iar ideile exprimate privitoare la Biserica Ortodoxă Română şi la ,,familia tradiţională” nu sunt, de fapt, ale lui…?! Sau mai ştii?
Spun asta pentru că Liviu Câmpeanu nu se exprimă deloc ca un creştin. Iar când folosesc acest termen nu am în vedere înţelesul său restrâns doar la credinţă, ci la conotaţiile mult mai largi pe care el le are atunci când vorbim de creştinismul românesc. Nu mi-am propus să le pun acum în discuţie, nici nu am cum într-un articol de ziar. Însă îi recomand lui Liviu Câmpeanu, dacă doreşte, desigur, să le afle, să citească volumul savantului encicloped Simion Mehedinţi intitulat „Creştinismul românesc” (Fundaţia Anastasia, 1995).
De ce spun că nu se exprimă ca un creştin? Fiindcă autorul este de-a dreptul revoltat de această iniţiativă privitoare la revenirea la normalitate, adică la „familia tradiţională”, formată dintre un bărbat şi o femeie. Şi o pune în cârca Bisericii Ortodoxe Române, mai precis a actualului Mitropolit al Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, fostul Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei. Dumnealui n-a avut de lucru şi a îndemnat credincioşii să înceapă o acţiune pentru ca „cei ce conduc destinele acestui neam să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură - familia este tocmai după rânduiala lui Dumnezeu: bărbat şi femeie”.
Şi, iată, că românii l-au ascultat pe IPS Ioan, iar Coaliţia pentru Familie a adunat repede peste trei milioane de semnături! Trei milioane! A mai fost vreo altă iniţiativă - cetăţenească, să-i spunem - care a adunat milioane de semnături? Nu cred. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, IPS Ioan se bucură de o mare popularitate şi încredere în rândul credincioşilor creştini ortodocşi. Nimeni nu contestă acest lucru. Ştim asta, înaintea tuturor, noi, românii din Covasna şi Harghita. Pe bună dreptate s-a spus că venirea lui în scaunul episcopal al Covasnei şi Harghitei poate fi considerată ca un dar al lui Dumnezeu! Ştim cu toţii ce a făcut vreme de peste două decenii în fruntea acestei Episcopii. Ştie, desigur, şi Liviu Câmpeanu. Nu cred că a uitat atât de repede. Ştiu însă şi ceilalţi români, din toată Ţara, fiindcă nu întâmplător atunci când s-a pus problema alegerii unui mitropolit în locul IPS Nicolae Corneanu, trecut la cele veşnice, dorinţa a fost unanimă: ,,Îl vrem pe IPS Ioan al Covasnei şi Harghitei”! Dacă nu s-ar bucura de un asemenea prestigiu, cu siguranţă românii nu i-ar fi ascultat îndemnul.
Două lucruri îl supără, în mod deosebit, pe Liviu Câmpeanu. Primul, cei din Camera Deputaţilor „aproape toţi au votat pentru realizarea referendumului, nimeni neîntrebându-se cât costă o asemenea acţiune”. Autorul pune astfel semnul egalităţii - de ce?, îmi scapă logica! - între dorinţa preşedintelui de a organiza un referendum pentru a-i întreba pe români dacă sunt de acord cu lupta împotriva corupţiei (oare este cineva contra?) şi acţiunea cetăţenească născută din dorinţa celor peste trei milioane de români creştin-ortodocşi de a schimba prevederea constituţională privitoare la definirea familiei! Îl asigur pe autor că s-ar fi adunat cel puţin zece milioane de semnături dacă acţiunea ar fi continuat.
Al doilea, nu atât „costurile financiare”, deci cheltuirea inutilă a banilor pentru un referendum căruia dumnealui nu-i vede rostul, cât mai ales proasta imagine pe care România şi-ar putea-o crea în faţa Europei, imagine ce ar „putea atrage după sine o situaţie care va fi greu de reparat”. Asta da! Imaginea! Fiindcă tot stăm noi prost cu ea! Ne comportăm ca nişte neisprăviţi, nişte netoţi, ne tăiem mereu - cum se spune - singuri craca de sub picioare! „Dacă referendumul se va organiza şi dacă va trece atunci detrimentul de imagine pentru România, ca ţară, va fi destul de mare, deja ambasadele europene emiţând comunicate în această privinţă”!
Asta e! Europa ne face cu degetul! Ne-a făcut destul şi până acum, cu toate că am fost cei mai ascultători. Am făcut tot ce ne-au cerut! Ba am făcut şi ceva în plus pentru a fi bine văzuţi. Degeaba! Oare n-ar fi timpul să mai schimbăm macazul? Adică să nu ne mai îndoim până la pământ, de parcă n-am avea şira spinării! Nu sunt absolut deloc un susţinător al lui Orban Viktor, însă nu pot să nu fiu de acord cu verticalitatea pe care o are în faţa celor de la Bruxelles. Când i s-a cerut socoteală şi i s-au adus tot felul de acuzaţii şi i s-au pus tot felul de întrebări, el a răspuns scurt şi clar: „Nu fac decât să-mi apăr ţara!”. Clar!
Oare noi nu avem dreptul şi obligaţia să ne apărăm valorile noastre morale, născute dintr-o străveche experienţă de viaţă trăită în spiritul creştinismului? Fiindcă Poporul Român leagă datinile şi tradiţiile sale religioase de cele străvechi, moştenite de la daci. Nu întâmplător, deci, la noi, la români, Biserica şi Neamul au trăit în deplină solidaritate chiar de la început. Este un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta. Iar acest adevăr face parte dintr-o particularitate a creştinismului românesc. Probabil aceasta este şi explicaţia pentru care ,,trimişii neamului” în Parlament au votat aşa cum au votat, conducându-se după convingerea că o lege românească nu poate fi decât una născută din credinţa creştină, pe care Poporul Român a îmbrăţişat-o încă din vremurile străvechi, ale etnogenezei sale. Ne-am născut ca popor creştin. Într-un creştinism arhaic, cu mult mai vechi decât cel îmbrăţişat de popoarele occidentale, botezate, sau trecute la creştinism prin foc şi sabie, urmărindu-se crearea, aici pe pământ, a unui stat al lui Dumnezeu!
Ceea ce scrie Liviu Câmpeanu spre finalul articolului m-a uimit, pur şi simplu. „Mi-ar fi plăcut ca această Coaliţia pentru Familie, în loc să strângă semnături pentru referendum, dacă s-ar fi ocupat să schimbe următoarele cifre legate de… familia tradiţională: Ştiaţi că în 2015, în România s-au născut 12.653 de copii cu tată necunoscut, iar între 2005 şi 2015 s-au născut 162.662 de copii cu tată necunoscut”? Autorul nu ne spune însă şi numărul căsătoriilor, a familiilor întemeiate în această perioadă şi a numărului copiilor născuţi în aceste „familii tradiţionale”.
Însă, indiferent că aceşti copii s-au născut într-o familie tradiţională, adică în urma unei căsătorii oficiale, sau în afara acesteia, fiecare dintre ei a avut o mamă şi un tată, cunoscut sau necunoscut. Mă întreb câţi copii se vor naşte din viitoarele „familii”, formate din indivizi făcând parte din comunitatea LGBT? „Familii” pentru a căror legiferare militează autorul articolului. Este un lucru fără vreo importanţă pentru dumnealui, fiindcă stăm „bine” (al dracului de bine!) cu natalitatea. Probabil s-o fi gândit că, în definitiv, aceste „familii moderne”, create după principiile vest-europene, la fel de „moderne”, pot să înfieze copiii. Da, se poate, numai că aceştia trebuie să fie concepuţi. Cum altfel decât în urma unei relaţii (oficiale sau nu) dintre un bărbat şi o femeie?!
Iar IPS Ioan nu a făcut decât să ne amintească de un principiu creştin, care este, în acelaşi timp, şi o lege a firii, a naturii: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut, a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facerea, 27-28).
Articolul lui Liviu Câmpeanu se încheie cu două întrebări, adresate, desigur, cititorilor ziarului. Eu, fiind unul dintre aceştia, declar că nu ştiu să răspund la ele, motiv pentru care îl rog pe autor să mă ajute să înţeleg care sunt acele „contradicţii” ce s-ar naşte între noi - „esticii asiatici” - trăind încă după nişte legi şi principii retrograde, învechite şi perimate, şi vest-europenii dezvoltaţi, civilizaţi. Atât de civilizaţi încât familia creştină „tradiţională”, formată dintr-un bărbat şi o femeie, nu mai e la modă. La modă e bărbaţii cu… bărbaţii şi femeile cu… femeile. Asta da, civilizaţie! De, „orientare sexuală diferită”! În realitate este vorba despre deviaţie sexuală, a cărei origine trebuie căutată undeva la „etajul superior”, unde ceva e în neregulă, adică ceva e „viceversa”, vorba lui nenea Iancu.

Categorie: