Fotografia de presă, între artă şi tehnică

Suntem zilnic asaltaţi de mii de imagini, mai ales că reţelele sociale şi mass-media fac parte din rutina fiecăruia. Fotografia ne poate aduce aproape locuri îndepărtate, momente istorice importante sau momente şi evenimente trecute din propria existenţă. Fotografia se constituie printr-o materializare a memoriei noastre şi ne poate da informaţii despre lucruri pe care poate nu le vom experimenta niciodată.
Uneori, fotografia poate scoate în evidenţă detalii care ne scapă, ne poate face să vedem. Totuşi, din multitudinea de fotografii peste care ne trecem zilnic privirea, puţine au impact astfel încât să ne rămână în memorie. Menirea oricărei fotografii este aceea de a transmite ceva şi de a creea un sentiment. Aşa cum bine ştim, cuvântul „fotografie” tradus din greacă înseamnă „desen cu lumina”. Foarte adevărat, deoarece fotografia nu poate exista în absenţa luminii. Orice fotografie rezultă din lumina reflectată de subiect. Până în secolul XIX, atât imaginile artistice cât şi cele tehnico-utilitare, funcţionale, cum erau planurile sau hărţile, erau toate concepute de mână. Odată cu fotografia, numărul tehnicilor şi al aparatelor ce pot da copii ale realităţii s-a mărit continuu.
Ion Pillat descria fotografia ca pe o „eternitate de-o clipă”, datorită capacităţii sale de a stoca fragmente de realitate. Dar „fotografia nu înfăţişează neapărat ceea ce nu mai este, ci doar ceea ce a fost”, era de părere Roland Barthes. „În faţa unei fotografii, conştiinţa n-o ia neapărat pe calea nostalgică a amintirii, ci pe calea certitudinii: esenţa fotografiei este de a ratifica ceea ce există”, mai nota autorul în însemnările sale despre fotografie. În descifrarea sensurilor unei fotografii, Barthes şi alţi teoreticieni au căutat sisteme ce s-ar putea aplica pentru a decoda orice mesaj fotografic. În eseul „Mesajul fotografiei”, autorul descrie fotografia ca având un mesaj denotativ şi unul conotativ, un mesaj din realitatea exactă şi unul ce trebuie dedus. Lectura acestui mesaj e puternic influenţat de contextul în care are loc. Astfel, ca orice produs cultural, fotografia tinde să perpetueze ideile dominante în societate.
„O fotografie nu e doar o imagine, o interpretare a realului. O fotografie e o amprentă, o urmă, ceva luat direct din realitate, precum urma pictorului sau o mască mortuară”, spunea Susan Sonntag. Până în secolul XX aceasta era folosită preponderant pentru albumele de familie. Ziarele încă publicau imagini produse de artişti pentru a-şi ilustra paginile, iar publicitatea se afla într-un stadiu incipient. Pe la sfârşitul secolului XIX au existat câteva încercări de a scoate fotografia dintre copertele albumelor personale, iar în publicitate, una dintre primele intenţii de a folosi fotografia aparţine fotografului Desderi, care şi-a oferit serviciile participanţilor la Expoziţia Universală de la Paris din 1855. Cât despre fotografia electorală, americanul Mathew Brady este autorul primei fotografii de acest gen. „Datorită portretului făcut de Brady am devenit preşedinte al Statelor Unite”, declara Abraham Lincoln după alegerile prezidenţiale din 1860.
Momente din istoria fotografiei
În anul 300 î.Hr., filosoful grec Artistotel făcea primele observaţii cu privire la trecerea luminii printr-un mic orificiu al unei încăperi aflate în întuneric. În secolul X, arabul Hassan Ibn Hassan a descris în lucrarea sa „Book of optics”, ceea ce ulterior a căpătat numele de camera obscura. În descrierea sa, arabul vorbea despre eclipsă. Camera obscura, precursor al aparatului de fotografiat, putea doar să proiecteze o imagine pe un fundal, ecran sau coală de hârtie, însă acest procedeu a fost mult folosit de artişti pentru realizarea schiţelor. Oamenii de ştiinţă căutau o cale de a permanentiza imaginea. În 1727, fizicianul german Johann H. Schultze a descoperit că sărurile de argint se înnegresc în contact cu lumina. 50 de ani mai tâziu, chimistul suedez Carl Scheele a arătat că schimbările provocate de lumină asupra sărurilor pot fi permanentizate prin tratament chimic. În 1826, inventatorul francez Joseph Nicephore Niepce a reuşit să obţină o imagine permanentă în camera obscura. Acesta a acoperit o placă de metal cu substanţe chimice fotosensibile, apoi a aşezat placa timp de cca. 8 ore în camera obscura. În urma acestei tehnici a rezultat prima fotografie din lume, iar tehnica a fost ulterior perfecţionată de Daguerre. Totuşi, sensibilitatea emulsiei şi luminozitatea obiectivelor erau atât de slabe încât expunerea era de 5 până la 10 minute. Abia prin 1859-’60 s-au putut face fotografii bune, cu subiecte dinamice. În 1839, britanicul William H.Fox Talbot anunţa că a inventat hârtia fotosensibilă, iar imaginile realizate de el au fost numite talbotipii sau calotipii, dar acestea nu erau la fel de clare precum dagherotipiile. Prin 1935 a apărut şi fotografia color, însă fotografii au preferat multă vreme filmul alb/negru. În prezent, fotografia ocupă un loc important atât în sfera artei, cât şi în domenii precum comunicarea şi cercetarea.
Scurt istoric al fotojurnalismului. Intrarea fotografiei în presa scrisă
Fotografia a putut să apară în presa scrisă abia când mijloacele tehnice de tipărire au trecut la un nivel superior. În studiul „Istoria fotojurnalismului”, Paul Almasy crede că prima fotografie de presă poate fi considerată cea a vameşului francez Jules Itier, realizată în 1843. Dagherotipiile realizate de acesta se mai găsesc doar în cărţile dedicate istoriei fotografiei, deoarece ziarele acelor vremuri publicau exclusiv desene şi gravuri. În anii 1840, se lansau simultan în Europa revistele ilustrate cu gravuri. „Illustrated London News”, fondată în 1842, era o revistă cu apariţie săptămânală care se baza pe ilustratori pentru a reprezenta vizual cele mai importante evenimente ale prezentului. Multe alte publicaţii i-au urmat apoi exemplul. La acea vreme, artiştii erau de fapt „fotoreporterii” care acopereau diferite evenimente. Fotografia propriu-zisă era considerată pe atunci prea rigidă, fiind preferate gravurile ce reflectau realitatea din perspectiva artistului. De multe ori însă, artistul grava după o fotografie. Prin anii 1860, gravura era considerată „o meticuloasă reproducere a realităţii din sfera de obiectivitate a mediului în sine”. Înainte de 1890, fotografia se publica doar ocazional în ziare, exceptând două ziare americane: „World”, al lui Joseph Pulitzer, şi „Journal”, al lui W.R. Hearst, în care fotografia reprezenta cheia succesului.
În presa anglo-saxonă, fotografia s-a impus mult mai repede: „New York Daily Graphic” publica, în martie 1880, o fotografie pe prima pagină. Prin 1890, ilustraţia se adapta treptat convenţiilor fotografiei. Marele jurnal francez „L’Illustration” a început să publice fotografii în 1893, dar a continuat să acorde o pondere mai mare desenelor până în 1908. Abia după 1912, cititorii puteau găsi câte o fotografie pe fiecare pagină. Ultimele decenii ale secolului XIX au reprezentat o perioadă de mare progres tehnic şi de schimbări sociale majore, iar fotojurnalismul a urmat această evoluţie. La începutul secolului XX, s-a observat că prezenţa fotografiei în presă sporeşte vânzările. Ziarele britanice „Daily Mail”, „Daily Mirror” şi „Sunday Graphic” încep să acorde fotografiei un loc tot mai important. Conceptul de „reportaj fotografic” se impunea deja. Exceptând tabloidele, care publicau fotografii de dimensiuni mari cu accidente, violenţă ori scandaluri, fotografia apare rar în ziarele anilor 1920 din Europa şi America de Nord. Epoca de aur a fotojurnalismului a fost perioada 1930-1970. Dintre marii fotoreporteri ai perioadei interbelice, un nume important este Margaret Bourke-White, prima femeie reporter de război angajată cu normă întreagă la revista americană „Life”, care a dominat şi continuă să domine presa ilustrată din lume. Dorothea Lange a operat cu fotografia documentară şi a realizat fotografii ale Marii Crize din America (1929), ce au devenit iconice.
Cu toate acestea, intrarea fotografiei în lumea presei s-a produs în 1856, când fotograful englez Roger Fenton, asistat de românul Carol Pop de Szathmari au realizat o serie de fotografii în timpul Războiului Crimeei, arătând efectele războiului. Fotografiile lor au fost publicate în „Illustrated London News” şi în „Il Fotografo”. Aşadar, fotojurnalismul îşi are rădăcinile în fotografia de război, iar primele fotografii de acest gen îi aparţin lui Roger Fenton. Fotograful François Aubert a realizat fotografii în timpul Războiului din Mexic, în 1860, imortalizând şi execuţia împăratului Maximilian. Autor al potretului lui Lincoln, Mathew Brady a realizat 8.000 de fotografii în timpul Războiului de Secesiune (1862-1865).
Fotografia de presă, o artă
Odată cu anii 1970, fotografia de presă a căpătat un alt statut, ajungând în galerii alături de fotografia de artă. Apăreau aşa-numiţii artişti fotojurnalişti, care, conştienţi de faptul că televiziunea şi internetul au început să pună presa scrisă pe plan secund, încearcă să atragă atenţia asupra fotografiei de presă şi a problemelor pe care aceasta le aduce la luminină nu prin publicarea în ziare, ci prin expunerea fotografiilor în spaţiul public. Fotojurnalismul a evoluat mult în timp, devenind o formă de artă în sine. Se ştie că fotografia de artă încorporează valoare estetică şi concept, dar poate deţine şi informaţii care să-i confere valoare documentară. Fotografia de presă este una de tip tehnico-utilitar, prin urmare valoarea estetică şi conceptul nu sunt atribute esenţiale, însă dacă le încorporează şi pe acestea, fotografia de presă poate deveni demnă de a fi contemplată estetic şi poate trece cu uşurinţă din planul utilitar în cel artistic. Mulţi fotoreporteri se pot lăuda cu premii pentru fotografie, unii realizând cadre ce au rămas în istoria fotojurnalismului. De fapt, atât fotografia de artă, cât şi fotojurnalismul de calitate se vor afla mereu la graniţa dintre artă şi tehnică şi nu vor fi niciodată două practici prea îndepărtate, iar uneori pot însemna acelaşi lucru.

Categorie: