Felicită decizia Consiliului Europei

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.168, 12.04.2014

Izsak Balazs felicită faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, la iniţiativa reprezentantului ungar KDNP, Kalmar Ferenc, raportul referitor la extinderea drepturilor minorităţilor naţionale. El consideră că membrii delegaţiei române au greşit atunci când au votat în masă împotriva raportului, pentru că au prezentat România într-o lumină antiminoritară. Reprezentantul UDMR nu a participat la reuniune. Izsak a vorbit şi despre şedinţa de ieri, de la Sfântu-Gheorghe, a Comisiei Permanente a CNS: organismul a apreciat cele două acţiuni în masă din ultima perioadă drept o reuşită, ambele contribuind la amplificarea mişcării autonomiste. În legătură cu continuarea, el a declarat, răspunzându-le ziariştilor, că în fiecare an, în data de 10 martie vor organiza festivităţi la nivelul Pământului Secuiesc, iar în cazul în care ar exista un pericol iminent - de exemplu reorganizarea administrativă - se va face apel ca toată lumea să iasă în stradă. Până atunci sunt deschişi la dialog. Aşteaptă statutul autonomist realizat de către UDMR şi PCM.